Personalismul Energetic

1. Rezumat despre formarea personalităţii

Constituţia personalităţii este produsul datorit cristalizării, pe care о operează eul în structura sufletească, dată omului prin naştere, de la natură. Eul are faţă de această structură rolul de ferment, adică de accelerator. Fară eu, structura sufletească ar ajunge şi singură la diferenţieri individuale, cum ajunge de altmintereli în organismul animalelor, nu însă la personalitate. Personalitatea prezintă diferenţieri de о ordine superioară şi cu efecte cu mult mai întinse decât individualitatea. Pe când individualitatoa urmăreşte adaptarea la mediu, personalitatea urmăreşte cucerirea mediului prin muncă. Una consistă în păstrarea intipăririlor suferite de la mediu, cealaltă în statornicirea aptitudinilor inovatoare. Individua¬litatea se menţine pe planul biologic, al conservării vieţii ; personalitatea, pe planul social şi moral, al înnobilării şi expansiunii vieţii. Toate aceste carac-tere se cristalizează în personalitate graţie eului. Ce este eul - Simţirea anticipaţiilor organice; adica simţirea anticipării voluntare. Eul este prima emoţie euforică a voinţei spre putere; este germenul dorinţelor. Principala lui proprietate este uşurinţa de a se identifica lucrurilor externe. El începe, îndată după apariţia sa, cu cea mai vastă identificare. Primul eu este eul mistic. Prin el, omul se identifică lui Dumnezeu şi naturii întregi. Prima personalitate cristalizată de eul primitiv este amorfă, fiindcă are proporţii incomensurabile. Dar eul nu rămîne la starea de pură emoţie. El se raţionalizează treptat inbogăţindu-se prin experienţă. Cu raţionalizarea lui, cristalizările produse în substratul sufletesc iau forme cu mult mai precise. Aşa apar treptat personalităţile cunoscute în vieaţa socială şi profesională. Mai întîi, aceste personalităţi au caracterul de tipuri sociale şi morale; ele consistă, ca şi instituţiile publice, în deprinderi constante şi unitare.

După personalităţile-tipuri, urmează personalităţile active, profesionale. La acestea, rolul eului trece într-o nouă fază. Proprietatea de identificare cedează înaintea proprietăţii de selecţionare. În structura sufletească a individului, eul găseşte acum aptitudinile, pe care le selecţionează şi le întăreşte. Cristalizarea se adînceşte, cuprinzînd funcţiunile instrumentale ale muncii. Profesionistul are, nu numai conştiinţa tipului său, dar şi conştiinţiozitatea muncii. La el eul se identifică muncii creatoare.

Dominînd vieaţa naţiunilor puternice din Europa îl gasim pe persona¬lismul energetic. În ce consistă acest personalism- În ridicarea conştiinţei omului la rolul de continuatoare şi transformatoare a energiei naturii. Omul este puternic atunci, cînd, stăpînind cu gîndul legile naturii, să înfiază acestei naturi, şi о continuă prin muncă. Este persoană energetică acela, care reuşeste să aprindă în sufletele semenilor săi, prin îndemn şi pildă, dorinţa pentru о muncă mai nobilă. A trecut pe aici un om: se zice pe urma cuiva, cînd lucrurile lăsate de dînsul sunt aşa rostuite că par a merge de sine; cînd gîndul şi fapta celui ce nu mai este con¬tinuă, sa rodească şi după. Mulţi asemeni oameni au trecut prin statele puternice ale Europei, pînă ce acestea au ajuns unde sunt! De ce nu trec peste tot locul, unde este nevoie- Pentru că natura este generoasă cu spontaneitatea eului şi avară cu cristalizarea personalităţilor. Eul gigantic, mistic şi vagabond, creşte peste tot. Eul ordonat la muncă este о plantă rară. Este mai uşor să cuprinzi într-un eu sentimental tot universul, decît să transformi prin muncă braţelor colţişorul de ţara, în care te-ai născut. Satul român nu poate să prospere, fiindcă de nevoile lui n-au nici о înţelegere clasele conducătoare ale Statului român. Dacă ar fi această înţelegere, ce izvor de energie ar fi în satul roman! Dar astăzi nimeni nu ia seama la dînsul. Conducătorii lui ard de dorinţa să-i standardizeze cerealele, uită însă că standardizarea cerealelor este un simplu rezultat al standardizării aptitudinilor la muncă. Unde munca nu este înnobilată, nici fructul produs de ea nu este nobil.

2. Personalismul energetic

Din examinarea filosofiei pragmatiste pe argumentele acestei filosofii este cu neputinţă să găsim deslegare la problema realităţii. Raţionalismul rămîne neatins de critica pragmatismului. Cel mult, critica pragmatismului poate atinge raţionalismuI vechiu metafizic, care postulează о substanţialitate la baza realităţii, dar nu şi raţionalismul modern, care postulează la baza realităţii relaţiuni constante din-tre fenomene, ordinea si legea. Slăbiciunea raţionalismului stă cu totul în altceva de cum cred pragmatiştii. Raţionalismul dă о soluţie slabă, fiindcă este exclusivist; el este înca prea strîns legat de metoda deductivă, care i-a servit să se ridice dintr-un început; el nu satisface în deajuns tendinţele realiste din ştiinţele constituite de curînd în domeniul vieţii sufleteşti. El păstrează ceva din dispreţul, pe care îl arătau odinioară materialiştii secolului 18-lea ştiintelor dedi¬cate personalităţii omeneşti. Întîietatea, pe care din punct de vedere cronologic, au avut-o ştiinţele fizico-matematice, impresionează încă, şi din această cauză soluţionarea problemei realităţii este la raţionaliştii contemporani şovăitoare: între realitatea materiei şi realitatea persoanei nu este facută puntea de trecere; la mulţi lipseşte curajul de a reuni ambele aceste realităţi intr-o singură realitate integrală. Încercari nu lipsesc totuşi în această din urmă direcţie. În rîndul acestora punem şi Personalixmut energetic.

Personalismul energetic este un raţionalism pus la punct cu progresul ştiinţei contemporane. În locul denumirii de raţionalism, el are denumirea de personalism, fiindcă persoana omenească este pentru dîn¬sul realitatea cea mai întregită din cîte este dat să cunoaştem. El este energetic, pentru a indica metoda, dupa care realitatea este stabilită. Sub noţiunea energiei, oamenii de stiinţă înţeleg astăzi legea cea mai generală dobîndită prin experienţă şi inducţiune. Personalismul energetic este prin urmare un realism, fondat pe extensiunea legii energiei, întreg cîmpul experienţei omeneşti, atît materiale, cît şi sufleteşti. În sistemul lui, persoana omenească ocupă locul cen¬tral, fiindcă în vieaţa acesteia se face îmbinarea diferitelor concretizări, pe care le ia legea energiei; concretizări, pe care le studiază un mare număr de ştiinţe speciale. S-ar putea chiar zice, ca personalitatea omenească constituie, intr-o oarecare măsură, un obiect de cercetare pentru fiecare om de ştiinţă, de la specia¬listul cel mai abstract pînă la cel mai practic. Subiectivul si obiectivul, cele două aspecte ale experienţei în ea se împreună. Daca soluţia problemei realităţii este să se indice prin о denumire potrivită tendinţelor filosofice ale timpului nostru, atunci desigur denumirea de personalism este preferabilă orişicăreia alta, şi în tot cazul cu mult mai corespunzatoare decît aceea de materialism.