Legea educației și problemele învățământului

Sistemul de învățământ ( școala de toate gradele) reprezintă factorul esențial al educației. La educația tinerelor generații și adulților participă însă și alți factori, cum sunt: profesorul, familia, societățile comerciale, mass-media și grupul școlar care împreună cu școala alcătuiesc sistemul institutional de educație. Dezvoltarea educației, în general, și cea a învățământului, îndeosebi, au determinat apariția treptată, în fiecare țară, a unui ansamblu de instituții școlare de diferite grade, profile și forme, care au alcătuit sistemul de învățământ al acelei țări. Sistemul de învățământ asigură rezolvarea uneia din cele mai dificile și mai importante problem socio-umane- educația și pregătirea tinerei generații, a forței de muncă, a specialiștilor. De aceea, în mod firesc, filosoful german Immanuel Kant spunea că ,,Educația este cea mai mare și mai grea problemă ce i s-a dat omului spre rezolvare’’. În acest context, în România învățământul este o prioritate națională( Legea învățământului). Sistemul de învățământ contemporan din România se caracterizează prin deschidere și dinamism față de nou, dezvoltându-se și acționând în concordanță cu cerințele economico-sociale, cu progresul științifico-tehnic și cultural, cu aspirațiile poporului român, în condițiile societății civile și a statului de drept, democratic. Este clar că reforma pune în evidență necesitatea unor transformări de fond, inovatoare ale educației. Ea se încadrează în problematica schimbării, care ocupă un loc central în sociologia clasică și modernă. Înseamnă că reforma este un tip de mișcare socială caracterizată, în principal, prin manifestarea sa în sânul sistemului politic existent, cei care o inițiază și o desfășoară având toată libertatea de acțiune pentru a o finaliza. Reforma se deosebește de celelalte tipuri de mișcări sociale atât prin ceea ce poate, dar și prin cum face. Mișcarea revoluționară își propune schimbarea ordinii existente prin orice mijloace, iar mișcarea protestatară apelează la ,,principiile contaminării emoționale,, cu scopul de a exprima o anumită atitudine. Reforma educației vizează, așadar, realizarea de mutații esențiale la nivelul organizării, desfășurării și efectelor pe care le produce educația, pentru a o adapta cerințelor prezente și de perspectivă formulate de socio-organizare. Reforma educației trebuie să țină seama de caracteristicile materiei pe care dorește să o modifice. Ea este formată, în esență de oameni a căror ,,zguduire,, nerațională poate duce la rezultate indezirabile. Referindu-se la cea mai potrivită pentru realizarea prefacerilor sociale, Montaigne trăgea următorul semnal de alarmă: ,,Noi luăm oameni dedați și supuși unor datini, nu-i naștem deodată ca Pyrrha sau Cadmus. Prin orice mijloace am împuternicit legea și orînduirea spre nouă îndreptare, noi totuși nu-i putem îndrepta din smucirea obiceiului fără a rupe totul (..). Nimic nu apasă mai mult un stat decât noutatea. Schimbarea nu dă decât chip nedreptății și tiraniei. Când câte o parte se smintește, o poți pune la loc (...), dar a ne apuca să turnăm în tiparnița nouă o atât de mare alcătuire și a schimba temeliile unei atât de mari clădiri înseamnă a face cum fac cei care, pentru ca să curețe, șterg totul, care vor să îndrepte cursul anume cu o scrântire a totului și să tămăduiească bolile cu moartea’’( op. cit., pp.523-524). Țara noastră se află astăzi în plin proces de profunde transformări, cel mai important din ultima jumătate de secol. Conștientizând această realitate, putem înțelege ce se întâmplă în jurul nostru, cu noi, cu ceilalți componenți ai societății. Domeniile principale ale schimbării sunt cele care compun organismul social: organizatoric, material, uman și spiritual. Starea spirituală a populației României este determinată în mod esențial de calitatea educației. Schimbările obiective petrecute în anii de după Revoluție au determinat o serie de renunțări în ceea ce privește conținutul și realizarea educației. Educația din școală, în special, dar și alte activități având caracter educativ sunt ferite, atât cât este posibil în fapt, dar absolut în drept, de încărcătura ideologică pe care a avut-o înainte de 1989. Educația nu mai este condusă de un partid, în sensul impunerii conținutului și mijloacelor de realizare. În esență, educația promovată în România nu servește interesele unui partid sau unei coaliții, nu orientează partinic gândirea celor de educat (desigur excludem educația realizată de partidele politice sau de componente partizane ale mediei). Activitățile educative erau gândite și multe dintre ele desfășurate pentru a cimenta relația dintre partid și cetățean, pentru a-i inocula celui din urmă imposibila sa independență. Toate activitățile erau conduse de reprezentanții partidului la putere. S-a renunțat complet la acest sistem odată cu eliminarea structurilor de partid din organizațiile specializate în realizarea educației și trecerea sarcinilor educative în contul lor acțional.