Cum este posibilă limitarea inegalităților sociale

În acest eseu îmi propun să tratez problema componentei de „egalitate” a dreptății într-un cadru social normat. Societatea democrată reprezintă idealul de organizare statală cel mai larg răspândit în zilele noastre, însă există, se pare, diferite interpretări ale democrației pentru fiecare implementare locală a acesteia, iar în spatele fiecărei implementări de acest fel se află o teorie a dreptății, mai mult sau mai puțin rațională. De cele mai multe ori, pentru dobândirea egalității s-a uzat de un concept distributiv al dreptății.

Consider că o societate perfect egalitară este utopică (cel mai bun exemplu pentru aceasta e comunismul) având în vedere inegalitățile naturale dintre oameni, însă în același timp un principiu director al oricărei democrații este egalitatea șanselor. Întrebarea fundamentală pe care îmi doresc să o formulez este următoarea: cum se întemeiază egalitatea într-o democrație? Pe de-o parte, John Rawls ne oferă o teorie a dreptății care permite inegalitățile atâta timp cât acestea maximizează așteptările grupurilor defavorizate. Pe de altă parte avem teoria egalității complexe înaintate de Michael Walzer. Voi urmări punctele de vedere ale acestor filosofi pentru a stabili un răspuns la întrebarea formulată anterior, răspuns care se poate concentra în următoarea teză: egalitatea nu poate fi implementată global, adică asupra întregii societăți, ci local - în funcție de bunurile dominante și semnificațiile împărtășite (shared meanings) din cadrul societății respective.

În primul rând, pretenția de a găsi un principiu echitabil pentru o egalitate a șanselor a fost, spune Walzer, cel mai adesea o pretenție monistă, adică a pornit de fiecare dată de la premisa că există un singur criteriu posibil și universal de distribuire a dreptății în orice societate. Filosofii (și aici Walzer îl include și pe Rawls) au judecat această problemă fără a ține cont de variațiile locale de semnificație pe care bunurile sociale le importă. Într-adevăr, acesta este cazul și pentru John Rawls, care cu toate că nu propune o teorie egalitară în sens strict, ci una mai degrabă „moderată”, se face vinovat de a nu lua în calcul un element determinant în orice societate, și anume „bunurile dominante” care variază de la stat la stat și de la epocă la epocă. Walzer consideră că se impune, în cadrul oricărei meditații asupra dreptății sociale, un pluralism care ține cont de factorii relativi la fiecare societate în parte: bunuri dominante, valori și semnificații ale acestor bunuri, criterii de alocare și distribuție a acestora.