Responsabilitate social corporativă

Definirea si continutul conceptului de responsabilitate socială

În definirea sau redefinirea misiunii unei companii, managerii trebuie să tina seama de cetintele tot mai mari cu privire la asumarea unui rol activ în societate, actiune ce poartă numele de “responsabilitatea socială corporativă” RSC (sau in limba engleză “CSR – Corporate Social Responsibility”). Implicarea socială a companiilor a devenit un subiect frecvent întâlnit datorită unui ansamblu de factori:

• Globalizarea economică

• Tendinţa de epuizare a resurselor

• Creşterea alarmantă a pericolului poluării

• Scăderea rolului sectorului public

Pe măsura ce resursele Planetei devin tot mai puţine, un comportament responsabil din partea celor care o poluează şi o exploatează işi găseste necesitatea şi aplicabilitatea. Datoria oamnilor de a pastra calitatea mediului înconjurător trebuie sa duca la schimbări sistematice ale modului de acţionare a populaţiei, a pieţei şi a societaţii pentru a trăi într-o armonie perfectă cu toţi ceilalţi şi cu planeta însăşi.

Sunt 3 principii generale conform cărora managerii trebuie să fie preocupaţi de comportamnetul responabil al organizaţiei:

1. Dreptul unei companii de a exista depinde de responsabilitatea sa faţa de mediul înconjurător.

2. Guvernele pot introduce legi stricte dacă afacerile nu includ in aria lor standardele sociale.

3. O politica caracterizată de responsabilitate sociala conduce la acceptarea socială şi, implicit, consolideaya viabilitatea unei firme.

Primul care face referire la acest termen este H.R Bowen, care argumentează că o organizaţie are obligaţia de a „urmării acele politici, de a lua acele decizii, ori de a urma acele linii de acţiune care sunt dezirabile şi acceptate in termeni de obiective şi valori ale societăţii ”. el susţine faptul ca acest concept al responsabilitaţii sociale semnifică urmatoarele:

 Afacerile există datorită societăţii, iar comporamentul şi metodele lor de operare trebuie să cioncidă cu obiectivele majore ale societăţii.

 Oamenii de afaceri trebuie sa se comporte asemenea unor agenţi responsabili moral fata de societate.

Un alt punct de vedere îi aparţine lui T. Donaldson, care consideră respinsabilitatea socială drept o obligaţie contractuală pe care firmele o au faşta de societate. O firmă deţine un rol central in societate şi acest motiv ii permite să folosească atât resursele umane cât si pe cele naturale pentru a-şi realiya funcţiile sale productive şi pentru a obţine un anumit avantaj competitive, respectiv pentru a-şi consolida un anumit statut de putere. Ca efect societatea are drepturi sociale implicite: în schimbul dreptului de a exploata resurse în procesele productive, aceasta poate solicita dreptul de a controla aceste procese. Specificul acestui contract se poate schimba pe măsura ce se modifică condiţiile sociale, dar in general acesta rămane baza legitimităţii cererii pentru asumarea responsabilitaţii sociale.

D. Wood extinde aceste idei, identificînd 3 principii de urmat pentru responsabilitatea socială :

• Organizaţiile de afaceri sunt şi “instituţii sociale” şi aceasta le obligă sa-şi folosească puterea in mod responsabil.

• Organizaţiile de afaceri sunt responsabile pentru ceea ce oferă mediului în care sunt implicate.

• Managerii sunt “agenţi morali” care sunt obligaţi să exercite in mod responsabil prerogativele lor decizinale.

În general, CSR se situează la intersecţia dintre sistemul politic si cel cultural respectiv cel economic.

A.B. Carroll sugerează că responsabilitatea socială a corporaţiilor este definită avand la baza cererile economice, legale, etice si sociale pe care societatea le are faţă de afaceri.

În mod similar, Balabanis a plasat responsabilitatea sociala a corporaţiilor la graniţa dintre aşteptările societăţii de la afaceri si etica în afaceri.

Tuzzolino si Armandi au formulat o teorie motivaţională a răspunsului social al organizaţiilor de afaceri bazată pe piramida nevoilor a lui Maslow. Conform acestei teorii, organizaţiile adoptă politici de responsabilitate socială după ce îşi satisfac nevoile aflate pe primele trei nivele:

i. nevoile de supravieţtuire (sau de reaţionalitate a activitaţii economioce) - obţinerea profitului şi a dividentelor

ii. nevoile de securitate – obţinerea şi menţinerea avantajelor competitive

iii. nevoile de afiliere – participarea in uniuni comerciale sau patronale ori in grupuri de lobby.

Pe al patrulea nivel este plasată nevoia de asumare a rolului social si conunitar (echivalentă a nevoii de autorelizare din modelul Maslow)