Lucian Blaga - Spatiul Mioritic

Imagine preview
(7/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Lucian Blaga - Spatiul Mioritic.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 8 pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Rosu Daniela

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 4 puncte.

Domeniu: Filosofie

Extras din document

Prin cultură, existenţa se îmbogăţeşte cu cea mai profundă variantă a sa.

Cultura este semnul vizibil, expresia, figura, trupul acestei variante.

Cultura ţine deci mai strâns de definiţia omului

decât conformaţia sa fizică sau cel puţin tot aşa de strâns.

LUCIAN BLAGA

LUCIAN BLAGA – SPAŢIUL MIORITIC

Lucian Blaga a elaborat una dintre cele mai coerente şi mai interesante teorii asupra culturii. Potrivit lui Blaga, omul este sortit creaţiei, având un destin creator permanent. Omul trăieşte într-un mediu specific, creat de el însuşi, într-un univers simbolic care-l detaşează de natură. Cultura este astfel o tălmăcire simbolică a lumii, o lectură a existenţei, o interpretare a lumii, un mod de a traduce experienţa în limbaje simbolice. Această idee, ce domină filosofia culturii şi antropologia culturală la începutul secolului al XX-lea, are un relief teoretic excepţional în gândirea lui Lucian Blaga, pentru care cultura exprimă modul ontologic specific uman, mecanismul creator care l-a umanizat şi l-a condus pe om la actuala dezvoltare. Prin cultură, existenţa se îmbogăţeşte cu cea mai profundă variantă a sa. Cultura este semnul vizibil, expresia, figura, trupul acestei variante. Cultura ţine deci mai strâns de definiţia omului decât conformaţia sa fizică sau cel puţin tot aşa de strâns.

Discutând cultura din perspectiva genezei sale, Lucian Blaga emite ideea că aceasta este posibilă doar prin depăşirea datului sensibil, în sensul transcenderii sale, <dincolo> de datul sensibil însemnând situarea în mister, proces considerat a fi un mod existenţial specific uman. Prin încercările sale revelatoare, omul devine creator de cultură în genere. Cultura nu este un lux pe care şi-l poate permite omul ca o podoabă care poate să fie sau nu; ea nu este o haină pe care o poţi lepăda când nu mai ţine de căldură, un arabesc nefolositor, tolerabil; cultura rezultă ca o emisiune complementară, din specificitatea existenţei umane ca atare.

În prima lucrare din Trilogia Culturii – Orizont şi Stil – Blaga subliniază faptul că există un orizont spaţial al sensibilităţii conştiente dar şi unul al subconştientului, prezentat ca o perspectivă pe care şi-o creează subconştientul uman ca un prim cadru necesar existenţei sale şi care stă la baza aşa numitului sentiment spaţial, specific unei culturi. Între cele două orizonturi spaţiale există anumite deosebiri fundamentale. Astfel, primul, apare ca un peisaj multiplu, străin de conştiinţă, în timp ce al doilea, este un orizont spaţial unic, parte integrantă şi organică a subconştientului.

Blaga prezintă, în contextul liricii universale, feno¬menul unic al inconştienţei conştiinţei de sine şi de lume. Dincolo de teatralitatea expresionistă, pe care o acceptă, la începuturi ca strategie poietică, se impune constant nota de firesc: există senzaţia că nu poetul rosteşte fiinţa, ci fiinţa îl rosteşte pe poet. Mioriticul îi asigură această dezinteresare organică de ceea ce este în univers, întrucât este suficientă conştiinţa — nativă şi naivă, în sens schillerian, — că este în el. Opunându-se fi¬losofilor care au dorit cu tot dinadinsul să pătrundă secretele lumii, Lucian Blaga îşi exprimă bucuria că nu ştie ce sunt lucrurile din jurul lui şi ce este el ca eu cunoscător, căci doar astfel poate proiecta în misterul lumii un înţeles, un rost şi valori care izvorăsc din cele mai intime necesităţi ale vieţii şi ale duhului lui.

Al doilea centru al universului poetic blagian – după cel, insurmontabil, al Marelui Anonim – este certitudinea identităţii, constituit de mioriticul bla¬gian. Vectorial, adună în sine direcţiile finitului şi infinitului. Este tărâmul dintre tărâmuri în care fiinţa omului blagian îşi pierde şi în acelaşi timp îşi recuperează identitatea. Acest tărâm poate fi deplasat: fie coborât, fie înălţat.

Viziunea infinitului tridimensional aparţine atât europeanului cât şi celui din India; pe de altă parte, graţie substanţelor umane care umplu peisajul, în Ardeal, de exemplu, coexistă viziunea spaţială gotică a infinitului tridimensional şi viziunea mai răsăriteană şi mai vegetativă a spaţiului mioritic. Faptele sunt de aşa natură, încât contrazic morfologismul cultural, un suflet, individual sau colectiv, poate să trăiască inconştient într-un anumit orizont spaţial, chiar şi atunci când peisajul real al vieţii sale cotidiene contrazice structura spaţiului inconştient. Aşa se face că românul trăieşte subconştient în spaţiul mioritic, chiar şi atunci când vieţuieşte de sute de ani pe bărăgane. Şesurile româneşti sunt pline de nostalgia plaiului. Şi de vreme ce omul de la şes nu poate avea în preajmă acest plai, sufletul îşi creează pe altă cale atmosfera acestuia: cântecul îi ţine loc de plai. Una e peisajul real, caleidoscopic, în care se aşează întâmplător un suflet, şi altceva e orizontul spaţial inconştient, menhir, care rezistă tuturor intemperiilor. Orizontul inconştient, cu dorul său de a străbate personant până în creaţiile spirituale de fiecare moment ale acestui suflet, este de o eficienţă neegalată de nicio materialitate. Orizontul spaţial al subconştientului, spre deosebire de peisaj, face parte integrantă din fiinţa noastră, este un element constitutiv al sufletului nostru, fapt pentru care tot ceea ce creăm, creăm prin el.

Fisiere in arhiva (1):

  • Lucian Blaga - Spatiul Mioritic.doc