Obiectul de Studiu al Filosofiei Dreptului

Filosofia e definita ca fiind “conceptia generala despre lume”, rod al unui efort spre sinteza totala, doctrina care pretinde sa ne dea o imagine de ansamblu a existentei considerata in totalitatea ei. Filosofia este un mod de cunoastere ce sondeaza existenta asupra careia se apleaca oricare alta forma a cunoasterii comune, stiintifice sau artistice. Ea nu e nici inauntrul, nici in afara celorlalte genuri cognitive, ci se afla impreuna cu ele asa cum se gaseste intregul cu partile.

Dar de unde porneste filosofia? Aristotel demonstreaza ca omul nu poate fi cu adevarat uman fara a se intreba asupra propriei sale conditii. Astfel, avem de a face cu o adevarata dilema asemanatoare cu cea a califului Omar: a) sa ai o pozitie filosofica, sau b)sa nu ai o pozitie filosofica; inevitabil, tot faci filosofie.

Filosofia este definita ca un studiu al primelor principii, fiindca aceastea au propriu caracterul universalitatii. Insa aceste prime principii pot face referire la cunoastere, existenta sau actiune; de aici impartirea filosofiei in teoretica si practica. Astfel ca, filosofia teoretica studiaza primele principii ale existentei si ale cunoasterii, iar filosofia practica studiaza primele principii ale actiunii si se imparte in Filosofie morala si Filosofia dreptului.

Numele antic si clasic al filosofiei dreptului a fost jus naturale, juris naturalis scientia, dreptul natural.Desi numele de philosophia juris a fost utilizat in mod incidental de scriitorii antici, numai in secolul al XIX-lea expresia a fost consacrata in imprejurarile reactiei impotriva anumitor erori ale scolii dreptului natural. Numele nou, Filosofia dreptului, poate sa fie insa mentinut pentru ca are o semnificatie generica, valabila, oricare ar fi programul urmarit. Totusi o mare longevitate si un larg rasunet l-au avut dreptul natural si scoala dreptului natural. Fundamentele scolii dreptului natural trebuie cautate in ideea de ordine universala si ideea drepturilor inalienabile ale individului . Se poate constata o dualitate a conceperii dreptului :existenta unui drept pozitiv si a unui drept natural, ce are un caracter etern, universal si care se impune dreptului pozitiv. Pornind de la cele doua sensuri ale cuvantului « natural » poate sa insemne idealul spre care aspira umanitatea sau pur si simplu conduita obisnuita a oamenilor.

Ideea dreptului natural are o istorie lunga: in daoism, la sofisti, la Platon, la stoici, la Cicero, in tomism si la multi altii. Adeptii teoriei dreptului natural argumenteaza ca exista un drept absolut, care e identic pentru toti, aplicabil tuturor, fie ca izvoraste din interior, fie ca din exterior. Obiectul stiintei juridice este dreptul in caracterele sale particulare. Studiul dreptului in ceea ce are el universal constituie obiectul filosofiei dreptului. Filosofia dreptului examineaza ceea ce trebuie sau ceea ce ar trebui sa fie in drept, in opozitie cu ceea ce este. Ea descrie originea si evolutia dreptului, verifica, pregateste recunoasterea pozitiva a idealului juridic. Considerand ca in fiecare epoca s-a meditat asupra problemei dreptului si justitiei, putem spune ca filosofia dreptului corespunde unei trebuinte naturale si constante a spiritului uman. Marile opere ale filosofiei dreptului sunt legate de marile progrese politice. Asfel, celebri teoreticieni ai dreptului precum R. Von Jhering, F. Gény, L. Duguit, R. Stammler, G. Radbruch, J. Dabin, M. Hauriou, E. Erlich, H. Kelsen, G. Del Vecchio au depasit perspectiva teoriei dreptului patrunzand in teritoriul filosofiei dreptului.