Maica Tereza - model de integritate morală

Moto: Noi înșine simțim că ceea ce facem este doar o picătură în ocean. Dar oceanul ar fi mai sărac din cauza acelei picături lipsă "- Maica Tereza

Agnesë Gonxhe Bojaxhiu, fiica lui Nikola Bojaxhiu, un farmacist care era implicat în politica albaneză și Drane Bojaxhiu o femeie religioasă, vopsitoare de țesături, s-a născut la 26 august 1910, la Skopje, în Macedonia, fiind cea mai mică dintre cei cinci frați.

Încă din copilărie a fost fascinată de povestirile despre misionarii creștini, fapt care a motivat-o ca la vârsta de 12 ani să aleagă calea adevăratei ei chemări, cea de a sluji lui Dumnezeu.

După terminarea liceului, în 1928, Gonxhe a intrat la Institutul Sfintei Fecioare Maria, cunoscut sub numele „Surorile din Loreto”, din Irlanda, instituție care s-a remarcat mai ales pentru activitatea sa de caritate în India, unde de altfel este și ea trimisă la 6 ianuarie 1929 ca și profesoară de geografie într-o școală din Calcutta.

În mai 1931, a făcut legământul religios de călugărie și și-a ales numele de Tereza, datorită uriașei ei admirații pentru Sfânta Tereza de Lisieux - o sfântă modestă care și-a dedicat viața rugându-se pentru cei săraci. Sora Tereza este trimisă în comunitatea Surorilor de Loreto din Entally, unde avea să petreacă 20 de ani din viață, și unde a predat la școala de fete Sfânta Maria.

La 24 mai 1937, ia numele de Maica Tereza, devenind, așa cum ea însăși a spus, „mireasa lui Isus” pentru „toată veșnicia”. A continuat să predea la școala Sfânta Maria, iar în anul 1944 a devenit directoarea școlii.

Împreună cu alte călugărițe a început să îi îngrijească pe cei sărmani, bolnavi și fără alt ajutor, înființând organizația “Misionarele carității”, recunoscută ulterior de Vatican și subordonată Papei.

În 1946, s-a îmbolnăvit de tuberculoză, fapt care a făcut-o să simtă că misiunea ei este alta. A cerut Vaticanului să iasă din ordinul Surorilor Loretto, cu dorința de a lucra în serviciul celor săraci intrând astfel sub jurisdicția Arhiepiscopului din Calcutta (India), în 1948.

La data de 17 august 1948, a îmbrăcat pentru prima oară sari-ul alb cu margini albastre și a părăsit iubita ei mănăstire din „Loreto”, pentru a începe noua sa misiune - aceea de a se dedica cu toată ființa săracilor.

Ajunsă în Calcutta, a găsit găzduire temporară la Micile Surori ale Săracilor, iar pe 21 decembrie 1948, a mers pentru prima oară la periferie, unde a vizitat familiile nevoiașe, a spălat rănile unor copii, s-a îngrijit de un bătrân care zăcea bolnav pe stradă și de o femeie bolnavă de tuberculoză care murea de foame. Ulterior i s-au alăturat, una după alta, mai multe dintre fostele ei eleve.

La 7 octombrie 1950, nou înființata Congregație a Misionarelor Carității era recunoscută oficial în Arhidieceza de Calcutta.

În anul 1960, Maica Tereza începea să trimită surori în alte zone ale Indiei, apoi primește în 1962 Premiul Padmashri ca semn de apreciere al muncii ei din partea guvernului Indian. În anul 1963, pentru a răspunde mai bine nevoilor fizice și spirituale săracilor, a fondat congregația Frații Misionari ai Carității. Congregația primește Dreptul Pontifical din partea Papei Paul al VI-lea în februarie 1965,când Maica Tereza deschide o casă de misiune în Venezuela, extinzându-se ulterior cu filiale la Roma, Tanzania și mai apoi pe toate continentele lumii.

În anul 1976, fondează ramura contemplativă de surori a Misionarelor Carității, iar în anul 1979 este răsplătită cu Premiul Nobel pentru Pace pentru întreaga ei opera caritabilă, primind distincția „spre slava lui Dumnezeu și în numele săracilor”. Cu această ocazie Maica Tereza a șocat pe toată lumea când i-a rugat pe cei din comisia Nobel să renunțe la dineul de după acordarea premiului, afirmând că „Sunt 6.000 de dolari pe care i-aș putea folosi pentru hrana săracilor din Calcutta. Cu banii ăștia mănâncă un an întreg”.

Înființează organizația Părinții Misionari ai Carității În anul 1984, iar în 1991 dă viață Mișcării Corpus Christi pentru Preoți, ca o „cale mică de sfințenie” pentru cei care doreau să împărtășească spiritul și carisma ei.

Între anii 1980- 1992, Maica Tereza a deschis case de misiune în aproape toate țările comuniste, inclusiv în România în anul 1992, prilej cu care ea a vizitat țara noastră ( fiind cea de a doua vizită după cea din 1990 când participase la deschiderea, de către ordinul Misionarii Carității, a unui orfelinat la Bacău).

În ultima parte a vieții a fost măcinată de probleme mari de sănătate, dar chiar și în aceste condiții ea a continuat să conducă Congregația ei și să răspundă nevoilor săracilor și ale Bisericii până în martie 1997 când a binecuvântat-o pe noua Maică Superioară Generală a Misionarelor Carității,

La 5 septembrie 1997, a trecut în neființă, iar în onoarea ei au fost organizate funeralii de stat de către guvernul indian, trupul fiindu-i înmormântat în Casa Mamă a Misionarelor Carității.

Mormântul ei a devenit repede loc de pelerinaj și rugăciune pentru oameni de toate credințele , săraci sau bogați.

La șase ani după moartea ei, la 19 octombrie 2003, în cadrul unei slujbe ce a avut loc la Vatican, Maica Tereza a fost beatificată de Sfântul Scaun, ca pas necesar pentru canonizarea și trecerea ei în rândul sfinților Bisericii Romano-Catolice. Atunci Maica Tereza a primit dreptul de a fi numită, în mod oficial, “Binecuvântată” și de atunci este sărbătorită de catolici, anual, pe 5 septembrie. Marele ei prieten, Papa Ioan Paul al II-lea, în discursul de beatificare spunea: „Noi, ca răspuns la cererea episcopului de Calcutta și a cererii celorlalți credincioși, după ce am aflat și părerea Congregației noastre pentru cauza Sfinților, cu autoritatea noastră apostolică, recunoaștem că venerabila servitoare a lui Dumnezeu, Tereza de Calcutta, se poate numi de astăzi Fericită și va fi sărbătorita în fiecare an, la 5 septembrie”.

La 4 septembrie 2016, Papa Francisc a oficiat, în fața a mii de credincioși adunați în Piața Sfântul Petru din Vatican, slujba de canonizare a Maicii Tereza, sub numele de Sfânta Tereza de Calcutta. Un număr de aproximativ 1.500 de oameni fără adăpost din Italia au primit atunci locuri de onoare la ceremonia urmată de un prânz servit de 250 de călugărițe și preoți ai ordinului Surorilor de Caritate, la solicitarea Papei.