Estetică și Teologie în gândirea lui Nichifor Crainic

Abstract

Această lucrare își propune să dezvolte câteva teorii estetice și teologice bazate pe scrierile și concepțiile unui reputat și prodigios intelectual și poet creștin, Nichifor Crainic, profesor de teologie mistică și membru al Academiei Române. Deși este vizată arta în ansamblu, se acordă o atenție deosebită artei sacre, regăsită cu precădere în spațiul creștinismului răsăritean, relației dintre teologia Bisericii creștine și estetica modernă, dar și în ceea ce privește opera de artă și repercursiunile ce care aceasta din urmă le are asupra spiritului uman.

Cuvinte cheie: Estetică, creștinism, artă, religie, frumos, teologie .

1.Introducere. Estetica religioasă beneficiază, în variate moduri, de ideile, demonstrațiile și, îndeosebi, de viziunea de ansamblu asupra problematicii frumosului și diverselor arte prezente în opera de teolog și îndrumător literar al lui Nichifor Crainic. Personalitatea sa complexă, reprezentativă pentru destinul culturii române, s-a ilustrat în domeniul teologiei mistice, unde a dat lucrări capitale, al dezbaterilor pe teme literare, artistice și spirituale, și îndeosebi al creației lirice în care s-a afirmat ca impozant făuritor și îndrumător de școală. „Nichifor Crainic este unul dintre cei mai importanți poeți din istoria literaturii noastre. El este totodată unul dintre cei mai autorizați teoreticieni ai tradiționalismului și ai relației dintre valorile creștine și cultură. Într-o altă ordine de idei, opera teoretică și lirică a lui Nichifor Crainic ilustrează modul cum se realizează sinteza profund originală dintre valorile generale ale Ortodoxiei și coordonatele specifice ale geografiei, istoriei și spiritualității poporului român” . Dedicând în Istoria literaturii române de la origini până în prezent un amplu capitol liricii lui Nichifor Crainic, George Călinescu amintește și de volumul Nostalgia Paradisului, în care N. Crainic „dovedește un puternic simț constructiv” și „pune bazele unei estetici ortodoxiste” . În ipostaza de estetician, N. Crainic a discutat mai ales probleme de ordin general: raportul dintre teologie și estetică, sensul teologic al frumosului, frumusețea naturii, valoare și cunoaștere în artă, raporturile artei cu publicul, unele aspecte ale procesului de comunicare artistică, problema inspirației, sursele inspirației artistice, despre sublim în artă, genialitatea artistului și sfințenia, problema stilului, nostalgia stării paradiziace în actul creației și al receptării operei de artă, simbolismul artei, condițile receptării artistice, sensul tradiției artistice etc . Preocupările dedicate diverselor estetici particulare, respectiv teoriei literaturii, arhitecturii, creației plastice, muzicii, teatrului, dansului, sunt constante în opera lui Crainic. „Ele sunt însă consecvent subordonate unor principii și concluzii care aparțin esteticii generale. Crainic a reflectat în mod predilect asupra problemelor generale ale esteticii, tocmai datorită orientării teologice fundamentale a cugetării sale. Ca disciplină cu caracter filosofic, estetica generală era pentru el mult mai apropiată de teologie decât anumite probleme specifice ale poeziei, prozei, teatrului, arhitecturii, muzicii, dansului sau artelor plastice” . „Cercetarea noastră, scrie Crainic, nu se va opri asupra chestiunilor secundare și de amănunt ale analizelor și discuțiilor estetice. Oricât de interesante ar fi asemenea chestiuni, din moment ce ele nici nu afirmă nici nu tăgăduiesc punctul de vedere teologic, nu-și au locul în această confruntare de principii. Vom lua în cnsiderare numai aceste principii care, mai mult în parte decât în total, constituie preocupările findamentale ale disciplinei estetice actuale și care ating raportul dintre teologie și artă” .