Libertatea

Una din experientele fundamentale ale existentei umane este fara indoiala experienta constrangerii. Intreaga existenta umana este doar o confruntare cu diverse tipuri de constrangere intre care primeaza constrangerile fiziologice impuse de buna functionare a organismului. Constientizand acest tip de constrangere ganditorii au asemuit trupul unui cerc in care sta sufletul. Aceasta metafora exprima lipsa fatala de libertate a sufletului uman obligat sa suparte constrangerile impuse de trup. Mai tarziu acestor constrangeri li s-au adaugat constrangerile sociale, impuse de bogat saracului si cele impuse de invingator invinsului, dar si constrangerile politice (impuse de conducator supusului). Pe masura ce spritualitatea umana a evoluat, o atentie tot mai mare a fost acordata constrangerilor morale. Inclusiv viata religioasa prezenta langa om intotdeauna a exercitat si exercita constrangeri specifice. In era contemporana, crearea unor sisteme de gandire bazate pe simboluri abstracte a dat nastere unor constrangeri logice imposibil de evitat. Astfel multimea acestor constrangeri i-a pus pe oameni in legatura cu necesitatea, cu ceea ce limiteaza de fapt libertatea. Cele mai importante tipuri de constrangeri sunt urmatoarele: constrangerile divine, de cauzalitate, interioare si politice.

A. Libertatea si autoritatea supranaturala

Acest gen de constrangere a fost evidentiat din Antichitate, oamenii considerand ca tot ceea ce se petrece in natura este rezultatul actiunii unei fiinte supranaturale. In Antichitate, fiintele supranaturale erau zeii care dispuneau de oameni asa cum stapanul dispunea de sclavii sai. In confruntare cu oamenii divinitatea a invins mereu. Problema a fost dezdatuta pe larg mai intai apelandu-se la notiunea de "destin", ca mai tarziu sa intervina cea de "liber arbitru".

- Destin si libertate

Frecvent, atat in cadrul gandirii filozofice cat si in cadrul mitologic, necesitatea este simtota in viata oamenilor mai mult intr-o forma impersonala, ca Destin, decat ca vointa cereasca. Notiunea de Destin a fost formulata inca din Antichitate; pentru antici destinul reprezenta caracterul predestinat si implacabil al vietii fiecarui individ. Frecvent gandirea antica face apel la aceasta notiune fara a elucida natura si originea acestei forte iminente ce ocupa un loc atat de important in viata noastra, pur si simplu destinul esteimposibil de evitat, razbate din faurirea unor personaje ca Oedip. Ce poate fi mai cutremuratordecat povestea regelui Tebei care va muri ucis de propriul sau fiu? Destinul se indeplineste indiferent de eforturile noastre de a-l zadarnici. In mitologia greco-

romana, Destinul era intruchipat intr-o forma umana aflata mai presus de vointa zeilor. Experienta morala a anticilor este un izvor de concluzii pesimiste la adresa libertatii umane.

Aceasta experienta este reflectata in constiinta lor ca o serie de intamplari in care omul este prins indiferent de vointa si din care nu poate scapa decat facand sacrificii dramatice, care dovedesc forta Destinului si limita libertatii umane. Acest lucru a fost bine evidentiat in tragediile lui Eschil si Sofocle care au plamadit personaje precum Agammemnon si Antigona. Grecii foloseau termenul de "tuche" pentru a desemna forta constrangatoare a ceea ce I se intampla unui om. Din cele expuse deducem ca atat in natura cat si in afara existentei umane domneste Necesitatea. In mod automat s-a nascut intrebarea daca omul ar mai fi liber in fata acestei autoritati a destinului, a zeilor.

- M. Durelius (121-180) - "Catre sine"

Este un reprezentant al stoicismului tarziu. Aceasta lucrare este scrisa ca un jurnal in care autorul isi transcrie gandurile intr-un stil oral, de dialog cu un presu[us interlocutor. In aceste cugetari expune conceptiile sale despre Univers, libertate si societate.

O atentie deosebita acorda relatiei libertate-Destin. A fi liber inseamna a aspira la ceea ce omul poate realiza in viata. Daca un secret al libertatii, acesta nu consta in dominarea necesitatii, ci in dominarea propriilor dorinte.

Considera ca exista o singura armonie universala si dupa cum Universul este alcatuit si desavarsit de toate corpurile, tot asa si soarta, acest drept de cauza primara si simpla, este intregita de celelalte cauze particulare.

Raporturile dintre Destin si dorintele omului pot fi intelese in conditiile in care individul se supune exigentelor necesitatii intruchipate de Destin.

Exista doua motive esentiale care reprezinta tot atatea argumente in sprijinul ideii ca necesitatea este absoluta si ca trebiu sa fie suportata naconditionat de individ. Acestea sunt:

- pentru ca tot ce I se intampla unui individ ii este prescris de catre divinitate.

- Pentru ca ceea ce se intampla fiecaruia este considerat de Dumnezeu ca o cauza a desavarsirii Universului si a fiecarei fiinte umane. Daca nu s-ar intampla asa, intreaga ordine si prefectiune a lumii ar suferi ceea ce ar duce la intreruperea legaturilor cauzale, dintre partile componente ale Universului.

M. Aurelius crede ca omul trebuie sa cunoasca si sa respectenecesitatea, pentru ca astfel obtine o stare de seninatate interioara echvalenta cu o oarecare libertate si fericire.