Drumul către servitute

“Drumul cãtre servitute” (1945) este principala lucrare a lui Hayek. Autorul argumenteazã împotriva oricãrei forme de totalitarism, regim pe care îl considerã antidemocratic şi tiranic. Hayek aduce în special o criticã asprã la adresa planificãrii economice în cadrul sistemelor totalitare.

Chiar dacã lucrarea a fost scrisã într-un sistem de referinţã englez, la momentul respectiv, a fost foarte bine primitã în America. În Anglia a fost primitã total opus, chiar dacã la mijlocul anilor 1940 Hayek era, alãturi de Keynes, principalul economist combatant impotriva economiei planificate.

Capitolul 1. Drumul abandonat.

Reacţia dintâi în confruntarea cu regresul este aceea de a gãsi vinovaţii în persoana care au deturnat sensul eforturilor ei de a instaura libertatea şi dreptatea. Ceea ce nu acceptã oamenii este ideea cã ei ar fi greşit undeva, din moment ce idealurile lor erau unele nobile. Totuşi, deşi unele naţiuni s-au îndreptat cãtre regimuri totalitare, iniţial a existat un fond comun de valori europene, doar cã în unele ţãri s-a ajuns la degenerarea lor.

Hayek atrage atenţia cã Germania, Italia şi Rusia sovieticã sunt state ale continentului european care au avut cândva aceleaşi idealuri ca şi Anglia, oricât ar pãrea de diferite. Nici mãcar aceste trei totalitarisme nu sunt atât de deosebite între ele, chiar dacã se numesc nazism, fascism sau socialism. Mai mult decât atât este îngrijorãtor faptul cã o parte din forţele care au distrus libertatea în Germania sunt conturate şi în Anglia anilor 1940.

Tendinţele care au determinat instaurarea sistemelor totalitare în unele state nu erau rãspândite doar în ţãrile care le-au cãzut pradã, ci au caraterizat deopotrivã toate statele. Liberalismul şi individualismul pe care civilizaţia europeanã le-a cultivat au început sã fie înlocuite de tendinţa modernã cãtre socialism. Individualismul a ajuns sã fie confundat cu egoismul şi egocentrismul, deşi aceia care l-au cultivat nu aveau în vedere asemenea sentimente. Kayek opune colectivismului individualismul caracterizat prin respectul pentru individ ca om, recunoaşterea opiniilor şi preferinţelor acestuia drept criterii supreme în sfera sa personalã, cultivarea talentelor şi înclinaţiilor individuale.

Libertatea economicã se aflã în strânsã legãturã cu libertatea individualã şi acest lucru s-a observat prin constatarea unui progres al activitãţii economice ca efect secundar al eliberãrii individului din lanţurile obiceiurilor şi al regulilor abuzive. Dezvoltarea ştiinţei şi a tehnicii ar fi fost imposibile fãrã conştiinţa libertãţii în rândul unor spirite pline de iniţiativã. Treptat au fost ridicate toate clasele la conştiinţa libertãţii, bucurându-se de un grad sporit de confort, de securitate şi independenţã personalã.

Liberalismul are drept principiu fundamental reglementarea acţiunilor societãţii astfel încât acestea sã fie supuse unei cât mai mici constrângeri. Liberalismul nu are pretenţia cã deţine nişte adevãruri eterne, iar principiile sale au o aplicabilitate foarte largã, lãsând concurenţa sã regleze economia. Au apãrut însã dificultãţi legate de nereglementarea anumitor aspecte, pe care principiul laissez-faire-ului nu reuşea sã le controleze. Devenea astfel necesar sã fie instituite totuşi nişte reguli, pentru cã existau anumite riscuri, precum cel al instituirii monopolurilor, dar oamenii nu mai erau dispuşi sã accepte niciun fel de coerciţie şi au ajuns sã abandoneze chiar drumul pe care porniserã şi pe care nu-l mai considerau potrivit idealurilor lor de bunãstare. Aşadar liberalismul a fost trãdat chiar de cãtre cei care se doreau liberali.

S-a produs o schimbare în orientarea ideilor mai ales în Germania. Influenţa intelectualitãţii germane, datoratã prestigiului ei, a condus la impulsionarea rãspândirii din aceastã ţarã a ideilor îndreptate împotriva civilizaţiei europene ca civilizaţie liberã. Concepţiile germane au fost adoptate şi de alte ţãri care au început sã vadã în Anglia o “producãtoare” de teorii ce susţin interese egoiste.

Capitolul 2. Marea utopie.

Socialismului a învins liberalismul promiţând o falsã libertate, pentru cã el nu admitea libertatea de gândire şi dorea planificarea, iar acestea înseamnã coerciţie. În Franţa de dinaintea revoluţiei din 1848 s-a constituit un fel de hibrid, “socialismul democratic”, dar acesta nu putea fi un curent liberal, iar Tocqueville a arãtat cã democraţia este individualistã, deci colectivismul nu este compatibil cu ea.

Cu toate cã şi democraţia şi socialismul vorbesc despre egalitate, prima preconizeazã egalitatea în libertate, cel de-al doilea egalitatea în mizerie şi servitute. Socialismul a cãutat însã sã schimbe sensul cuvântului “libertate” pentru a-şi justifica ascensiunea şi menţinerea la putere. Sensul acordat de cãtre socialism libertãţii este unul de confuzie a acesteia cu avuţia, pe când sensul real pe care îl aveau liberalii în vedere era acela de a elibera individul din subordinea altcuiva, de a-i lãsa şansa sã opteze pentru ceva. Socialismul însã vedea în libertate depãşirea nevoilor materiale printr-o sporire a bogãţiei, ajungându-se de fapt la dispariţia discrepanţelor între ariile de opţiune ale indivizilor.