Cosmologie și etică în budism

Budismul- cea mai timpurie dintre religiile “mondiale” in ce priveste perioada aparitiei- a jucat si joaca un rol important in istoria popoarelor Asiei, in multe privinte acesta fiind un analog celui ce i-a revenit crestinismului in Europa, islamismului in Orientul Apropiat.

Originea budismului este invaluita in intuneric. Izvoare scrise directe din epoca aparitiei sale nu s-au pastrat, probabil nici nu au existat. Primele monumente scrise, inscriptiile regelui Asoka (secolul al III- lea i.e.n.), se refera la o epoca in care budismul reprezenta deja o religie constituita, cu o organizare ecleziastica inchegata, cu traditii si dogme proprii.

In cele mai vechi legende budiste se povesteste despre intemeietorul acestei religii-Buddha- ca de un om real, care a trait aproximativ in secolele VI-V i.e.n., in nordul Indiei si care a propovaduit acolo invatatura sa. Legendele mai tarzii vorbesc despre Buddha ca despre o mare divinitate si povestesc minunile care au insotit nasterea si viata lui pamanteasca, precum si incarnarile lui anterioare. Conform traditiilor timpurii, cuprinse in Legea Palica, intemeietorul religiei a fost fiul regelui unuia din micile state din nordul Indiei. El se tragea din familia Sakia si s-a nascut in orasul Capilavastu, la poalele Himalaiei. El se numea Siddhartha, mai tarziu a devenit cunoscut sub numele de Gautama. Tatal lui Siddhartha, printul Suddhodana, si-a inconjurat din copilarie fiul indragit cu un lux neobisnuit, inlaturand cu grija din viata lui tot ce l-ar fi putut intrista. Tanarul mostenitor nu a vazut in preajma sa si nu a cunoscut nimic mohorat, trist; nici nu banuia ca in viata exista suferinta, nevoi, boala, batranete, si moarte. Siddhartha nu iesea nicodata din incinta stralucitului sau palat si a frumoaselor gradini ce-l inconjurau. Isi petrecea timpul in distractii, ospete si sarbatori. S-a insurat cu femeia iubita si a avut un fiu. Cu atat mai mult a fost afectata mintea sa impresionabila de primul contact cu realitatea dura, mizerabila. Potrivit unei traditii legendare mai recente, patru intalniri au contribuit la transformarea sufleteasca a printului mostenitor. I-au aparut pe rand inaintea ochilor un batran neputincios, un bolnav care suferea crancen, apoi un mort care era dus la inmormantare, si astfel Siddhartha a aflat pentru prima oara ca boala, batranetea si moartea sunt comune tuturor oamenilor; in sfarsit, el s-a intalnit cu un calugar sarac, care renuntase de buna voie la lux si desfatari, gasind in ascetism linistea sufleteasca, si a hotarat sa-i urmeze exemplul.

Siddhartha paraseste in taina palatul si familia. Renuntand la bogatie si putere, el devine un sihastru ascet. Sapte ani petrece Siddhartha( Gautama, cum se numea acum), in padure, chinuindu-si si sleindu-si trupul in fel si chip, dupa exemplul fanaticilor credintei din acea vreme, pentru a ajunge la pacea sufleteasca si la cunoasterea adevarului. Dar nici postul cel mai sever, nici cele mai rafinate mortificari ale trupului nu i-au adus tanarului sihastru multumirea sufleteasca. El a inteles nu aceasta este calea spre izbavire. Dupa o indelungata si chinuitoare meditatie, Gautama gaseste adevarul. Potrivit legendelor, intr-o noapte, asupra lui Gautama, pe cand sedea sub un copac( bodhi sau smochin-“arborele cunoasterii”), cufundat in profunde meditatii, a coborat deodata “iluminarea”, I s-a dezvaluit intreg adevarul. Din acel moment, el devine Buddha, adica iluminatul. Gautama a ajuns la convingerea ca ambele extreme –atat viata plina de placeri si desfatari, cat si viata de “automodificare”- ( “Religia in istoria popoarelor”, pag. 383), sunt la fel de indepartate de calea cea dreapta. Calea dreapta este cea de mijloc, calea meditatiei profunde pentru cunoasterea adevarului, care duce la liniste si la luminarea spiritului. Descoperind “calea cea dreapta”, Gautama Buddha si-a inceput activitatea de propovaduitor –prima data la Benares, apoi intr-o padure in care se aflau mai multi brahmani sihastri, dupa aceea in Radjagriha, capitala statului Magadha. La Benares, Buddha îşi face pentru prima oară cunoscută învăţătura şi tot aici apar primii călugări ai comunităţii budiste. Mai târziu, pe măsură ce Buddha îşi răspândeşte religia, numărul adepţilor săi creşte considerabil, cei mai importanţi dintre aceştia fiind Ananda (discipolul preferat a lui Buddha), Sariputra şi Maudgalyayna (doi prieteni din tinereţe). Întorcându-se în comunitatea sa natală, Buddha îl converteşte pe tatăl sau la budism dar şi pe Rahula, fiul său. Au inceput sa I se alature tot mai multi adepti si discipoli. Gautama i-a trimis pe unii dintre ei sa predice in toate colturile Indiei, cu ceilalti a mers el insusi, transmitand pretutindeni invatatura sa. In aceste peregrinari de propovaduitor si-a petrecut Buddha tot restul vietii. Spre sfarsitul vietii lui Buddha existau in mai multe locuri comunitati de adepti ai sai, mai ales in Magadha, Koshala si in principatele vecine din nord-estul Indiei. Dupa multi ani de peregrinari, Buddha a murit, iar trupul sau a fost incinerat de adeptii sai dupa ritualul hindus. Conform legendei, Buddha a încercat să îl consoleze pe discipolul său îndurerat spunându-i înainte de a muri: „Destul Ananda, încetează să te chinui şi să jeluieşti...Cum poţi crede că ceea ce se naşte nu moare? Acest lucru este cu neputinţă ”.