Realitatea ca formă fundamentală a existențe

Oamenii obisnuiti accepta notiunea de realitate. Aproape oricine este de acord ca exista o suma de fapte independent de gandurile noastre. Conceptul obisnuit de adevar afirma ca exista lucruri si stari care sunt reale. Aceste lucruri reale sunt fundamentul adevarului. Pentru a fi adevarate, credintele noastre trebuie sa infatiseze lucrurile reale, asa cum sunt ele. Adevarul este concordanta intre ceea ce credem si realitatea independenta. Aceasta pozitie este denumita "teoria corepondentei adevarului". Trebuie retinut ca teoria corespondentei adevarului nu ne spune cum sa deducem daca credintele sunt adevarate sau false. Este vorba de o reprezentare a ceea ce este adevarul, nu de un procedeu de expunere a credintelor adevarate. Cum stim daca infatisarea noastra asupra realitatii este exacta sa nu, este o problema ce tine de justificarea adevarului.

Aceste credinte despre lume sunt fundamentele adevarului si falsului (in toate teoriile adevarului, nu doar in teoria corespondentei). Credintele pot fi adevarate sau false, deoarece ele infatiseaza lumea ca fiind intr-un anume fel iar lumea poate sa fie sau nu in acest fel. Conform teoriei "descrierii" ipotezei, acestea infatiseaza faptele prin intermediul ideilor sau reprezentarilor.

Explicatia realismului trebuie sa tina seama de diversitatea sensurilor care i s-au dat în filosofia contemporana a stiintei. Acest fapt este relevat pe de o parte, de distinctia realism extern  realism intern , iar pe de alta parte, de distinctia realism al simtului comun (,,common-sense realism)  realism stiintific . Spre deosebire de realismul stiintific, care cerceteaza entitatile neobservabile postulate de stiinta (electronii, muonii, nucleoni, fotoni, quarci, spatiu-timpul curbat), realismul simtului comun este interesat de entitatile observabile. ,,Realismul simtului comun este doctrina potrivit careia majoritatea entitatilor observabile postulate de simtul comun exista independent de mental. Realismul stiintific reprezinta doctrina paralela privind neobservabilele postulate de stiinta . Având în vedere faptul ca statutul entitatilor neobservabile a reprezentat în filosofia stiintei o problema controversata, unii autori au considerat ca aceasta situatie poate constitui un punct de plecare în ceea ce priveste analiza scindarii realismului stiintific în doua: cel care trimite la analiza teoriilor si cel care face referire la studiul entitatilor neobservabile.

Realismul simtului comun si realismul stiintific reprezinta argumente împotriva idealismului . Astfel, realismul este doctrina aflata în strânsa legatura cu simtul comun. Pronuntându-se în favoarea realismului, K. Popper îsi argumenteaza pozitia pornind de la distinctia simtul comun al realismului si simtul comun al cunoasterii (teoria mintii ca galeata). Cele doua conceptii, spune K.Popper, formeaza filosofia simtului comun , iar realismul este nedemonstrabil si nu poate fi respins asa cum sunt teoriile stiintifice empirice.

Realismul admite ca adevarul reprezinta corespondenta dintre enunturi si starea de lucruri la care acestea se refera. Referindu-se la versiunea pura a teoriei  corespondenta a adevarului , W.H.Newton  Smith precizeaza ca notiunea de corespondenta nu trebuie înteleasa în forma în care Wittgenstein o prezenta în lucrarea Tractatus  Logico Philosophicus, în sensul ca ,,o propozitie este o imagine a realitatii(teza 4.01).

Respingând instrumentalismul si relativismul, W. Newton  Smith elaboreaza un realism modest si un rationalism temperat. Gânditori ca P. Feyerabend si T. Kuhn sunt respinsi deoarece se situeaza pe ,,pozitii relativiste articulate . Rationalistul temperat întelege stiinta drept progresiva, prin aceasta obtinându-se din ce în ce mai mult adevar despre lume.