Libertate vs Constrângeri

Libertatea umană se caracterizează prin gândire, acțiune și imaginație. Libertatea presupune a acționa în conformitate cu propriile dorințe , în absența coerciției sau a restricțiilor de orice fel .

Odată cu venirea sa pe lume, omul își câștigă dreptul la viață ; viața cu tot ce cuprinde ea. Ceea ce urmeaza este tot ce are mai de preț și se trezește într-o lume în care trăiește pentru el, după cum își alege calea.

Totuși, omul este pretutindeni înlănțuit întrucât el se supune constrângerilor și suportă , conștient sau nu , influența factorilor externi. Intreaga existență umană este doar o confruntare cu diverse tipuri de constrângeri între care primează constrângerile fiziologice impuse de buna funcționare a organismului. Conștientizând acest tip de constrângere , gânditorii au asemuit trupul unui cerc in care stă sufletul. Această metaforă exprimă lipsa fatală de libertate a sufletului uman obligat să suporte constrângerile impuse de trup.

Mai târziu acestor constrângeri li s-au adăugat constrângerile sociale, impuse de bogat săracului si cele impuse de învingător învinsului, dar și constrângerile politice (impuse de conducător supusului) , în special cele impuse de regimurile totalitare ( nazismul , comunismul, fascismul ) , care ajungeau practic să suprime libertățile cetățenești : libertatea de exprimare, libertatea de conștiință , libertatea întrunirilor și a mitingurilor etc.

Dacă vorbim despre omul modern, libertatea lui este de la conștiință, educație, religie, opinie, până la dreptul la asociere, la proprietate. Dar el este în strânsă legătură cu lumea în care traiește. Inevitabil, în toate aceste domenii el are constrângeri și limite.

Omul nu poate trăi singur, izolat , fiind o ființă socială . El își clădește viața, drumul, nevoile, în colectivități, în societate. El știe să se adapteze, dar în singurătate, nu se va dezvolta normal, nu va mai fi ceea ce-l definește pe om. Din această cauză , libertatea proprie se intersectează , la un moment dat , cu libertatea celuilalt , pentru că planeta este ca un furnicar în care nu putem face o mișcare fără să nu ne ciocnim de altă ființă.

Respectând teoriile evoluționiste, putem spune că libertatea este invers proporțională cu evoluția, căci pe masură ce un sistem, aici incluzând și omul, devine mai organizat, deci mai evoluat, nivelul constrângerilor devine mai ridicat.

Orice încercare de a defini libertatea sau constrângerea în mod separat este sortită eșecului, acestea fiind noțiuni pereche, care se determină reciproc însă fără a se anula. La limită, libertatea poate trece în noncreere, iar constrângerea in moarte, acestea putând fi limitele conceptuale ale celor doi termeni, cel puțin dintr-o perspectivă filozofică.

Ca ființă socială, prin definiție, omul s-a organizat încă din cele mai vechi timpuri în comunități structurate pe ierarhii, de regulă, bazate pe forța fizică. În aceste situații, atât libertatea, cât și constrângerea erau discreționare, ele având un substrat subiectiv.

Părăsim această perioadă, nu numai cețoasă din punctul de vedere al surselor documentare, ci și caracterizată de un primitivism aproape animalic și ne localizăm interesul direct în Antichitate, unde, prin intermediul unor renumiți filozofi, facem cunoștință cu cele mai pertinente tentative de definire a sensurilor libertății si a constrângerii, definiții care au marcat întrega umanitate.