Modernitate și europenitate

În lucrarea de faţă îmi propun să vorbesc despre modul în care a avut loc trecerea de la starea naturală la starea de război, lucru care nu ar fi fost posibil fără existenţa individului, continuând să aduc în tema cele două noţiuni de “individualism sălbatic” şi de “individualism politic”, care au pus bazele contractului social între indivizi din dorinţa acestora de a-şi urmări scopul, acela fiind, de a-şi conserva viaţa şi de a-şi delimita clar proprietatea în urma muncii depuse.

Având ca model cei doi gânditori ai filosofiei politice moderne, Thomas Hobbes şi John Locke, care şi-au pus amprenta prin cele două opere destul de importante şi anume “Leviathanul “şi” Al doilea tratat despre cârmuire”, voi încerca să ilustrez legătura dintre starea naturală, starea de război, individ, proprietate şi contractul social, aşa cum am perceput-o eu în urma studierii acestor concepte în lucrările amintite mai sus dar şi în baza altor materiale consultate.

Încă din cele mai vechi timpuri, contractul social a făcut apel la moralitate, la datoriile şi drepturile oamenilor, la libertatea acestora în favoarea statului; urmând ca statul să fie cel care va deţine puterea necesară asigurării liniştii şi securităţii acestora, într-un cadrul formal numit societate.

Dar înaintea apariţiei noţiunii chiar şi teoretice de “contract social”, oamenii s-au aflat într-o starea de natura care poate fi descrisă ca o lume dominată de o psihologie egoistă în care indivizii îşi urmăresc propriile interese, o stare naturală în care viaţa este” „singuratică, sărmană, ticăloasă, sălbatică şi scurtă.”

Starea de natură la Thomas Hobbes este o stare de:” război al fiecărui om împotriva fiecărui altul” , deoarece oamenii trăiesc în lipsa unei puteri comune care să îi ţină pe toţi la respect, ei ajung în acesta condiţie numită război. Starea naturală poate fi caracterizată şi printr-o stare de egalitate, în care toţi oamenii sunt egali, unde şi cel mai slab dintre ei are întotdeauna forţa să îl ucidă pe cel mai puternic dintre ei: “Căci, în ceea ce priveşte forţa trupului, cel mai slab are destulă ca să-l omoare pe cel mai puternic.”

Starea de natura este o stare in care riscurile vietii naturale sunt foarte mari. De aceea este necesară abandonarea rapida a acestei stari de natura si construirea unei stari politice in care statul sa fie un garant al drepturilor.

Între oameni, ne spune Hobbes, exista o profundă egalitate naturală, în ceea ce priveşte facultăţile corpului şi spiritului. Din această stare originală decurge o situaţie de conflict şi de război permanent: în starea naturală, toţi au drepturi egale asupra a aceea ce doresc, astfel oamenii divin unii duşmanii altora:” Din acesta egalitate a posibilităţilor decurge o egalitate a speranţei de a ne atinge scopul. Iată de ce, dacă doi oameni doresc acelaşi lucru, de care nu se pot bucura amândoi, ei devin duşmani.”

O cauză care trimite spre starea de război a oamenilor, de a se afla mai tot timpul într-o nelinişte totală în stare de natura este raritatea resurselor, deoarece acestea sunt limitate iar cum scopul omenirii este acela de a-şi conserva viaţa iar hrana constituind un element esenţial vieţii umane.Pe lângă securitatea de care acestea au nevoie în privinţa desfăşurării activităţilor lor, oamenii au preferat să îşi cedeze libertatea de acţiune unui puterii care să le asigure conservarea vieţii. Acest lucru s-a făcut în baza unui contract social în care oamenii pe lângă drepturile naturale pe care le aveau au făcut cunoştinţă şi cu legile naturale.

Pentru Thomas Hobbes, traiul oamenilor în societate nu este ceva dat de la natură. Nu există nicio sociabilitate naturală, înscrisă în esenţa noastră.La început nu a fost viaţa socială şi o stare naturală. Metoda lui Thomas Hobbes nu este una neapărat istorică: starea naturală nu este o realitate presociala care va fi existat cândva şi o ipoteză teoretică ce permite înţelegerea esenţei societăţii.

Thomas Hobbes nu a contestat niciodată afirmaţia lui Aristotel despre faptul că acesta vede omul ca un “animal politic” . Conform lui Hobbes omul poate fii considerat apolitic sau chiar asocial.