Managementul Conflictelor în Cadrul Conflictelor Civile și Comerciale

Referat
8/10 (2 voturi)
Domeniu: Filosofie
Conține 1 fișier: docx
Pagini : 10 în total
Cuvinte : 2590
Mărime: 80.59KB (arhivat)
Publicat de: Margareta Enache
Puncte necesare: 7
Universitatea: “AL. I.Cuza, Iaşi” Master: Probaţiune, Mediere şi Asistenţa Socială a Victimilor Infracţiunilor Domeniu: Medierea conflictelor civile şi comerciale

Extras din referat

Conflictele sunt parte integrantă a oricărei activităţi interumane. În cazul unei persoane sau la nivelul unui grup, la nivelul unei întreprinderi, conflictele apar fără să ne aşteptăm şi iau uneori o amploare care surprinde. Prevenirea, înţelegerea şi mai ales soluţionarea lor constituie obiectul unei teme de cercetare mereu actuală, fără pretenţia că sunt o noutate .

Cunoaşterea cauzelor care generează un conflict, înţelegerea naturii şi a mecanismului său de desfăşurare pot duce la stăpanirea acestuia. De asemenea, cunoaşterea diferenţei între managementul conflictului şi soluţionarea conflictului duce la o corectă interpretare a tipurilor de conflict, la acceptarea faptului că nu toate conflictele pot fi soluţionate şi la însuşirea acelor abilitaţi necesare pentru a face faţă conflictului. Capacitatea de a aborda conflictele într-un mod constructiv contribuie la sănătatea mentală şi individuală şi are efecte pozitive asupra societăţii în general.

1. Elemente teoretice fundamentale despre conflict

Conflictul este un fenomen social care apare între două sau mai multe persoane fizice sau juridice, care au scopuri diferite sau similare, respectiv intenţii sau metode de rezolvare a lor diferite .

Ca element distinct în structura vieţii sociale, conflictul este o formă a relaţiilor umane în care părţile care se află în interacţiune, manifestă interese divergente sau opuse.

Într-o primă ipoteză, conflictele pot fi abordate din punct de vedere comportamental, ca forme de opoziţie centrate pe unul sau mai mulţi adversari bazate pe incompatibilitatea scopurilor, a intenţiilor sau valorilor părţilor oponente. Cunoaşterea cauzelor unui conflict conduce la gsirea unor tehnici sau modalităţi de soluţionare a acestora. De aceea analiza problematicii conflictului trebuie să înceapă cu identificarea modului de abordare a conflictelor, urmând ca aspectele privind cauzele lor şi modalităţile de soluţionare să fie evidenţiate în funcţie de premisele specifice .

Termenul de conflict este utilizat pentru a descrie o serie de stări afective ale indivizilor, cum ar fi neliniştea, ostilitatea, rezistenţa, precum şi toate tipurile de opoziţie şi interacţiune antagonistă dintre indivizi, inclusiv competiţia. În opinia lui H. Stern, conflictul reprezintă un punct de vedere comportamental sub formă de opoziţie centrată pe adversar. Baza conflictului constă în incompatibilitatea scopurilor, intenţiilor sau valorilor recunoscute de părţile care se confruntă. Conflictul a fost descris ca o stare tensională care apare atunci când două sau mai multe părţi ale organizaţiei intră în interacţiune pentru a lua o decizie, a realiza un obiectiv sau a soluţiona o problemă şi: interesele părţilor sunt diferite; acţiunile unei părţi determină reacţii negative într-o altă parte; părţile incapabile să soluţioneze controversa, se critică reciproc .

Fig.1. Ciclul conflictului

Clasificări ale conflictului

II. Managementul conflictelor civile şi comerciale

Managementul conflictului repretintă un ansamblu de măsuri, acţiuni şi proceduri organizate şi executate de instituţii/persoane abilitate în scopul menţinerii sub control şi, în măsura posibilităţilor, al reducerii intensităţii conflictelor violente şi angajării dialogului pentru soluţionarea paşnică a diferenţelor dintre părţile în conflict .

Preview document

Managementul Conflictelor în Cadrul Conflictelor Civile și Comerciale - Pagina 1
Managementul Conflictelor în Cadrul Conflictelor Civile și Comerciale - Pagina 2
Managementul Conflictelor în Cadrul Conflictelor Civile și Comerciale - Pagina 3
Managementul Conflictelor în Cadrul Conflictelor Civile și Comerciale - Pagina 4
Managementul Conflictelor în Cadrul Conflictelor Civile și Comerciale - Pagina 5
Managementul Conflictelor în Cadrul Conflictelor Civile și Comerciale - Pagina 6
Managementul Conflictelor în Cadrul Conflictelor Civile și Comerciale - Pagina 7
Managementul Conflictelor în Cadrul Conflictelor Civile și Comerciale - Pagina 8
Managementul Conflictelor în Cadrul Conflictelor Civile și Comerciale - Pagina 9
Managementul Conflictelor în Cadrul Conflictelor Civile și Comerciale - Pagina 10

Conținut arhivă zip

  • Managementul Conflictelor in Cadrul Conflictelor Civile si Comerciale.docx

Alții au mai descărcat și

Eseu - două concepte despre libertate

Sunt foarte multi factori in jurul nostru care ne influenteaza deciziile, de orice natura ar fi acestea. Societatea este fara indoiala in oarecare...

Generalități despre politică

Ceea ce este si mai grav este sfidarea opiniei publice prin prezentarea denaturata a realitatii. In acest domeniu descrierea realitatii este un...

Adevăr și Cunoaștere

Sfântul Apostol Pavel nu evita sa vorbeasca despre cunoastere. Dimpotriva, el cere aceasta lui Dumnezeu pentru neofitii sai ( cf. Efes. 1, 17 – 18;...

Te-ar putea interesa și

Studiu privind brokerul vamal precum și a experienței sale internaționale și cooperării în domeniul vamal

INTRODUCERE Odată cu proclamarea independenţei, Republica Moldova a demarat procesul de trecere la economia de piaţă, organizare economică...

Practică tehnică bancară - Unicredit Țiriac Bank

Centrul european de competenta in UniCredit Uniunea Europeana ajuta la dezvoltarea afacerilor, iar Grupul UniCredit ofera cea mai extinsa retea...

Relația dintra logistică și resurse umane

Continutul si importanta Resurselor Umane pentru activitatea unei organizatii Scurt istoric Importanta fiintei umane in conducerea cu succes a...

Raport Evaluare

Conform prevederilor legale, societatea tine la zi registrul deliberarilor si sedintelor Adunarii Generale, registrul actionarilor, registrul...

Contrabanda în dreptul penal

1. Noțiuni introductive privind infracțiunea de contrabanda. Acceptând că prin contrabandă se înţelege o încălcare cu vinovăţie a legii în scopul...

Parteneriatul și cooperarea Republicii Moldova cu Uniunea Europeană

Departamentul Integrare Europeană a fost creat in scopul consolidării capacităţilor instituţionale naţionale de participare la acţiunile si...

Comunicare și Mediere

1.1 Tensiuni latente şi camuflate în grupurile de muncă Din viaţa interioară a unui grup de muncă, planul cu implicaţiile cele mai vaste în...

Ai nevoie de altceva?