Europa în concepția lui Joseph Ratzinger

Europa este continentul care a suferit cele mai multe schimbari de natura politica, economica,religioasa si sociala formand o cultura care a stat la baza tuturor civilizatiilor lumii.Toate aceste componente sunt indispensabile una fata de alta.O constructie politica si economica fara dimensiune spirituala nu poate fi decat "visul unui contabil".Problema care se afla în centrul comunicarilor si dezbaterilor filosofilor europeni contemporani este necesitatea unei reflectii comune asupra identitatii culturale si religioase a Europei.In caz contrar, extinderea si cealalta fata a sa - integrarea - s-ar reduce la un calcul de oportunitati a caror eficacitate pe termen lung ar fi profund afectata.

Definita în functie de proiectul politic al modernitatii, Europa Unita îsi construieste în prezent relatia cu religia sub forma a ceea ce istoricul René Rémond numea "o secularizare amiabila". Locul separatiei radicale si uneori violente între opinia religioasa, rezervata spatiului privat, si puterea politica, între sfera nevazutului si cea a vizibilului, separatie care inaugureaza autonomia societatii moderne, este luat de o viziune potrivit careia distinctia domeniilor de competenta nu înseamna si irelevanta reciproca. Cu alte cuvinte, faptul ca religia nu mai legitimeaza politicul si statul îsi asuma o neutralitate principiala fata de credintele religioase nu echivaleaza cu a nu recunoaste sau a nu valoriza rolul religiei în spatiul public.

Europa nu poate sa nu-si recunoasca originalitatea istorica: ea datoreaza crestinismului atat principiul de unitate (vizibil mai ales în primul mileniu), cat si actuala divizare confesionala, astfel încat s-a vorbit de mai multe Europe religioase, fiecare cu propria sa raportare la modernitate. Exista însa si un alt fel de a privi actiunea unificatoare a crestinismului, daca nu ne referim la continutul sau, ci la faptul ca tocmai el, în varianta sa occidentala, a permis aparitia unei lumi care îl contesta.

Europa se constituie cultural ca interval, ca simultaneitate a originii si a distantei fata de origine: pentru a se cunoaste si a se descoperi pe sine, trebuie sa se refere la ceva care se afla în afara sa si o legitimeaza - la Atena si la Ierusalim, de exemplu. Daca am gandi, din perspectiva istorica, crestinismul ca forma a Europei, atunci problema nu ar mai fi aceea de a-i stabili un loc între celelalte religii, ci am putea face apel la contributia sa esentiala, care a permis coprezenta celorlalte în spatiul pe care l-a generat. Desigur, pluralismul religios, vazut în ambivalenta sa: ca diferenta potential conflictuala si ca expresie a cautarii umane a transcendentei, nu priveste doar crestinismul. A coexista într-un spatiu ale carui reguli sunt general acceptate înseamna pentru orice religie a integra în propria constiinta faptul ca nu este singura, înseamna a asuma memoria tensiunilor, conflictelor, dar si a întalnirilor, înseamna a ierta si a cere iertare si mai ales a exprima disponibilitatea de a face parte dintr-o cultura comuna. Pentru aceasta, calea cea mai proprie si mai urgenta este educatia religioasa.

Unul dintre cei care au inteles rolul religiei si in special al crestinismului,in cadrul comunitatii europene,este Pontiful Benedict al XVI-lea,in acea perioada pe cand isi expunea ideile-cardinalul Joseph Ratzinger.El a incercat o definire mai clara a identitatii si idealului prezent al Europei.Ratzinger scoate in evidenta necesitatea ca Europa sa-si regaseasca dimensiunea spirituala majora a identitatii sale:credinta crestina,profund slabita de fenomene successive de secularizare. Bisericile Europei au contibuit decisiv la formarea culturii europene si la spiritul european al responsabilitatii universale.Totusi,anume Bisericile,prin conflicte confesionale si razboaiele religioase au contribuit la slabirea unitatii spirituale a Europei,iar indirect chiar la secularizarea ei. Astfel,refacerea unitatii spirituale a Europei este o necesitate si o datorie a Bisericilor Europei.

Europa este un continent bogat in istorie,cultura si se afla intr-un process de reunificare economico-juridica,financiara,militara si chiar culturala.Unitatatea actuala a Uniunii Europene este prioritar inspirata de umanismul secularizat,dar Biserica este indemnata sa-si exercite rolul cultural pentru refacerea unitatii crestinilor europeni.Biserica este acuzata de laici ca fiind conservatoarea unor idei invechite. La rândul lui, cardinalul Ratzinger recunoaste ca argumentul naturii atât de des folosit în teologia catolica este tocit, acceptând ca teologia nu mai poate ignora demersurile filosofiei pentru ca, lipsita de ratiune, se apropie de fundamentalism si ar trebui evitata. Identitatea crestina a Europei ramâne sa se realizeze în jurul valorilor crestine comune, a caror aplicabilitate nu trebuie sa ignore nici spatiul privat, nici spatiul public. Despre aceasta Cardinalul Ratzinger nota: “ceea ce este pur real, fara idei direct morale, nu poate sa atraga; în acelasi mod, ceea ce este unic ideal, fara continut politic concret, ramâne fara efect si gol”. O identitate crestina europeana se poate construi pornind de la credinta comuna în Hristos ca Dumnezeu întrupat, credinta care da crestinilor posibilitatea de a se cunoaste mai bine unii pe altii si de a se respecta mai mult, pregatind astfel drumul unitatii lor. Actiunile sociale comune se vor constitui într-o marturie catre lume, o marturie în lucrare, un ecumenism social, fara a înlocui idealul ecumenismului eclezial al unitatii într-o singura Biserica.

Pentru cardinalul Ratzinger,Europa este o mostenire care angajeaza responsabilitatea crestinilor,este “scopul real si ideal al unei actiuni politice impregnante de sens moral”.Analiza elaborata de Domnia Sa prezinta conceptiile contrare Europei:intoarcerea inaintea Europei(punerea in discutie a propriilor fundamente spirituale),fuga inainte(independenta ratiunii,autonomia nelimitata pluralismul care exclude “orice elaborare publica a sacrului,a respectului fata de Dumnezeu ca valoare a comunitatii”)marxismul ca refuz al imaginii istorice a Europei,”a identitatii interioare pe care aceasta si-a construit-o de-a lungul istoriei sale.Analiza lucida a limitelor ii deschide cardinalului Ratzinger perspective luminoasa asupra pozitivului notiunii de Europa.

Cardinalul Ratzinger specifică aceeaşi cultură prin patru concepte ce ţin de moştenirea ei: moştenirea greacă (diferenţa dintre Bun şi bunuri, adică acea diferenţă în care este dat în acelaşi timp dreptul conştiinţei morale şi relaţia reciprocă dintre ratio şi religo); moştenirea creştină"; moştenirea latină; moştenirea epocii moderne (separarea între credinţă şi legislaţie). El determină Europa sub patru teze: a) constitutivă pentru Europa este, de la începutul ei în Elada, coordonarea interioară dintre democraţie şi eumonie, a dreptului nemanipulabil; b) dacă eumonia este presupoziţie a capacităţii de a vieţui a democraţiei, opusă tiranilor şi ochlocraţiei, atunci, la rândul ei, eumonia are ca presupoziţie fundamentală veneraţia comună şi obligatorie pentru dreptul public a valorilor morale şi a lui Dumnezeu; c) renunţarea la dogma ateismului ca premisă a dreptului public şi a formării statului şi o veneraţie, inclusiv public recunoscută, a lui Dumnezeu ca temei al ethosului şi dreptului înseamnă renunţarea atât la naţiune, cât şi la revoluţia mondială ca summum bonum; d) pentru Europa, recunoaşterea şi asigurarea libertăţii de conştiinţă, a drepturilor omului, a libertăţii ştiinţei şi, de aici, a societăţii umane bazată pe libertate, trebuie să fie constitutive.