Filosofie și teologie în opera lui Toma d"Aquino

Date biografice și opera autorului

Toma d”Aquino (1225-1274) este considerat făuritorul principal al filosofiei, noua specificare a epocii creștine.

Din 1259 timp de 10 ani, asumându-și numirea de teolog la curtea pontificală, a scris aproape toate operele majore, de la „Summa contra gentiles”, la „Questiones disputatae” și la „Summa theologiae”, pe care a început să o scrie în 1267, dar o lasă neterminată, datorită faptului că ceea ce a scris despre misterele creștinismului „i se părea acum o grămadă de paie.” „Acum”, însemnând într-o zi de decembrie, 1273, după ce căzuze în extaz în timpul celebrării serviciului divin, după cum îi mărturisește fratelui Reginaldo da Priverno.

În 1269 a fost rechemat din Italia la Paris, unde a fost nevoit să lupte pe 2 fronturi în apărarea lui Aristotel: împotriva augustinienilor, care îl acuzau de păgânism și împotriva averiștilor, care dădeau gândirii sale o interpretare incompatibilă cu credința creștină. Împotriva celora din urmă Toma a scris „De unitate intellectus contra Averroistas”.

În 1272 se întoarce în Italia pentru a preda la universitatea din Napoli. În ianuarie, 1274, s-a îmbolnăvit grav în ținuturile Fossanovei. Toate îngrijirile au fost fără rezultat și după câteva săptămâni (7 martie 1274) a murit fără să se cunoască boala de care a fost lovit. A fost declarat sfânt de către Ioan al XXII-lea în 1323; puțin mai târziu i s-a dat titlul de doctor angelic și mai târziu de doctor comun.

În 1261 - în Roma în timp ce redacta partea din „Summa theologica” referitoare la om, Toma comenta „De anima” a lui Aristotel.

La Paris câțiva ani mai târziu, va face același lucru pentru partea etică din Summa, comentând în același timp „Etica nicomahică”. Proiectul de a comenta alte cărți ale lui Aristotel ar fi putut decurge din utilitatea percepută de Toma la Roma, comentând „De anima”. Deasemenea comentând la „Despre numele divine” a lui Pseudo-Dionisie, redactat la Roma în paralel cu „Summa Teologica”, ar putea avea aceeași funcție utilitară.

Toma a ales să redacteze „Summa theologica” după modelul literar al chestiunilor disputate, care sunt un exemplu școlar, de aici posiblitatea elaborării acesteia pentru școlile mănăstirești - intenție pedagogică, constituindu-se în ,,summa sistematice”

În prolog, își propune să trateze pe scurt și limpede/„breviter et dilucide” - „sacra doctrina”. Două sunt categoriile de utilizatori cărora li se adresează scrierea: „provecti” și „incipientes” (numiți de două ori) sau „noviti”. Prologul general începe prin a-i deosebi pe „provectos” (avansați în pregătire) de „incipientes”

Toma redactează „Summa theologica” pe chestiuni care sunt alcătuite din articole - se compun din argumente inițiale sau obiecții, care au ca scop prezentarea problematicii studiate în articole - urmate de argumente opuse celor inițiale, în continuare „Responsio”, numită corpul articolului, oferă răspunsul principal. În sfârșit, întâlnim răspunsul la argumentele inițiale, elaborate pe baza răspunsului principal.

În prolog se spune că cei care se pregătesc pentru studiul învățăturii Sfinte întâmpină mai multe piedici - înmulțirea chestiunilor, a articolelor și a temelor inutile.

Opera „Summa theologica” își propune 3 lucruri: să elimine chestiunile inutile; să argumenteze materia într-un mod didactic, să evite repetarea acelorași chestiuni, sitematizând-o în materia și structură. În așa fel încât să îmbine în mod organic teologia speculativă cu cea practică”

Gnoseologie și epistemologie în opera lui Toma din Aquino

Cele două preambuluri necesare ale metafizicii: preambulul gnoseologic sau problema cunoașterii studiază care sunt facultățile cognitive ale omului și cum funcționează ele, și preambulul epistemologic (epistemologia sau problema cunoașterii, care verifică valoarea cunoștințelor noastre).

În ceea ce privește problema cunoașterii, el are curajul să abandoneze teoria augustiniană a iluminării și să reia tema aristotelică a abstractizării, pentru explicarea originii cunoașterii intelectuale. El își bazează adevărul pe evidența ființării, adică pe o condiție obiectivă, spre deosebire de Augustin și Descartes care și-au fondat adevărul pe o bază a certitudinii, adică pe o dispoziție subiectivă.

După Gadamer, orizontul gândirii lui Toma cuprinde 2 perioade. Prima îmbrățișează primele 12 secole creștine - caracterizată de o cultură creștină elenico-platonică -, iar cea de-a doua se rezumă la secolul în care a trăit Toma din Aquino - al XIII-lea - secol de aur al epocii medievale creștine, a cărei cultură, prin gândirea aristotelică, se clasifică ca și cultură creștină-elenico-aristotelică.