Problemă rromilor din Franța

Lucrarea de faţă are ca scop prezentarea aspectelor referitoare la minoritatea rromă de pe teritoriul Franţei, implicaţiile acestor migrări în masă şi nu în ultimul rând de a invoca o problemă recentă în acest sens, privind deportările rromilor din Franţa din anul 2010.

Problema minorităţilor rrome este una care se pune de multă vreme în discuţia media si a guvernelor statelor. Însă, pentru a cerceta îndeaproape istoria lor, vom constata că există puţine mărturii scrise cu privire la etnia rromă. O dată cu trecerea anilor, interesul pentru cultura şi civilizaţia rromă prinde contur, referinţele istorice încep să se multiplice, însă majoritatea scrierilor par realizate din ignoranţă, ori sub impulsul prejudecăţilor , sau a unei insuficiente înţelegeri a acestora. Un mare savant declara „adevărata istorie a rasei ţăgăneşti se află în studiul propriei lor limbi”. Însă primele mostre de limbă rromani apar relativ târziu, mai exact în Anglia în anul 1547. Abia după câteva secole se va recunoaşte adevărata valoare a acestor frânturi, ele fiind mult timp ascunse în „Prima carte de introducere în cunoaştere” a lui Andrew Borde, sub forma unor mostre de „grai egiptean”.

Referindu-ne acum la recunoaşterea statutului de minoritate naţională a rromilor, după anul 1989, vom constata libertatea acordată acestora în a-şi recunoaşte identitatea etnică pe care o doresc în cadrul recensămintelor oficiale. Însă, recensământul din România din anul 1992 a reliefat faptul că au fost exercitate anumite presiuni asupra unor persoane privind calitatea de român, mai degrabă de cât cea aparţinând unei minorităţi oarecare. Tot la noi în ţară, schimbarea regimului după 1989, aduce cu sine şi bucuria rromilor de a fi recunoscuţi ca minoritate naţională, având posibilitatea de a se organiza pe plan politic şi social. Lebertatea dobândită prin revoluţia de la 1989 se traduce mai ales prin apariţia mai multor partide politice a rromilor. După căderea regimului, unii lideri rromi au ocupat anumite poziţii în cadrul Consiliului Provizoriu al Unităţii Naţionale, contribuind de asemenea la susţinerea Frontului Salvării Naţionale. Însă rromii au simţit nevoia de a-şi crea propriul for reprezentativ, astfel încât, în februarie 1990 ia naştere Uniunea Democrată a Rromilor din România (UDR), însă din cauza fondurilor reduse, organizaţia îşi realizează proiectele cu mari dificultăţi. Partidele politice ale rromilor sunt numeroase, reflectând diversitatea ţiganilor din România: Partidul Democrat al Rromilor Liberi (Sf. Gheorghe), Partidul Ţiganilor din România (Sibiu), Partidul Progresist al Rromilor Spoitori (Bucureşti).

Dar această explozie de partide şi asociaţii nu este specifică doar României, prăbuşirea regimurilor comuniste au făcut să apară şi în alte ţări din Europa Centrală şi de Răsărit numeroase organizaţii ale rromilor. Spre exemplu, în 1991 în Ungaria au fost înregistrate vreo patruzeci de organizaţii ale rromilor, iar în fosta Cehoslovacie, peste douăzeci.

Situaţia actuală a rromilor din România este una paradoxală, deşi aşa cum am mai spus, căderea regimului ceauşist le-a permis rromilor să-şi dobândească statutul de minoritate naţională, iar eforturile depuse pe plan internaţional au dus la recunoaşterea specificităţii şi a importanţei lor la nivel european, ţiganii au devenit ţinte ale reacţiilor rasiste şi intolerante. Prăbuşirea comunismului şi dificultăţile economice ce au survenit, au făcut ca societatea românească să-şi schimbe comportamentul faţă de această minoritate. La aceasta au mai contribuit şi ieşirile violente ale rromilor, cât şi spectrul larg care le generează, făcând necesară gândirea unei politici globale pentru a le preveni.

Nesiguranţa şi dificultăţile economice i-au determinat pe numeroşi rromi (nu numai pe cei din România) să caute o viaţă mai uşoară. Evenimentele istorice ne informează că pătrunderea lor în Europa s-a făcut treptat ( cu opriri şi etape, prin Grecia, Bulgaria, etc.) , acestea având ca scop destrămarea lor: de exemplu: căldărarii vor tinde să se deplaseze către Serbia, Bulgaria şi Grecia. Mai târziu se va produce o extinsă migraţie spre vest. Reacţiile europenilor din nordul şi vestul continentului au fost identificate ca fiind un amestec de curiozitate şi împotrivire. Astăzi vom da peste rromi în aproape fiecare ţară din Europa, din cele două Americi, de fapt, pretutindeni.

Examinând datele intrării în Franţa a refugiaţilor rromi proveniţi din România, constatăm existenţa a trei valuri de emigrări: în anii 1981 şi 1982, 1987 şi 1988, şi începând cu anii 1990. De remarcat este faptul că, dacă primele valuri nu atrag în mod special atenţia, cele de după căderea lui Ceauşescu tind să ia forma unui flux consistent de emigranţi. El creşte în 1989 şi 1990, scade puţin în 1991, ca mai apoi să prindă din nou puteri în primele şase luni ale lui 1992.