Etica Juridică

Capitolul I Etica, etica profesională – concept, noţiune

Potrivit primei tradiţii de definire a eticii, aceasta este considerată: ştiinţă a comportamentului, moravurilor; studiu teoretic al principiilor care guvernează problemele practice.

Potrivit celei de-a doua tradiţii de definire, etica este ansamblul regulilor de conduită împărtăşite de către o comunitate anumită, reguli care sunt fundamentate pe distincţia între bine şi rău.

Se consideră că etica studiază relaţia între mijloacele utilizate într-o instituţie (organizaţie, asociaţie) şi scopurile pe care şi le propune acea instituţie (organizaţie, asociaţie).

Etica este în căutarea suportului raţional a unei poziţii faţă de alta, caută evidenţe obiective în legătură cu felul în care ar trebui să trăim, ce înseamnă o viaţă cu sens, cum trebuie să-i tratăm pe semeni. Implică o minte deschisă şi moduri de viaţă alternative, cu coduri relativ diferite (familial, comunitar, religios, profesional, politic).

Etica profesională este o disciplină reflexivă şi critică. Ea se află la intersecţia filosofiei moralei cu eticile particulare ale diferitelor categorii de profesii. Problema centrală a introducerii eticii în profesii, deşi există deja legi, se datorează faptului că legea acţionează de obicei după ce s-a produs încălcarea ei. Practicile etice sunt de graniţă şi se presupune că ar trebui să acţioneze preventiv (vezi Airaksinen, 1998, pp. 671-672).

Etica profesională precizează practicile, drepturile şi datoriile membrilor unui grup profesional, critică şi sancţionează malpracticile profesionale.

Capitolul II Juridic şi etic

Privitor la relaţia juridic-etic funcţionează două opinii complet contradictorii: ea este văzută sau ca o tautologie, sau ca o relaţie imposibilă pentru că termenii nu ar fi deloc asociabili.

Funcţionează tautologic pentru că cei doi termeni par a fi identici: fie că exerciţiul juridic este văzut ca însăşi practica eticii, fie că întreaga etică se consideră a fi modelată de normativitatea juridică. Este imposibil de asociat pentru că ceea ce devine deja normat juridic ar ieşi din sfera eticii sau pentru că tot ceea ce se normează juridic nu ar ţine de esenţa eticii, ci mai degrabă este centrată pe conştiinţa fiecărui individ. Drept consecinţă, ar fi impropriu să vorbim de o etică a profesioniştilor din aria juridică, fie pentru că această profesie este un exerciţiu etic prin excelenţă, fie pentru că orice normare etică suplimentară nu ar face decât să adauge condamnări şi sancţiuni care privesc mai degrabă aspectul administrativ al profesiei.

În realitate, considerăm că eticul şi juridicul sunt într-o relaţie de interdependenţă care nu permite nici uneia nici celeilalte să funcţioneze independent şi care dă seamă de faptul că sfera celor doi termeni nu poate fi una şi aceeaşi.

Pentru o mai bună distincţie a celor doi termeni, inclusiv pentru a clarifica relaţia lor, credem că este util să avem în vedere posibilele planuri în care relaţia anunţată poate funcţiona:

a) normă juridică - normă morală

b) rolurile juriştilor: în principal distincţia între magistraţi (judecători şi procurori), avocaţi, notari şi consilieri juridici

c) raporturi între jurişti şi cei vizaţi prin actul justiţiei

a)Normă juridică-normă morală.

În ce măsură o normă juridică trebuie să fie conformă cu o normă morală este un alt subiect, dar raportul dintre norma juridică şi cea morală trebuie reţinut pentru că, în cele mai multe cazuri, activitatea juriştilor este atât de complet normată încât pare că nu mai poate rămâne nimic în afara stipulaţiilor juridice. Or, dacă se poate formula o cerinţă etică neprevăzută deja în lege, ea ar putea fi sau de prisos, sau ar trebui urgent înglobată în corpul reglementărilor juridice. În realitate, există şi calea intermediară a normelor, evident etice, care, deşi nu sunt stipulate în codurile juridice, sunt necesare bunei funcţionări a profesiei de jurist.

b) Rolurile juriştilor

Sarcinile morale ale juriştilor diferă, în funcţie de diferitele roluri jucate în sfera juridică. Deşi se păstrează un număr comun de obligaţii etice, prin natura profesiei, etica avocaţilor, de exemplu, se orientează şi în funcţie de principii specifice, altele decât cele care vizează profesia magistraţilor sau cea a notarilor (Held, 1983).

c) Raportul dintre jurişti şi cei vizaţi prin actul justiţiei

În funcţie de distincţia de mai sus, raportul cu "subiecţii" actului juridic diferă el însuşi. Dacă pentru avocat sau notar putem vorbi de un raport cu un client, magistratul nu are în faţă decât probe care să dea dreptate unui reclamant sau pârât (în dreptul civil) sau să inculpe sau disculpe un învinuit (în dreptul penal).

Capitolul III Necesitatea eticii profesiei de jurist

Pentru că justiţia se bucură, sau ar trebuie să se bucure, de deplină autonomie, este vital pentru binele general al societăţii, ca juriştii, în mod individual şi în mod colectiv, să menţină un standard etic foarte ridicat. Dacă exigenţele unui asemenea standard ar rămâne doar o problemă "internă" a justiţiei, există pericolul ca interesele private sau de grup ale juriştilor să fie preferate responsabilităţii sociale. Mai mult, pot apărea situaţii în care persoane cu influenţă sau cei foarte bogaţi să facă presiuni asupra juriştilor tocmai pentru a provoca decizii în detrimentul societăţii (Frideman şi Zile, 1964). Juriştii trebuie să facă faţă unor mari tentaţii a căror detectare e foarte dificilă, iar beneficiile economice ar fi foarte consistente. Astfel, standardele etice ar fi ameninţate. De aceea importanţa rolului social al juriştilor îl obligă pe jurist la respectarea unui set de valori indispensabile profilului moral al profesiunii sale.

Necesitatea eticii pentru profesiile din justiţie nu se fundamentează, evident, pe relaţia dintre etic şi juridic la nivelul normelor. Acest aspect intră în preocuparea legiuitorilor care ar trebui să folosească eticul, acolo unde e cazul, ca un criteriu principal al normării juridice.

Trebuie menţionat faptul că, într-o societate democratică, întreaga legislaţie este obligată să satisfacă cerinţele etice ale unei societăţi. Sigur că nu se poate vorbi de etica unei societăţi independentă sau în contradicţie cu etica în calitate de trăsătura a relaţiilor interpersonale, interinstituţionale sau între persoane şi instituţii. Dar într-o legislaţie, obiectivele societăţii prevalează asupra celor ale persoanelor fizice şi juridice.

Celelalte două planuri, privind distribuirea rolurilor în spaţiul juridic şi respectiv cel al relaţiilor cu persoanele-subiecte ale actului justiţiei, pun în evidenţă distincţii utile pentru înţelegerea diferenţiată a necesităţii eticii pentru profesiunea de avocat, pentru cea de magistrat sau de notar.