Învățătura Sofiștilor despre Om și Societate

Introducere

Sofistica aduce în filosofie un sentiment de amăgeală,de minciuni.Sofiştii considerau că nu exista adevăr absolut că există doar adevăruri relative.Se susţine că fiecare opinie poate fi demonstrată ca adevărată sau ca falsă in dependenţă de puterea argumentelor,de aceea unele poziţii slabe pot fi intărite şi invers,poziţia puternică poate fi slăbită.Argumentarea care o fac aceşti gînditori are la bază datele organelor senzoriale care sunt schimbătoare în diferite timpuri,aceeaşi persoană poate avea gusturi diferite şi la diferite persoane din nou poate fi înţelegeri diferite.Ei considerau că opinia în cunoaştere este principală.Sofiştii în calitate de educatori considerau că valorile spirituale educă oameni că nu lucrurile,dar valorile.Anume valorile ne demonstrează încotro este orientată societatea.

Învăţătura sofiştilor despre om şi societate

Rolul sofiştilor în istoria gîndirii umane este considerabil.În filosofia greacă de pînă la ei obiectul principal de studii era cosmosul,fizicul.Centrul filosofiei lor devine omul.Nu-i vorbă, şi pînă la ei era studiat omul şi societatea în care trăieşte,dar aceste obiecte erau considerate drept parte componentă a fizicului (cosmosului),cu toate că şi specifică.În aceste teorii,care se numesc naturaliste, omul ca fiinţă era pus în dependenţă de cosmos,de fizic,de legile acestuia.De exemplu Anaximadru,studiind problema apariţiei speciilor biologice, încearcă să rezolve problema apariţiei omului.După părerea lui lumea organismelor a apărut în mîlul de la fundul mării.Animalele arhaice erau acoperite cu carapace, cu piele ghimpoasă.Deci, erau mai pregătite de viaţa plină de primejdii.Însă omul a fost mai slab şi de aceea în perioada iniţială, cînd era nevoie de îndelungată grijă e această specie şi anumite condiţii pentru supraveţuire,oamenii sau dezvoltat în interirul peştilor.Si numai atunci,cînd au acumulat anumită putere au ieşit din peşti.Cu trecerea la viaţa terestra ei şi-au schimbat forma.

Sofiştii însă fac omul centrul Universului, cauza tuturor lucrurilorAcest gînd este enunţat de Protagoras în maximă “ omul este măsura tuturor obiectelor existente – că eistă,neexistente – că nu există”.Omul devine forţa creatoare a cosmosului, şi aici sofiştii mai fac un schimb de accente : în teoria cunoaşterii ei pun accentul nu atît pe cunoaşterea pură,cît pe cunoaşterea valorilor umane,căci anume valorile devin centrul potrivitcărora individul îşi poate construi cosmosul său.

Lucrurile,consideră sofiştii,nu conţin în sine măsura (criteriul) uman,adică ele nu pot indica direcţia,valorile vieţii umane,acesta o poate face numai omul.De aceea sofiştii acordă o atenţie considerabilă educaţiei şi instruirii.Datorită acestui lucru în istoria culturii sofiştii sunt consideraţi drept primii iluminişti.

Sofiştii au supus cercetărilor două probleme principale.Prima este legată de posibilităţile de educaţie a virtuţilor la oameni,iar a doua de corelaţia dintre legile naturii şi normele,regulamentele culturale.

În problema posibilităţii instruirii şi educaţiei ei abordează două momente.În primul rînd sofiştii polemizează cu ideea larg răspîndită în Grecia Antică,cum că virtutea este înnăscută omului.Sofiştii nu sunt de acord cu ideea dată şi accentuează atenţia asupra faptului,că virtutea se dobîndeşte în decursul vieţii prin eforturi individuale de către fiecare om.Ei demonstrează că oamenii au mari posibilităţi în procesul unii instruiri,educaţii bine puse să-şi amelioreze,corecteze calităţile personale.Aceasta ei o deminstrează şi prin practica pedagogică.Protagoras menţiona că instruirea virtuţii este sarcina principală a educaţiei.