Europa și Marea

EUROPA SI MAREA

OCEANUL INTRA IN SCENA

“Negura intunecata a oceanului inghetat,in care ochiul abia putea deslusi ceva”:

Aceasta este evocarea lui Adam din Bremen,unul din rarii calatori informati si credibili, ai secolului alXI-lea- introducand astfel povestirea unei calatorii in Atlanticul de Nord.

Pana la marile descoperiri geografice aveau sa supravietuiasca legende si mituri,datorita valurilor succesive de popoare venite din Est,care au contribuit pana in secolul alXI-lea,la intunecarea orizonturilor unei lumi nelinistitoare.La inceput,Europa nu a atins oceanul decat cu varful degetelor.In epoca lui Adam din Bremen misterele nu mai erau la fel de adanci ca in secolele anterioare.Cateva cai de navigatie strabateau oceanul.Universul atlantic a dezvaluit rand pe rand un spatiu al visarii,un camp al inclestarilor,un domeniu deschis castigului de puteri.Parcurgand aceste etape,Europa a devenit constienta de marile ei nordice si s-a instapanit asupra lor.

In reprezentarile materiale,umane si mentale din imaginarul medieval al lumii nordice,marea detinea un rol de frunte .Referintele maritime din mitologiile celtica,scandinava si germanica reflecta o intimidate cu marea cu nimic mai prejos,in materie,fata de omoloagele mediteraneene.

Desi folclorul celtic,pe plan maritim,avea o personalitate viguroasa,a fost inlocuit de voga traditiilor germanice si scandinave.Legendele erau inca vii la vremea marilor descoperiri geografice,astfel,legenta Sfantului Brendan figura pana si in cartografia turcului Piri Re’is.Astfel ,elementele unei traditii maritime europene erau: o ambarcatie primitiva,o navigare primejdioasa,cautarea unei lumi ideale si noi-o intriga pagana crestinata.

Exista in fundal,mitul universal al insulei,”marele personaj al imaginarului omenesc”asa cum afirma J.Le Goff,o lume inchisa,misterioasa,unde fictiunea proiecteaza o inlesnire ideala .

Patrick Gautier-Dalche intemeiaza ipoteza ca necunoasterea ultimate fines a fost inca de la inceput indispensabila pentru psihologia oamenilor Europei,deoarece unii oameni isi puneau intrebari in legatura cu apartenenta la lumea lor a pamanturilor “pierdute” in “pacle fara sfarsit”.Mai tarziu,Alcuin, simtea diferenta dintre mostenirea pagana a insularilor din nord si cultura romano-crestina a continentalilor.La randul lor,Dicuil si Ioan Scottus Eriugena nu considerau ca insulele Apusului s-ar fi aflat in afara lumii lor .Dicuil,dupa ce a calatorit pana in Insulele Feroe,mentioneaza tara soarelui in miez de noapte “Thule”,iar Ioan Scottus a facut elogiul marii,afirmand ca “pe mare,isi poate da ratiunea deplina-i masura”.Dar,chiar daca in acea perioada oceanul era un spatiu al visarii,pe care fiecare dorea sa il exploreze,un sfert de secol mai tarziu,acesta a devenit un camp al infruntarior repetate,astfel curiozitatea de inapoi in fata fricii.

Un rol de stimul in istoria maritima a Europei au avut vikingii,ale caror expeditii trebuie privite si dinspre larg deoarece marea a generat aventura insulelor din Marele Nord,coborasurile spre bogatele estuare ale continentului,capturarea de sclavi destinati unor piete profitabile.Insa devastarile din secolele VIII si IX au starnit multa panica,marea fiind considerata”anticamera infernului,daca nu,chiar infernul insusi”,si oamenii din nord erau denumiti”fiare a padurii”,de aceea litoralul era din ce in ce mai putin populat,si Europa continentala isi va intoarce fata dinspre mare.Desi in fata vikingilor Anglia a cunoscut prima ei reactie defensiva pe plan naval,iar bretonii au respins spre mare scandinavii cuceritori ai orasului Nantes,perspicacitatea vikingilor,imbinata cu spiritual de initiativa,cu practica desavarsita a constructiei navale si a navigatiei ,le-a permis acestora sa isi intreaca predecesorii cu propriile lor metode.Astfel se adauga beneficii comertului,iar marile din nord-vestul si nordul Europei si-au regasit vocatia de domenii ale profitului si puterii.

Scandinavii nu au neglijat castigurile de pe urma negoturilor ce erau la indemana Nordului: cositor,chihlimbar,lemn,sare,grane,arme,blanuri.Frizonii au patruns intre Baltica si Marea Manecii,pentru a exploata sarea din mare,alta resursa ceruta marii.Fluviile ,ca Rinul ,cu albie inca incerta,deschideau pietele interioare ale Europei unei navigatii fluviale destul de dezvoltate.Relatiile frizone se inscriu in aceleasi itinerare ca si cele scandinave,de o parte spre Anglia,de cealalta spre Baltica,prin Iutlanda.Aproape fara concurenta ,era ruta norvegiana dinspre Marele Nord arctic ce cobora prin stramtorile daneze.Cea mai mare parte a circulatiei cu iesire la Baltica trecea prin Haithabu,raspantie ce “repartiza” traficul intre coastele polone si suedeze si Gothland.Europa de Nord nu era asadar mai prejos de cea sudica,in ceea ce priveste deschiderea catre viata maritima,chiar daca zona arctica ramane misterioasa .