Originile Filozofiei

Referat
7/10 (1 vot)
Domeniu: Filosofie
Conține 1 fișier: docx
Pagini : 6 în total
Cuvinte : 2768
Mărime: 231.56KB (arhivat)
Cost: 7 puncte

Extras din document

Istoria filozofiei ca gândire metodică a apărut în urmă cu două milenii şi jumătate; ca gândire mitică, însă, îşi are rădăcinile mult mai devreme. Începutul se distinge de origine, primul având un caracter istoric punând la dispoziţia generațiilor ulterioare o cantitate crescândă de premise, pe când originea este întotdeauna sursa din care provine impulsul către filozofie. Sursa această este constituită din trei mari elemente, identificate de filozofi, de-a lungul timpului, și anume: uimirea, care îl împinge pe om spre conștientizarea micimii sale spirituale și trupești, determinandu-l să își caute esența, îndoiala, ce constituie în permanență un motiv de nesiguranță vizavi de tot ceea ce ființează în lume și, în ultimă instanță, pierderea de sine, conștientizarea neputinței ființei umane, însă retragerea în suferințele vieții constituie chiar liniștea sufletească după care omul tânjește.

Capacitatea unei persoane de a fi uimită duce în mod direct la dorința de cunoaștere. Astfel, omul începe a se întreba și a căuta răspunsuri pentru a înțelege ce se petrece în jurul său. Ideea de mirare presupune faptul ca omul să devină conștient de ceea ce nu cunoaște, punând accent pe acest aspect într-o măsură mai mare decât pe lucrurile pe care deja le are în bagajul său cultural. Omul este singura ființă care are abilitatea de a cugeta, fiind, astfel, evidentă tendința sa de a încerca în permanență să depășească, sau să lărgească limitele cunoașterii sale.

La început, această dorință de cunoaștere se reflectă la nivelul lucrurilor simple, la îndemâna oricui, dar cu trecerea timpului, o cunoaștere mai complexă, la un nivel superior a devenit un imperativ tacit.

Karl Jaspers consideră filosofia ca o trezire din starea de dependență față de nevoile vieții.

Odată cu evoluția omului ca individ, membru al unei colectivități, acesta a început să caute „trezirea“, evadarea din monotonia lucrurilor de zi cu zi, care au un beneficiu direct şi evident asupra lui, si sa caute raspunsuri cu privire la ceea ce îl înconjoară, dincolo de cele ce pot fi observate apelând la bun simţ sau la simpla constatare cu ochiul liber. Manifestarea directă şi inevitabilă a acestei „treziri“ este apariţia unor întrebări, precum „Ce sunt toate acestea?“, „De unde provin“, întrebări pentru care omul nu caută răspunsuri care să îi aducă beneficii directe, ci răspunsuri care oferă satisfacţie în sinea lor, indiferent de forma pe care o îmbracă (K. Jaspers: „Uimirea ne îndeamnă la cunoaştere. În uimire devin conştient de ceea ce nu cunosc. Vreau să cunosc tocmai de dragul cunoaşterii“). Cu alte cuvinte, importantă nu este concluzia la care ajungem răspunzând la aceste întrebări, ci simplul fapt că ele există, ne frământă mintea, ne împing către dorinţa de cunoaştere, ne ajută să conştientizăm poziţia noastră în cadrul universului, să urmăm o pantă ascensională pe scara evolutivă, prin simpla utilizare a capacităţii ce ne deosebeşte de ceilalţi membri ai arborelui lui Darwin, şi anume gândirea, cugetarea.

Uimirea nu e o simplă curiozitate, care nu ne angajează in niciun fel. Dimpotrivă, e o dispoziţie interioară care ne scoate din viaţa noastra de zi cu zi. Când suntem uimiti de ceva, viaţa are un alt tempo. Lucrurile care contau şi după care ne orientam până în acel moment, devin secundare, neimportante. Ceea ce şi se plasează în centrul vieţii noastre e acel ceva care ne-a uimit. Dar, ca acesta să ne uimească trebuie să se prezinte ca ceva straniu, diferit de noi, oamenii.

Motivul uimirii a fost cel mai bine explicat şi argumentat de marii filosofi Platon şi Aristotel, care pe baza acestui motiv au încercat să înţeleagă esenţa fiinţei umane.

Platon spunea că la baza originii filozofiei stă uimirea –„privirea noastră ne permite să participăm la spectacolul stelelor, soarelui, bolţii cereşti“ şi că „Mirarea/uimirea este începutul filozofiei“, ea născându-se, astfel, din uimirea şi contemplaţia asupra realităţii. Prin filozofie considera el că se petrece o orientare a omului către esenţa sa. Omul este uimit în faţa lumii, în faţa a ceea ca are aceasta spectaculos: bolta cerească, soarele, stelele, cu alte cuvinte, spaţiul cosmic, care îi dă, fără îndoială, sentimental înălţării, al ascensiunii, la care aspira. Acest spectacol „ne-a dat impulsul cercetării universului“.

Uimirea naşte filosofia care este „cel mai preţios bun ce le-a fost dat muritorilor de către zei“.

Aristotel venea în completare, spunând: „Căci oamenii, când au început să filozofeze au fost mânaţi de mirare mai întâi faţă de problemele mai la îndemână, apoi, progresând, încetul cu încetul, faţă de problemele mai mari, cum sunt, de pildă fazele lunii, cursul soarelului şi al aştrilor şi naşterea Universului“ (Aristotel, „Metafizica“). Care sunt aceste probleme „mai mari“? Observăm că şi la acest mare filozof, întocmai ca la Platon, aceste probleme „mai mari“ constituie chiar preocuparea intensă vizavi de spaţiul cosmic, şi simţământul de ascensiune pe care acesta le provoacă inevitabil.

Odată ce a fost dobândită satisfacerea uimirii prin cunoașterea a ceea ce ființează, apare îndoiala, un alt motiv al originii filosofiei, motiv ce gravitează în jurul a celor cunoscute în urma uimirii.

Cu trecerea timpului, omul este supus numeroaselor încercări ale vieții, în urma cărora acumulează o serie de cunoștințe, își formează o serie de concepții și păreri. Acestea sunt generalități, întrucât la o examinare critică nimic nu este cert. Jaspers afirmă că percepțiile senzoriale pot fi uneori înșelătoare și în discordanţă cu exteriorul, că inclusiv în gândire ne lovim de contradicții insolubile și de afirmații ridicate împotriva altor afirmații. Afirmația este o propoziție ce exprimă adevăr, pozitivitate; care este explicația acestor contradicții în sfera adevărului? Îndoiala.

O urmă de îndoială poate duce la invaliditate totală și îl face pe om să filosofeze asupra existenței certitudinii complete, nesupusă niciunei îndoieli sau critici leale. Această gândire l-a condus pe Descartes, matematician şi filosof francez, la celebra afirmaţie : „Gândesc, deci exist“, care reprezenta salvarea spirituală din abisul incertitudinii. El face referire la condiția umană, și anume la slăbiciunile și defectele oamenilor prin care își atesta existența.

Nu există autenticitate în filosofare dacă nu se simte o îndoiala radicală. Ființa umană tinde spre atingerea temeiului certitudinii prin îndoială, punându-și întrebările existențiale „cum?“ şi „unde?“.

Preview document

Originile Filozofiei - Pagina 1
Originile Filozofiei - Pagina 2
Originile Filozofiei - Pagina 3
Originile Filozofiei - Pagina 4
Originile Filozofiei - Pagina 5
Originile Filozofiei - Pagina 6

Conținut arhivă zip

  • Originile Filozofiei.docx

Alții au mai descărcat și

Utilitarismul

JS Mill s-a nascut la Londra, la 20 mai 1806, fiind cel mai mare fiu al lui James si Harriet Mill. Opt frati si surori s-au adaugat familiei între...

Epicurism, Scepticism și Stoicism

Pentru a putea vorbi despre cele trei curente filosofice, respectiv : epicurism, scepticism si stoicism, se cuvine mai întâi a vorbi de unde...

Filosofia și Autoreflecția în Viziunea lui Simon Blackburn

Simon Blackburn (n. 1944), este un filosof englez cunoscut pentru eforturile sale de a promova filosofia. Cartea „Gândeşte – O introducere...

Problematica Obiectului și a Subiectului în Cunoaștere

ARGUMENT Prin alegerea unei teme de referat legată de conceptul de ,,cunoaştere” mi-am propus să studiez legăturile existente intre psihologie şi...

Filosofia

Specificul filosofiei Ce este filosofia? Se intreaba Jules Toulouse la lectia inaugurala din primul sau an de invatamant de la Toulouse. Tot el...

Omul ca Obiect de Studiu al Filosofiei

INTRODUCERE Omul este cea mai mare dintre toate minunile. (Sofocle, Antigona) La început omul a început să-și pună întrebări asupra lui Dumnezeu,...

Test ASEM

1. Filosofia este o preocupare constanta, spirituala a omului. Ea a aparut si se mentine din nevoia omului de a gasi si de a formula raspunsuri la...

Eseu - Doua Concepte despre Libertate

Sunt foarte multi factori in jurul nostru care ne influenteaza deciziile, de orice natura ar fi acestea. Societatea este fara indoiala in oarecare...

Te-ar putea interesa și

Crearea lumii - știință și religie

INTRODUCERE Dintotdeauna omul şi-a pus întrebarea cauzelor existenţei, a avut imboldul de a explica şi de a înţelege ceea ce este necunoscut sau...

Sistemul Informational al Firmei

CAPITOLUL I 1.1 Noţiunea de sistem O primă abordare a noţiunii de sistem îşi are originea în filozofia antică greacă Afirmând că: „ întregul este...

Monahismul

Introducere Conform cu concepţia Bisericii Ortodoxe mişcarea monahală este intruchiparea perfectă la tot ceea ce înseamnă viaţa de credinţă. Doar...

Umorul in Opera lui Creanga

Umorul in opera lui Creanga Comicul are un rol important în viata sociala, pentru ca prin rîs se sanctioneaza atît inovatiile anormale si...

New Age și Relativismul Religios

1. Introducere – perspectiva generala asupra New Age În ultimii ani auzim vorbindu-se din ce în ce mai mult despre New Age, despre Globalizare si...

Lecția unui secol - recenzie

“We must plan for freedom, and not only for security, if for no other reason than that only freedom can make security secure”(Karl Raimund Popper)...

Socialismul de Stat

Socialismul de stat s-a spus ca e o incrucisare de drumuri a mai multor doctrine. Obarsia socialismului de stat este de cercetat si de gasit in...

Recenzie - lecția acestui secol

Sir Karl Raimund Popper (nascut pe 28 iulie 1902, la Viena - decedat 17 septembrie 1994, la Londra) a fost un filozof englez de origine austriacă,...

Ai nevoie de altceva?