Metoda științifică a paradigmelor

În lucrarea de față, voi încerca să prezint în linii mari una din contribuțiile pe care le-a adus Thomas Kuhn în istoria științei și anume metoda științifică a paradigmelor. Rolul istoriei științei constă în analiza naturii și a obiectului teoriei științifice, a metodologiei cercetării, a evoluției științifice.

Un număr relativ mare s-au preocupat de această istorie a științei, printre care îi amintim pe G. Sarton, L. Lakatos, K. Popper și nu în ultimul rând Thomas Kuhn, care a avut o poziție deosebită în istoria științei. El propune o nouă imagine a științei tinzând spre umanizarea științei. Pentru el cunoașterea era una anistorică, formalistă, normativă și în acest sens el se distanțează de o supraraționalizare a cunoașterii științfice .

Conform lui Kuhn, luând în considerație istoria științei, se observă că dezvoltarea cercetării științifice nu s-a petrecut în modul presupus de R. Carnap sau K. Popper. Nu este adevărat ca în mod natural, comunitatea științifică să abandoneze un sistem teoretic comun acceptat, atunci când sunt observate fapte care nu sunt de acord cu el .

Cuvântul paradigmă, deși vechi, a cunoscut o reînnoire în întrebuințarea sa și în semnificație, datorită impulsului dat de opera lui Thomas Kuhn, în care acest termen ocupă locul central. Cartea publicată în 1962 și purtând titlul Structura revoluțiilor științifice poate fi considerată o prezentare a acestui concept în sensul nou pe care il dă Kuhn . După Thomas Kuhn: “Paradigmele sunt realizări științifice, universal cunoscute care pentru o perioadă, oferă probleme și soluții, modele unei comunități de practicieni.” Paradigmele ca realizări științifice ce oferă formularea și rezolvarea de probleme unui grup de cercetători, constituie entități complexe ce cuprind elemente de natură teoretică, instrumental și metodologică .

O comunitate științifică este compusă din practicienii unai specialități științifice date. Într-o măsură neegalată în majoritatea celorlalte domenii, ei au tercut prin aceeași educație și inițiere profesională; un proces din care ei au asimilat aceeași literatură tehnică și au învățat multe lucruri asemănătoare .

Pentru Thomas Kuhn, două sunt sensurile care recunosc o paradigmă. Primul sens este acela de a desemna ansamblul de valori și de tehnici care dețin un grup științific. Paradigma înțeleasă în acest senseste ceea ce stabilește modul corect de a pune o problemă și de a trece la soluționarea ei.

Kuhn propune ca acestei întrebuințări specifice a cuvântului să i se rezerve termenul de “matrice disciplinară” care îi pare într-un mod mai adecvat ansamblul teoriilor și în general al cunoștiințelor care îl împărtășesc un grup de cercetători științifici. Elementele care compun paradigm în sens de matrice disciplinară pot fi generalizări simbolice de tipul ecuațiilor matematice ale fizicii s. a. toate acestea formează o matrice disciplinară și constituie cadrul la care se referă oamenii de știință dintr-o disciplină atunci când evocă rezultate sau problem ce apar în domeniul lor.