Relația filosofie-știință

Inca de la primele sale inceputuri filozofia a ridicat pretentia de a fi o stiita riguroasa, ba chiar stiinta care ar satisface pe deplin nevoile teoretice cele mia inalte. Filozofia insa nu se poate invata deoarece aici nu exista aemenea intuiti,concepte si fundamente in mod obiectiv sau ceea ce este acelasi lucru deoarece îi lipsesc problemele, metodele si teorii le nedelimitate conceptual, si dapa sensul lor pe deplin clarificate.

Filosofia studiază existenţa în general, legile cele mai generale ale existenţei, ea reprezintă o concepţie generală despre lume,deasemeni cunoaşterea filosofiei este o cunoaştere generală în sensul că surprinde trăsăturile generale şi esenţiale ale existenţei naţionale, sociale şi umane.

Cunoaşterea filosofiei spre deosebire de cunoaşterea ştiinţifică care este profundă şi verificabilă cum filosofia este generală ea se sprijină pe cuvânt ştiinţific dar nu numai pe acesta ci i-a în considerare şi practica social istorică, experienţa umană este cuvântul prin care se raportează lumea la om şi se află locul şi rolul omului în acea lume. De-a lungul timpului s-a constatat că ştiinţa are nevoie de filosofie, de viziunea ei generală despre lume, mulţi filosofi au fost şi oameni de ştiinţă şi în acelaşi timp filosofia se sprijină pe datele ştiinţei dar nu le preia.

Filosofia este o componentă a culturii, a vieţii spirituale, alături de ştiinţa literaturii, artă, religie, acestea formează cultura şi viaţa societăţii.Ea se află în interelaţii cu celelalte componente dar nu se confundă cu niciuna dintre ele.

Încă din sec. V î.h. Platon spunea că filosofia este cel mai frumos dar pe care l-au dat zeii oamenilor.

Hegel spunea că filosofia este floarea cea mai înaltă a culturii. Alţi filosofi au spus că ea este Kiutesenţa unei culturi. Dacă vrei să cunoşti cultura unui popor te duci la filosofia acestuia.

Ortega y Gasset, în "Ce este filosofia?", pornind de la întrebarea asupra întamplării din viaţa omului de a filosofa, construieşte ca răspuns un întreg demers filosofic, în cadrul căruia se articulează şi o viziune asupra relaţiei filosofie- ştiinţă.

Pentru Ortega filosofia este "cunoaşterea universului" , cunoaştere de un dramatism particular şi un eroism intelectual specific acestea activităţi a spiritului. Am putea explica acest eroism, ca acel ceva al filosofiei, care se opune tentaţiei existente în orice organism de a se desprinde de prezent şi a se face încetul cu încetul arhaic un ceva care corespunde unei asumări a destinului. Filosoful refuză trecutul, cu supoziţiile sale, constituindu-şi filosofarea ca un sistem de adevăruri constituit, fără a admite ceva ce nu poate fi dovedit în cadrul acestui sistem. Pentru filosofi universul e vocabula enormă şi monolitică, ce, asemeni unei gesticulaţii vaste şi vagi, mai degrabă ascunde decât enunţă acest concept viguros.

Obiectul filosofiei este straniu şi radical diferit de orice altceva, prin " tot ceea ce se găseşte" înţelegându-se lucruri reale, fizice, spirituale, ireale, ideale, fantastice, dar în măsura în care constitue totul.

Obiectul filosofiei este cel care nu poate fi dat, cel care-i este filosofului la început total necunoscut, este nici unul din celelalte obiecte, el fiind totul, acel tot care nu lasă nimic în afara sa şi, prin urmare, singurul obiect îşi este suficient sieşi.Omul de ştiinţă nu se apropie nici pe departe prin gestul eroic de obiectul său. Omul de ştiinţă începe prin a delimita o porţiune din Univers, prin a-şi limita problema proprie, care altfel, nefiind absolută, încetează parţial a mai fi problemă. Căci se începe cu o problemă şi cu ceva care se ştie. Fizicianul şi matematicianul cunosc cu anticipaţie întinderea şi atibutele esenţiale ale obiectului cunoaşterii lor, începând de fapt cu ceva pe care-l iau drept ştiut, nu cu o problemă.

O altă diferenţă între filosofie şi ştiinţă este sensul pe care-l are în fiecare din acestea două moduri vocabula "cunoaştere". Pentru ştiinţele particulare cunoaşterea e soluţie pozitivă şi concretă a unei probleme, pătundere perfectă a obiectului de către intelectul subiectului.