Politici sociale în sistemul medical românesc

Natura problemei din sistemul de sănătate din Romania este că acesta suferă de cheltuieli publice scăzute, migrație în masă a personalului medical, corupție și ineficiență. Accesul la îngrijire pentru grupurile vulnerabile și pentru cei care trăiesc în zonele rurale este limitat. Beneficiile pentru concediul parental sunt generoase, dar lipsa de îngrijire a copiilor la prețuri accesibile reduce semnificativ ratele de participare a femeilor pe piața muncii.

Grupul țintă pentru problema socială abordată în acest proiect, fiind acela al persoanelor cu venituri scăzute, pentru care accesul la asistență medicală de calitate este restricționat, rezultatul fiind degradarea sănătății populației, urmată de efectele economice negative ale scăderii capacității de muncă și în consecință în nivelurile veniturilor. Acest cerc vicios prinde în capcană familiile sărace într-o stare de excluziune socială.

Există diferențe majore în ceea ce privește accesul la serviciile de sănătate în mediul urban și rural, deoarece în mediul urban sunt mai multe spitale decât în cele rurale, serviciile medicale oferite în mediul urban sunt incomparabil mai bune decât cele oferite în zonele rurale și mobilitatea personalului medical în celelalte țări europene afectează situația economică și dezvoltarea durabilă a România. Sistemul de sănătate din România se confruntă cu mai multe provocări: îmbătrânirea populației, investiții relativ scăzute în sistemul de sănătate și deficiențe în alocarea resurselor. Toate aceste rezultate demonstrează că, guvernul român trebuie să creeze un cadru legislativ pentru asigurarea mai eficientă și servicii medicale transfrontaliere de înaltă calitate. De asemenea, sănătatea ar trebui promovată în toate politicile.

Investițiile în sistemul de sănătate din România ar trebui să asigure o dezvoltare reală durabilă. Investiție în e-sănătatea poate contribui la calitatea clinică. Evaluarea acestor date întărește necesitatea de politici sociale și modernizarea sistemului medical românesc.

Starea de sănătate este o resursă fundamentală nu numai pentru persoane, ci pentru societate, fiind un factor important pentru dezvoltarea socială și pentru creșterea nivelul economic al unei societăți. Cu alte cuvinte, starea de sănătate poate devini o problemă socială atunci când această problema afectează longevitatea oamenilor sau determină o serie de boli cronice. Pe de altă parte, starea de sănătate poate deveni o problemă socială din cauza inechitabilă de distribuție a asistenței medicale. În România doar acele persoanele care plătesc asigurări de sănătate pot accesează o gamă largă de servicii de calitate. Majoritatea oamenilor au acces la servicii de sănătate, dar venitul este un important predicator pentru accesul la servicii de calitate. O stare precară de sănătate a populației cauzează, pe de o parte, reducerea economică și dezvoltarea socială, iar pe de altă parte poate crește costul asistenței medicale.

O serie de rapoarte și studii menționează o stare precară a sănătății populației din România în comparație cu alte țări europene. Documentele Strategiei Naționale de Sănătate 2014-2020 menționează că factorii socio-economici joacă un rol important în nivelul de sănătate, sărăcia fiind un indicator vizibil. România este una dintre cele mai sărace țări din Uniunea Europeană. Aproximativ 42% din populația României este expusă riscului de sărăcie și excluziune socială , Bulgaria fiind singura țară care se descurcă mai rău (Buțiu, 2014). Alți indicatori relevanți legați de sănătate se referă la comportamentul individual, manifestând un consum excesiv de tutun și alcool, inactivitatea fizică și alimentația proastă care duce la boli de inimă și obezitate.

Principalele cauze ale problemei din sistemului de sănătate românesc sunt cele ale costurilor și a calității serviciilor. Problemele legate de costuri au de-a face cu finanțarea insuficientă și cheltuieli ineficiente. Blocaje manageriale legislative și profesionale împreună cu finanțarea defectuoasă duc frecvent la lipsa de medicamente și consumabile. În plus, există și problema plăților informale, cum ar fi bacșișurile și mită pentru medici și asistente deopotrivă , plăți care denaturează accesul echitabil la servicii și acționează ca o metodă de raționalizare de facto a sistemului medical. (Ritli, 2012).

În general, sistemele naționale de asistență medicală sunt instabile pentru că sunt supuse factorilor externi și a influențelor care decurg din centrele de putere. Modificările rezultate pot fi uneori benefice, dar pot aduce și daune. Factorii de decizie din sistemele publice de sănătate se află sub presiune continuă de a ajusta obiectivele și de a face față evoluțiilor pe termen lung precum progresul medical, creșterea costurilor, cerințele politice și creșterea generală a nevoile de sănătate ale societății. Ele trebuie să se echilibreze continuu cu costuri minime și să facă alegeri grele atunci când resursele sunt limitate. (Roemer, 1993)

Hotărârea Guvernului României nr. 1028/2014 privind aprobarea Strategiei Naționale de Sănătate 2014-2020 și a planului de acțiuni pentru 2014-2020 încearcă să implementeze strategia OMS Europa 2020 la nivel național, ca parte a unui grup mai larg de șapte inițiative simbolice ale Uniunii Europene . Documentul a fost elaborat și are în vedere fondurile europene pentru procesul de aderare și condițiile prealabile convenite în Parteneriat Acordul dintre România și Comisia Europeană, precum și recomandările din sectorul sanitar făcute de Comisia Europeană. (Pop, 2010) Considerat de unii drept un exemplu de paternalism libertar, strategia este, în opinia lui Lucian Isar (Isar, 2014), o strategie medicală amplă și un exercițiu complex de optimizare a serviciilor sub presiunea restricțiilor bugetare . Abordarea managementului asistenței medicale pare radical diferită de la precedenta prin propunerea unui model de ‘piramida inversa’ in care prima linie de servicii ar fi asigurată de comunitatea ambulatorie mai degrabă de către spitale publice ca în vechea abordare. În loc să se întindă limitările de resurse ale spitalelor publice, ar fi comunitatea de furnizorii de servicii precum medicii de familie și clinicile comunitare ambulatorii care ar oferi asistență de primă linie și ar acționa ca un filtru, permițând trecerea doar a cazurilor cele mai severe care necesită resurse spitalicești.