Eu și noi

Abstract/Rezumat

We are human beings and the concepts we operate are implicitly filtered by our own reasoning and yet they do not avoid the affective, motivational or character filters. Thus, any assumption is valued by affection, emotion or feeling. However, if the process of globalization gives birth to uncertainty, insecurity, dillemmas, the national identity offers protection, safety being the mark of belonging to a nation. If the nation is a human community, the national identity is a feeling for this community. A personal feeling is directly dependent on the way in which each of us internalized the language , culture, music, cuisine, traditions, history, beliefs or religion.The uniqueness of the self resides in the sedimentation of this feeling, - moral after all but with clear messages towards the social circle. There is no behavior or personal belief that will not echo in society.

Why should the culture of a nation get in conflict with multiculturalism? Globalization does not bring itself a uniformity of national cultures because it does not come with interdictions. The cultural markets are active, dynamic but they master their own values.

The theme of national identity is a very complex one, especially that we cannot find consensus at this level. Some consider it an objective reality, others show that it is just a psycho-social construct; finally there are some other opinions targeting the lack of meaning or significance of it. The complexity of this theme stems also from the integrated variables which this construct has: biological, psychological, sociological, philosophical, cultural, etc. In other words, there could be a huge difference between how people really are and how they think they are. It is like you would live in a reality you yourself project. Developing self-confidence, or confidence in others, would reduce evil and rash generalizations. It would be desirable to be able to motivate human behaviour towards cooperation between us, to grow both at an individual and social levels.

Some consider “national identity” a non-concept meant to hide false pretenses, but for me it has a positive connotation as it is formed of a multitude of unique identities thus, mine too. Having a national identity means firstly to know your people and their history; to know yourself so as to know the others. Consolidating a national identity does not mean isolation, but complementary cooperation, dialogue with other national identities. Why should the identity of a nation get in conflict with the process of globalization? Should we see them excluding one another? Can’t we regard them how they collaborate, enriching mutually one another? A complementary dialogue of these two would harmonize the value forces. The token of national identity does not exclude diversity, cornering it. Accepting diversity we can learn how to be better, more tolerant, more hard-working, more cooperative. Knowing the others, you accept your other self. Knowing and accepting other cultural identities equals self growth. It is like a current investment whose fruits we will reap later. Consequently, otherness is a resource. I cannot have a rapport of indifference with the others because I value myself through them.

The only escape from the present immoral pandemic is education if done with responsibility, with respect for the real values of your own nation but also with the desire to “grow” through intercultural dialogue. Victory or failure belong to your own vision.

Keywords: identity, otherness, morality, prejudices, education.

Mentalitatea curentă este, de multe ori, captivă în mrejele naivului, ironicului, chiar agresivului, atunci când se pronunță ideea de utilitate a filosofiei. Cunoașterii științifice i se acordă un credit necondiționat, rosturile moralei ori filosofiei, în genere, fiind puse sub semnul îndoielii.

Lucrarea de față se dorește a fi o invitație la morală pentru redescoperirea autentică a sinelui în condițiile unei vieți debusolante, unde valorile reale pierd teren, fiind convertite ușor în pseudovalori.

Deoarece sintagma din titlul lucrării poate să pară un truism, nefiind suficientă în reprezentarea inserției eticii în educație, am considerat că ar fi potrivită formularea unui nou concept. În acest scop, am propus termenul de „pandemie a imoralului” din dorința de a sublinia urgența pe care ar trebui să o constituie educația în formarea viitorului adult, într-o epocă traversată de globalizare, grabă, grijă, superficialitate, nonvaloare, confort, beneficiu rapid. Ce semnifică pandemia imoralului? Este un antietic prezent peste tot: la copii, tineri, adulți, în diverse sfere ale socialului, economicului, politicului, în manifestările concrete ale multora dintre noi. Pare înspăimântător cum omul își pierde din propria esență, îmbrățișând naivitatea de a trăi parcă într-un continuu prezent, lipsit de problematizarea unui ‘’mâine’’ care nu ar trebui să-i fie străin. Pandemia imoralului nu este decât o realitate de care cu toții ne înconjurăm. Tăria umanului din noi nu trebuie decât să o recunoască și să o ,,trateze” pentru a o depăși. Teza pe care o susțin este următoarea: se poate ieși din acest ,,văl al ignoranței’’ prin asigurarea unui sistem de educație competent, prin depășirea propriilor prejudecăți, prin analizarea pozitivului, prin toleranța față de semenul meu văzut ca altul meu, printr-o promovare corectă a identității naționale și printr-o contopire cu orizontul viitorului. Toate acestea într-un cadru etic care ghidează umanul care sunt, suntem, sunteti. O etică ce privește oglinda propriului comportament, o autoetică ce vizează autocontrolul propriilor acțiuni fată de sine și față de ceilalți.