Ideile social politice în opera lui Platon

La fel ca orice alt om, un filosof nu-şi poate alege, după bunul său plac, locul şi timpul naşterii. Nimănui nu-i este însă indiferent unde şi când s-a născut. Aceste doău date iniţiale îi determină fiecărui om drumul în viaţă. Cu atât mai mult locul şi timpul naşterii contează în cazul unui mare filosof, ele hotărându-i nu doar drumul în viaţă, dar determinându-i în mod esenţial şi coordonatele principale ale gândirii. În cazul lui Platon, timpul şi locul naşterii sale sunt: anul 427 î.Hr., în Atena.

Platon a trăit într-o perioadă de războaie şi de lupte politice care a fost mai zbuciumată decât cea care-l răscolise pe Heraclit. În timpul copilăriei şi al adolescenţei sale, destrămarea vieţii tribale dusese în cetatea sa natală, Atena, la o perioadă de tiranie, iar apoi la instaurarea unei democraţii care sa străduit din răsputeri să se apere împotriva oricărei încercări de reintroducere a tiraniei sau a oligarhiei, adică a dominaţiilor familiilor aristocratice fruntaşe. În anii tinereţii lui Platon, Atena democratică era angajată într-un război împotriva Spartei – oraşul-stat dominant care păstrase multe din legile şi obiceiurile vechii aristocraţii tribale. Războiul a dus la prăbuşirea cetăţii ateniene şi a unui regim de teroare numit guvernarea celor Treizeci de Tirani. Reinstaurarea democraţiei şi a păcii n-a însemnat pentru Platon dobândirea liniştii deoarece dascălul său iubit, Socrate a fost judecat şi executat, iar el şi alţi concetăţeni din cercul lui Socrate au părăsit Atena.

Scopul spre care Platon năzuieşte este posibilitatea oamenilor de a opri decăderea pe mai departe în domeniul politic prin împiedicarea oricărei schimbări politice. Platon încearcă să înfăptuiască acest scop prin instaurarea unui stat ferit de relele tuturor celorlalte state, graţie faptului că nu degenerează, că nu se schimbă. Statul ferit de răul schimbării şi corupţiei este statul ideal, perfect. Credinţa în lucruri perfecte şi neschimbate este numită ,,Teoria Formelor sau a Ideilor”.

Ideile democratice îşi vor pune mai târziu amprenta asupra gândirii lui Platon.În concepţia acestuia se contura deja ideea personalităţii umane libere,încurajată să participe direct la rezolvarea problemelor publice.

Lucrările filosofice scrise de Platon de-a lungul vieţii(numite şi „Dialoguri’’) pot fi împărţite în „Dialoguri de tinereţe’’(printre care se numără „Apologia lui Socrate’’, „Criton’’, „Hippias Minor’’ sau „Charmides’’) şi „Dialoguri de maturitate’’ (între care cele mai importante sunt „Menon’’, „Republica’’, „Legile’’, „Phaidron’’ şi „Phaidros’’).

Potrivit lui Platon,unii oameni nu consideră autocunoaşterea un mijloc de evadare din ignoranţă,fiind astfel condamnaţi să trăiască veşnic în întuneric,idee ilustrată alegoric de mitul peşterii.

Pe de altă parte,Platon face disocierea între cunoaşterea ştiinţifică şi divinitate,căreia cea dintâi îi este subordonată,zeitatea fiind de altfel şi sursa inspirării artiştilor.

În ceea ce priveşte “Dialogurile de tinereţe’’,nu apare încă teoria Ideilor(aşa cum va fi aceasta conturată mai târziu în „Republica’’) ci se încearcă definirea unor noţiuni cu precădere morale.Aparent,Platon este marcat în „Dialogurile de tinereţe’’ de scepticism,deoarece elementul cel mai important-cetăţeanul-se degradează moral şi intelectual.

Pentru Platon,bunul cetăţean trebuie să respecte necondiţionat legile patriei,fiind obligat să îşi dovedească ataşamentul faţă de polis.

Democraţia luase naştere în Atena sub impactul unor reforme care nu fuseseră aplicate însă ţn toate polisurile greceşti. Prin urmare,susţinînd ideea ataşamentului faţă de polsul al cărui cetăţean era,Platon urmărea întărirea coeziunii în rândul cetăţenilor în faţa ameninţărilor externe.

„ Apologia lui Socrate”, „Criton”, „Charmides”, sau „ Hippias Minor”,sunt trei „ Dialoguri” scrise în perioada de tinereţe a marelui filosof.

„Apologia lui Socrate” şi „ Criton” au ca temă moarte lui Socrate. În primul dialog, se are în vedere procesul lui Socrate, când filosoful refuzase să-şi abjure ideile care serviseră pretextului de corupere a tineretului de către filosof, dovedind astfel încredere în[7]concepţiile proprii şi în nevinovăţia sa, pe care Platon o preia ca model pentru ideea de Dreptate.

În „ Criton”, Platon descrie un presupus dialog purtat de Socrate cu Criton în închisoarea ateniană.În „ Charmides” este analizat conceptul de „înţelepciune”, înţeleasă ca fiind cunoaşterea sinelui şi o ştiinţă a Binelui , întruchipând atât curaj cât şi virtute.[8]

În fine, ultimul „ Dialog de tinereţe”, este reprezentat de lucrarea „ Hippias Minor”, unde Platon demontează ideile sofiste care pretind că posedă ştiinţa universală, cunoscând mijloacele dar ignorând cu desăvârşire esenţa.

În ceea ce priveşte „ Dialogurile de maturitate”, se presupune că ele au fost scrise în urma unei călătorii în Sicilia.Printre acestea se numără „ Menon”, „ Republica”,. „ Legile”, „ Phaidon”sau „ Phaidos”.În „Menon”,problema dezbătută este cunoaşterea , Platon identificând trei instanţe ale cunoaşterii:

1) a ştiut odată

2) a uitat

3) şi-a amintit

Astfel,pentru Platon, importantă este esenţa, ideea care se menţine după uitarea detaliilor insignifiante. Esenţa este modalitatea de atingere a Binelui, după cum virtutea este o cale pentru atingerea înţelepciunii.