John Locke

Imagine preview
(9/10 din 3 voturi)

Acest referat descrie John Locke.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 23 de pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Semion Roşca

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 4 puncte.

Domeniu: Filosofie

Cuprins

1. Istoric despre viaţa lui John Locke
2. Filosofia cunoaşterii în operele lui John Locke
• Eseuri asupra intelectului omenesc
• Nu există principii înnăscute
• Despre idei în general şi despre originea lor
• Empirismul lui John Locke
• Omul modelat prin educaţie.
3. Filosofia dreptului în operele lui John Locke
• Liberalismul politic
• Politica religioasa
Concluzie

Extras din document

1. Istoric despre viaţa lui John Locke

John Locke s-a născut în anul 1632 la Wrington, o localitate Ia cinci mile depărtare de oraşul Bristol. Studiază mai întâi la Londra, apoi trece la Oxford, manifestând o deosebită preferinţă pentru studiile exacte, medicină şi filosofic In 1665 este secretar de legaţie la Cleve, pe lângă Sir Walter Van, dar pentru scurtă vreme, două luni. întors de la Cleve în Anglia, cunoaşte un an mai târziu pe Lordul Anthony Asbley, care va fi ridicat ceva mai târziu la rangul de Earl of Shaftesbury, cu care se împrieteneşte şi în a cărui casă va îndeplini, de la 1667 la 1675, oficiul de medic precum şi pe acela de educator. Prietenia cu lordul Arithony Ashley a decis şi peripeţiile vieţii lui John Locke. împărtăşind împreună cu acesia răspunderi politice, fiindu-i secretar şi atunci când prietenul său a fost Lord Cancelar cât şi atunci când a fost prim-ministru, el a trebuit sa-l urmeze pe Shafteshury şi când acesta a trebuit să se refugieze în Olanda în urma conflictului cu regele, unde trăieşte luându-şi diferite nume şi schimbând oraşele, pentru a nu fi descoperit, de !a 1683 până la 1689, când se urcă pe tronul Angliei Wilheîm de Orania. Intorcându-so în patrie, el este numit mai întâi Commissioner of appeals iar apoi Commisioner of trade and plantages. J. Locke moare în anul 1704.

Opera celebră a lui J. Locke, care a exercitat foarte mari influenţe, se intitulează: AH essay concerning human undersîanding (încercare asupra intelectului omenesc), 1689-1690. în afară de această lucrare fundamentală J. Locke a mai scris: On the conduct ofthe understanding (Despre conducerea intelectului) şi Elements of natural phitosophy (Elemente de filosofie naturală), ambele apărute postum; Two treatlses of gouvernement (Două studii asupra guvernării) 1690: Some thoughts on education (Câteva păreri asupra educaţiei), 1693; 77ie reasonableness of christianity (Despre raţionalitatea creştinismului), 1695/

încă de când îşi făcea studiile la Colegiul din Oxford, J. Locke a rămas nemulţumit de filosofia scolastică, ale cărei preocupări nu aveau nici o legătură cu cercetarea naturii şi care punea accentul pe arta de a discuta, culminând în dispute verbale, care nu însemnau pentru cunoaştere un progres. în schimb s-a simţit atras de claritatea scrierilor lui Descartes şi de cercetările pozitive în legătură cu fenomenele naturii, cercetări care începuseră să fie încununate de succese remarcabile. Dar nu mai puţin a primit imbolduri de la înaintaşul său englez, Fr. Bacon. în adevăr "teoria cunoştinţei'' a lui Locke stă sub un îndoit impuls, sub impulsul indigen al empirismului baconian şi sub acela continental al problemei carteziene despre originea reprezentărilor (R. Falckenberg).

J. Locke este socotit în genere ca întemeietorul empirismului modern, adică al acelui curent epistemologic care susţine ca toate ideile noastre provin din simţuri, îşi au fundamentul în experienţă. J. Locke nu este, prin urmare, un metafizician, ci un epistemolog, adică un teoretician al cunoaşterii. El îşi propune în lucrarea Iui fundamentalăsă dea o "cercetare asupra originii certitudinii şi întinderii cunoştinţei omeneşti, asupra temeiurilor şi gradelor credinţei, părerii şi asentimentului"; el caută "să explice felul cum intelectul ajunnge la noţiunile sale despre obiecte, să determine gradul certitudinii cunoştinţei noastre, să exploreze graniţele dintre părere şi ştiinţă şi să cerceteze principiile după care în lucrurile, în care nu are loc o cunoştinţă sigură, ar trebui să determinăm asentimentul şi convingerea noastră". în legătura cu problema originilor cunoştinţei, J. Locke ia o poziţie contrară raţionalismului. Ştim că raţionalismul susţinea ineitatea anumitor idei şi principii şi anume a acelor idei şi principii care se bucură de o valabilitate universală şi absolută. Nu există - spune J. Locke - idei şi principii înnăscute. Intelectul nu este în posesia anumitor idei cu care vine pe lume, când se naşte omul. Ci toate ideile, fără deosebire, pe care le posedă intelectul, îi sunt procurate de simţuri, îi vin de la percepţii. Intelectul, prin urmare, nu posedă originar şi nici nu poate crea idei, ci el numai prelucrează ceea ce-i furnizează simţurile. Intelectul este activ dar nu este creator. Dacă intelectul n-ar primi nimic de la simţuri, el n-ar avea ce face căci tot materialul, pe care-1 prelucrează trebuie să-i fie dat. Intelectul este ca o foaie de hârtie albă, pe care percepţiile îşi imprimă semnele lor, sau ca o bucată de ceară moale, pe care, prin impregnare, percepţiile îşi Iasă urmele lor. Intelectul este o tabula rasa..

În politică, Locke combate absolutismul şi tirania, apără libertatea şi dreptul, vede în puterea legislativă forţa supremă. Acesteia trebuie să i se supună puterea executivă şi cea federativă, care are menirea să apere comunitatea împotriva primejdiilor din afară. Dacă guvernul, reprezentanţii şi monarhul îşi depăşesc mandatul, atunci poporul trebuie să intervină şi sa-şi exercite singur suveranitatea. Cine calcă legea şi ştirbeşte din drepturile poporului, se pune în stare de război cu acesta, şi revoluţia este în acest caz o armă de apărare, un rău necesar.

În pedagogie, Locke recomandă să se deştepte în copil dispoziţiile naturale, să se ţină seama de individualitatea lui, să se predea un învăţământ intuitiv, să fie pregătit pentru muncă printr-o activitate plăcută.

Contribuţii interesante a adus Locke şi în domeniul moralei.

Preocupat îndeosebi atât să stabilească modalităţile, natura şi graniţele cunoaşterii umane, cât şi să descopere metoda optimă de conducere a unui stat, Locke şi-a împărţit opera, în esenţă, într-o filosofie a cunoaşterii şi o filosofie politică. Deci , John Locke are o dublă reputaţie, de filosof al cunoaşterii şi de filosof al dreptului.

2. Filosofia cunoaşterii în operele lui John Locke.

Eseuri asupra intelectului omenesc

Între anii 1670 si 1671 redacteaza „Eseuri asupra intelectului omenesc“ care apare in 1690 J. Locke este socotit în genere ca întemeietorul empirismului modern, adică al acelui curent epistemologic care susţine că toate ideile noaslre provin din simţuri, îşi au fundamentul în experienţă. 3. Locke nu este, prin urmare, im metafizician, ci un epistemolog, adică un teoretician al cunoaşterii. El îşi propune în lucrarea lui fundamentalăsă dea o "cercetare asupra originii certitudinii şi întinderii cunoştinţei omeneşti, asupra temeiurilor şi gradelor credinţei, părerii şi asentimentului"; el caută "să explice felul cum intelectul ajunnge la noţiunile sale despre obiecte, să determine gradul certitudinii cunoştinţei noastre, să exploreze graniţele dintre părere şi ştiinţă şi să cerceteze principiile după care în lucrurile, în care nu are loc o cunoştinţă sigură, ar trebui să determinăm asentimentul şi convingerea noastră". în legătură cu problema originilor cunoştinţei, J. Locke ia o poziţie contrară raţionalismului. Ştim că raţionalismul susţinea ineitatea anumitor idei şi principii şi anume a acelor idei şi principii care se bucură de o valabilitate universală şi absolută. Nu există - spune J. Locke - idei şi principii înnăscute. Intelectul nu este în posesia anumitor idei cu care vine pe lume, când se naşte omul. Ci toate ideile, fără deosebire, pe care le posedă intelectul, îi sunt procurate de simţuri, îi vin de la percepţii. Intelectul, prin urmare, nu posedă originar şi nici nu poate crea idei, ci el numai prelucrează ceea ce-i furnizează simţurile. Intelectul este activ dar nu este creator. Dacă intelectul n-ar primi nimic de la simţuri, el n-ar avea ce face căci tot materialul, pe care-1 prelucrează trebuie să-i fie dat. Intelectul este ca o foaie de hârtie alba, pe care percepţiile îşi imprimă semnele lor, sau ca o bucată de ceară moale, pe care, prin impregnare, percepţiile îşi Iasă urmele lor.

Fisiere in arhiva (1):

  • John Locke.doc

Alte informatii

Academia de poliţie “Ştefan cel Mare”