Iluzii Marxiste și Experimente Leniniste

1. Introducere

„Orice utopie socială care pretinde că oferă un proiect formal al societăţii perfecte îmi pare acum plină de cele mai înfiorătoare pericole. Şi nu spun că ideea unei fraternităţii umane este scandaloasă, naivă sau zadarnică; şi nu cred că ar fi preferabil să o descalificăm ca aparţinând unei epoci a inocenţei. Dar să mergem până la a ne imagina că putem construi un plan pentru întreaga societate în care armonia, justiţa şi belşugul sunt obţinute ărin inginerie umană reprezintă o invitaţie la despotism. Punctul în care despotismul diferă de totalitarism este distrugerea societăţii civile.

Dar societatea civilă nu poate fi distrusă decât dacă proprietatea privată, incluzând posesiunea privată asupra tuturor mijloacelor de producţie, este abolită.”

Comunismul a fost într-adevăr un scenariu al autoproslăvirii umane, un exerciţiu în magicul fără limite şi în autoamăgire, o încercare de a scăpa de constrângerile presupusei meschinării burgheze şi o ofertă pentru milioane de oameni de a trăi în mod explicit într-o altă ţară. Neîndoielnic, pentru lungi decenii, noemele lui Karl Marx au fost deformate în aşa fel încât au devenit aproape de nerecunoscut. Dar este cu neputinţă să separăm complet practica bolşevică de aceste idei.

Există într-adevăr ispita de a prezenta experienţa sovietică ca pe o aberaţie în istoria stângii revoluţionare şi de a cruţa schema marxistă de orice vinovăţie pentru această experienţă însă marxismul a dat greş în secolul XX pentru că a subapreciat dilemele existenţiale ale vieţii individului, nevoia majorităţii de a găsi izvoare de întelegere spirituale sau culturale şi astfel, importanţa dreptului uman la intimitate. Însă a fost soarta marxismului să pretindă a fi stăpânul destinului omenirii prin întruchiparea, într-o manieră deopotrivă tragică şi optimistă, a solutiei la agoniile, spaimele şi terorile de mii de ani ale oamenilor. Nicio altă doctrină politică nu s-a mai arătat vreodată atât de ambiţioasă, niciun alt proiect revoluţionar nu s-a mai dovedit atât de devotat misiunii profetice şi predestinării eroice pline de carismă. Dorinţa omului de a schimba lumea este imemorială. Niciodată însă nu a devenit atât de pronunţată ca în tumultuosul secol XIX.

Progresele tehnologico- industriale avansau într-un ritm nemai întâlnit până atunci, iar odată cu Revoluţia Franceză fuseseră câştigate drepturi politice inimaginabile în secolele anterioare. Cu toate acestea, clivajele sociale şi economice se menţineau la cote înalte. Dinamica socială care a fost antrenată de industrializările secolelor XVII şi XVIII, şi care a transformat o mare parte a ţărănimii europene în muncitori, reprezentase cu siguranţă o ameliorare a condiţiilor de viaţă a acestora; nu trebuie omis însă faptul că noul tip de economie care prevalase în detrimentul mercantilismului colonialist suferea de numeroase tare, dintre care inegalitatea celor aflaţi la baza ei în raport cu cei care o conduceau era de departe cea mai accentuată.

2. Marxism

Marxismul – spunea Lenin - este succesorul legitim a tot ceea ce a creat omenirea mai bun în secolul al XIX-lea, şi anume: filozofia clasică germană, economia politică engleză şi socialismul utopic francez. Marxismul nu s-a ivit alături de drumul larg al dezvoltării civilizaţiei mondiale, ci ca o continuare nemijlocită a gândirii celei mai înaintate din acea vreme.