Filosofia și Autoreflecția în Viziunea lui Simon Blackburn

Simon Blackburn (n. 1944), este un filosof englez cunoscut pentru eforturile sale de a promova filosofia. Cartea „Gândeşte – O introducere convingătoare în filosofie” dezbate teme foarte discutate ca viaţa, cunoaşterea, adevărul, mintea, raţiunea, libertatea, Dumnezeu. Discuţiile pe baza acestor teme nu încearcă neapărat sa găsească noi răspunsuri la intrebările omului, ci încearcă mai degrabă să stimuleze omul să gândească, sunt exemple ce au menirea de a învaţa omul că filosofia prin autoreflecţie şi critică poate îndepărta elementele negative şi poate duce la înlocuirea lor cu unele pozitive.

Primul capitol atrage atenţia asupra importanţei filosofiei ca mod de a gândi corect, bazat mai degrabă pe metoda de „ a şti cum”, decît pe metoda de „a şti ce”. Nu cantitatea de cunoştinţe contează în procesul de reflecţie, ci mai degrabă felul în care gândim, facem conexiuni şi ajungem la concluzii. Astefel, Blackburn aşază ca bază a filosofiei, autoreflecţia, capacitatea de a ne analiza pe noi înşine fără încetare.

Blackburn explică şi geneza autoreflecţiei, având ca punct de plecare întrebările diferite şi derutante care pot apărea în existenţa unei persoane: Ce sunt eu?, Ce este conştiinţa mea?, Aş putea oare să trăiesc chiar şi după moartea corpului meu fizic? În timp ce încercăm să găsim răspunsuri la aceste întrebări, ne confruntăm cu categorii precum cunoaşterea (dacă ştim cu adevărat despre ceea ce vorbim), obiectivitatea (dacă ceea ce spunem este „în mod obiectiv” adevărul sau este doar perspectiva noastră subiectivă asupra lumii) şi adevărul (cât de bine cunoaştem adevărul despre ceea ce vorbim). Astfel stabileşte Blackburn etapele care conduc omul spre autoreflecţie.

În încercarea de a explica ce rost au toate acestea, Simon Blackburn porneşte de la relaţia directă dintre reflecţie şi practică, stabilind că felul în care gândim determină acţiunile noastre. Pentru a ilustra mai bine această idee, el se foloşeste de mai multe exemple, fiecare pornind de la un anumit concept filosofic.

Primul concept abordat este reflecţia asupra naturii umane din care reiese faptul că oamenii sunt nişte fiinţe egoiste, facem totul pentru propriul interes, iar dacă facem ceva bun este pentru a obţine avantaje viitoare. Aceasta teorie a stat la baza apariţiei omului economic (homo economicus). Principiul formulat de anumiţi filosofi a fost îmbrăţişat şi de către economişti care afirmă faptul că ordinea economiei (producţia de bunuri corespunzătoare, ocuparea şi crearea locurilor de muncă) este determinată de faptul că oamenii îşi urmăresc propriul interes şi fac ceea ce este mai profitabil pentru ei.

Blackburn, însă, demonstrează că această teorie este una greşită, provenind dintr-o eroare filosofică în care oamenii sunt analizaţi prin prisma unor categorii inadecvate. Pornind de la premisa că o astfel de gândire ar duce numai la suspiciuni şi dezbinări, acesta oferă un exemplu concludent în aceste sens: la încheierea unui contract ar putea apărea suspiciuni în legătură cu corectitudinea celeilalte părţi şi astfel persoana în cauză apelează la un avocat, dar pot apărea suspiciuni şi în legătură cu avocatul, întrucât nu face decât să umble după bani, aşadar, ar trebui plătit un alt avocat care să verifice primul avocat şi aşa mai departe.

Un alt concept este epistemologia care se referă la teoria cunoaşterii, fondată pe concepţiile perspectivale, teorie lansată de atronomul polonez Nicolaus Copernic. Aceasta spune că percepem un anumit lucru ca fiind în mişcare în raport cu propria noastră situaţie (starea de repaus sau mişcare în care ne aflăm). Exemplul folosit în acest caz este unul simplist: când trecem cu trenul pe lângă un tren staţionat avem senzaţia că trenul staţionat se mişcă, dar realizăm că trenul nostru de fapt se mişcă.

Al treilea concept este certitudinea a priori, adică gândim un lucru înainte să-l cunoaştem cu adevărat. Aici, Blackburn se foloseşte de un exemplu din medicină pentru a demonstra că acesta este tot o greşeală filosofică ce poate afecta acţiunile noastre: un medic poate desconsidera în tratamentul pe care îl aplică legătura dintre minte şi corp, aplicând un tratament pentru o afecţiune fizică, fără să ia în considerare că natura problemei poate fi una psihică, astfel doctorul va trata efectul, şi nu cauza, iar de multe ori tratamentul poate să nu dea rezultate.