Fundamente Filosofico-Politice în Viziunile lui Locke și Hobbes

Am ales să expun o paralelă între modelul de stat propus de Thomas Hobbes şi cel propus de John Locke. Deşi de aceeaşi naţionalitate şi separaţi doar prin câteva decenii, cei doi filosofi susţin teze contractualiste opuse, ceea ce la început mi s-a părut surprinzător, apoi justificat, luând în calcul momentul politic la care se raportează.

Hobbes încearcă să dea o replică categorică şi în acelaşi timp o soluţie la dezordinea şi violenţa care macină societatea, după ce Anglia cunoaşte două războaie civile la un interval de timp foarte scurt, în timp ce Locke afirmă necesitatea unei limitări stricte a puterii statului într-o perioadă în care absolutismul devenea incompatibil cu dorinţa opoziţiei şi a poporului.

Starea naturală. De la primatul egoistului la armonie, sau invers

Pornind de la ideea că natura umană îi predispune pe oameni la război, Hobbes zugrăveşte o lume dominată de o psihologie egoistă în care indivizii îşi urmăresc propriile interese, o stare naturală în care viaţa este „singuratică, sărmană, ticăloasă, sălbatică şi scurtă.”

Spre deosebire de datele iniţiale considerate de Hobbes, viziunea lui Locke asupra stării naturale se clădeşte pe implicaţii sociale şi morale. Contestând ideea de război permanent, Locke este de părere că oamenii trăiesc în solidaritate şi dreptate, afirmând că orice fiinţă umană este născută liberă, supusă fiind doar legii naturale.

O altă premisă lockeană este aceea că fiinţele umane sunt prin natura lor egale una cu alta, în primul rând din punctul de vedere al apartenenţei la aceeaşi specie.(„ nimic nu e mai evident decât faptul că toate creaturile de aceeaşi specie( ) ar trebui să fie egale între ele fără subordonare şi supunere” ). Ideea de egalitate naturală apare şi la Hobbes, însă ea este cea care îi determină pe oameni să intre în conflict, căci dacă doi oameni doresc acelaşi lucru, fără a fi posibil ca amândoi să se bucure de el, ei pot deveni duşmani.

De la cadrul contractului la structura statală

Modelul lockean de guvernare îşi are originea în ideea de contract, considerând că orice guvernare este rodul consimţământului oamenilor ce hotărăsc să fondeze regulile unei vieţi sociale. Aceeaşi schemă contractualistă este întâlnită şi cu ceva timp în urmă la Hobbes , ce susţine tot că societatea trebuie să fie rezultatul unui pact de asociere între oameni, idee în contradicţie cu perspectiva lumii centrate pe atotputernicia lui Dumnezeu şi a naturii.

Important este că premisele lui Hobbes şi cele ale lui Locke conduc la modele de societate contradictorii : Omul hobbesian „prin natura sa, este inclinat spre conflict. Ca atare, societatea nu poate decat să se afunde in dezordine şi razboi dacă este lasată de capul ei.” Ei vor alege să participe la un contract social care instituie o putere absolută, ce ia de obicei forma monarhiei, în timp ce Locke respinge categoric absolutismul. Locke este de părere că scopul instituţiilor politice este „de a evita şi de a remedia acele inconveniente ale stării naturale care decurg în mod necesar din faptul că fiecare om este judecător în propriul caz.” Locke credea că „este necesar ca indivizii să realizeze un contract social spre a se uni si a-şi delega suveranitatea unei guvernări civile capabile să sancţioneze incălcarea legii naturale.” Prin urmare amândoi sunt deacord asupra unui lucru: contractul este instrumentul de fundamentare a societăţii.