Immanuel Kant

Imagine preview
(8/10 din 3 voturi)

Acest referat descrie Immanuel Kant.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 17 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 2 puncte.

Domeniu: Filosofie

Extras din document

IMMANUEL KANT

Nascut la Konigsberg în 1724, ca fiu al unui modest meserias, muri tot acolo în 1804, dupa o viata dedicata exclusiv studiilor si meditatiei. Amanunt interesant pentru viata sa este faptul ca nu a parasit niciodata regiunea în care s-a nascut, asa încât, el care era pasionat pentru geografie si care avea o mare curiozitate pentru lucruri si întâmplari din lumea întreaga, nu a vazut niciodata un munte. Lecturile sale geografice au fost cu atât mai intense. Studiind la Universitatea din Konigsberg teologia, apoi stiintele naturale si filozofia el si-a câstigat existenta ca preceptor în diferite familii cu stare, iar din 1755 îsi începe cariera profesionala la aceeasi universitate ca privat-docent, si din 1770, deci la 46 ani, ca profesor. Doua evenimente deosebit de importante în viata sa au izbutit sa-i tulbure regularitatea cu care-si organiza activitatea pâna în cele mai mici amanunte: lectura cartii Emile a lui Rousseau si vestea izbucnirii Revolutiei franceze.

Kant este marele reformator al gândirii filozofice de dupa el, introducând în ea o noua atitudine, pe care el însusi o aseamana cu aceea a lui Copernic. Precum faptul ca soarele si bolta înstelata ni se par a se misca în jurul pamântului, atârna de pozitia noastra fata de soare, tot astfel de natura simturilor si a intelectului nostru depinde faptul ca noi cunoastem lumea asa cum o cunoastem. Vazând lipsurile empirismului care admitea în experienta unica origine si unica întemeiere a cunostintei noastre, fapt prin care ducea la scepticism si lipsurile rationalismului dogmatic, care întemeia cunostinta de idei înnascute, Kant cauta o baza mai solida, plecând de la critica si analiza a însesi puterii de cunoastere umana. De aici numele de criticism pentru atitudinea sa filozofica ce cauta a stabili granitele si valabilitatea cunostintei. El ajunge la o sinteza a empirismului si a rationalismului, care înseamna si o depasire a lor.

Faptul ca omul are posibilitatea de a avea cunostinte apriorice, independente de orice experienta, cum se vede în matematica, îsi are originea în natura puterii de cunoastere umana, caci spiritul omenesc dispune de anumite forme, tipare, în care lucrurile lumii externe si chiar evenimentele sufletesti trebuie sa intre spre a putea fi "cunoscute". Precum ochelarii colorati fac ca totul sa ne apara în culoarea lor, astfel formele spatiului si timpului (care nu sunt realitati independente de constiinta cunoscatoare, ci sunt tocmai formele ei) fac ca toate perceptiile date în simturile externe si interne, deci în ceea ce Kant numeste intuitie, sa ne apara ca orânduindu-se în spatiu si depanându-se în timp. Dar pe lânga aceste doua forme apriorice ale intuitiei externe (spatiul) si interne (timpul), spiritul cunoscator mai poseda si alte forme apriorice, acelea ale intelectului, numite categorii, în numar de douasprezece, dintre care cea mai importanta este aceea a cauzalitatii.

Prin formele intelectului, prin categorii, omul introduce ordine în haosul datelor intuitiei strângându-le în notiuni. Categoriile si formele intuitiei sunt conditia oricarei experiente posibile, deci a oricarei cunoasteri.

Dar precum cunoasterea umana nu este posibila decât datorita formelor apriorice de care ea depinde, tot astfel ea nu e posibila decât pentru ca exista o lume înconjuratoare pe care o cunoastem prin aceste forme, asa precum în imaginea ochelarilor întrebuintata mai sus, ca sa putem vedea lucrurile în culoarea sticlelor, trebuie ca aceste lucruri sa existe. Dar ce nu putem cunoaste este natura în sine a lucrurilor înconjuratoare, asa cum ele sunt fara de formele spiritului nostru. Lucrul în sine "das Ding an sich", noumenul, ne ramâne necunoscut, el fiind totusi conditia necesara ca noi sa-l cunoastem, cel putin asa cum ne apare, potrivit formelor mintii noastre, 30 reprezentare, ca fenomen.

Ceea ce ne este dat în experienta, adica lumea asa cum ne apare, nu cum este în sine, devine obiectul stiintei, care astfel are deplina valabilitate în domeniul lumii fenomenale. Astfel Kant stabileste dreptul si siguranta stiintei dar înlauntrul anumitor margini, acelea care o fac perfect valabila înauntrul lumii fenomenale, dar o si reduc numai la ea.

De îndata însa ce omul vrea sa treaca dincolo de acest domeniu, cunoasterea noastra nu mai este stiintifica, nu mai este cunoastere ci numai parere. Dar mintea omeneasca a simtit de totdeauna impulsul puternic de a se depasi, pentru a ajunge la o conceptie definitiva si unitara a universului. Acesta este motivul pentru care a existat întotdeauna preocuparea metafizica si religioasa. Kant îi recunoaste îndreptatirea desi nu-i poate atribui valabilitate stiintifica.

Activitatea unificatoare a spiritului, neputându-se multumi cu însiruirile cunostintelor bazate pe cauzalitate si pe celelalte categorii ale intelectului, a cautat sa le reduca la conceptii cuprinzatoare si unitare ale ratiunii, pe care Kant le numeste, dupa Platon, idei.

Astfel sunt ideea de suflet (psihologica), de lume (cosmologica) si de Dumnezeu (teologica). Aceste idei nu intra în domeniul stiintei, ele nefiind dobândite din experienta, totusi filozofia si teologia se pot ocupa cu ele, ramânând însa constiente ca prin aceasta au iesit din "câmpul productiv al experientei", deci din sfera cunostintei general-valabile. Ideile de suflet, lume si Dumnezeu sunt principii regulative, care conduc activitatea noastra stiintifica si practica, în care, fara a avea siguranta absoluta, lucram totusi ca si când ar exista un suflet, un cosmos si Dumnezeu. Totusi credinta în Dumnezeu, ca si aceea într-un suflet nemuritor, desi nu pot fi stiintific probate, nu pot fi nici combatute stiintific. Domeniul credintei (ca si acel al metafizicii) ramâne astfel separat de acel al stiintei, dar ramâne în toata îndreptatirea sa, îndreptatire careia Kant îi gaseste argumente de natura practica, deci de natura etica.

Fisiere in arhiva (1):

  • Immanuel Kant.doc

Alte informatii

prezentat in cadrul facultatii de litere bacau UNIVERSITATEA” LUCIAN BLAGA” FACULTATEA DE TEOLOGIE “ANDREI SAGUNA”