Robert Musil - Omul Fără Însușiri

Robert Musil (s-a născut pe 6 noiembrie, 1880, Klagenfurt, Austria - moare la 15 aprilie 1942, Geneva,Elveţia) a fost un scriitor austriac. Capodopera care l-a şi consacrat în spaţiul literar şi cultural german, Omul fără însuşiri (germ. Der Mann ohne Eigenschaften, 1930-1933), l-a plasat printre cei mai importanţi romancieri ai secolului XX, alături de Marcel Proust, (În căutarea timpului pierdut) şi James Joyce (Ulise).

,,Omul fără însuşiri” de Robert Musil este un roman de referinţă al secolului XX şi una dintre capodoperele modernismului literar; este utopia mai multor state naţionale. Acţiunea este plasată în Viena, în perioada imediat anterioară izbucnirii Primului Razboi Mondial, şi îl are în centru pe Ulrich, un matematician a cărui atitudine pasivă şi indiferentă faţă de viată a fost considerată simptomatica pentru momentul istoric al declinului utopiei imperiale. În spiritul marelui roman realist de secol XIX, intenţia lui Musil este de a realiza o amplă frescă socială, cuprinzând categoriile cele mai reprezentative – de la membri ai înaltei societăţi a timpului până la elemente ale lumii interlope – şi tipuri morale şi psihologice de o mare varietate. Modernitatea operei lui Robert Musil constă în faptul că el nu creează personaje care se confruntă cu drama propriului destin, cu o individualitate bine definită, ci mai degrabă personaje- tip. Este un romanm polifonic – personajele fiecare în parte reeprezintă o idee.

Tema întâlnită aici este cea a politicii (sec.XIX), cînd burghezia începea să se afirme, deşi un stat şliberal, Austria era în continuare subordonată monarhiei (monarhia era una dinastică). De asemenea, este evidenţiată aici – pierderea unor certitudini politice venită din însăşi condiţia umană, aceea a discrepanţei dintre suflet şi raţiune.

Acţiunea Paralelă (proiect de sărbătorire a împăratului, pus la cale de un grup de diplomaţi care vor să-l coopteze şi pe Ulrich) aduce în prim plan personaje diferite, toate unite pentru realizarea unui singur scop. Este vorba de căutarea unei identităţi proprii, în condiţiile în care sunt ameninţaţi dinafară. Iniţiativa aparţinuse contelui Leinsdorf, iar întâlnirile aveau loc la salonul Diotimei (salon deschis pentru promovarea artei). Pentru Diotima modernitatea şi civilizaţia erau egale cu nesiguranţă. Ea însăşi considera că femeia trebuie să se păstreze într-o formă nealterată, pură. Religia şi arta trebuie să se concentreze spre monarhie. Aceasta era speriată de schimbările care se petrecuseră în ea, fără consimţământul ei, explicit cu cenuşiul luminos şi enervant. Diotima e sedusă de scrierile sale, încât Ulrich trece pe un plan secund. Leinsdorf- aristocrat, mizează pe forţa necesară menţinerii sistemului în vigoare. Încerca să împace vechea ordine aristocratic a Austriei cu nou venita Burghezie ce revoluţionase societatea; avea o slăbiciune pentru asociaţii şi uniuni. Construcţia ficţională a lui Robert Musil gestionează un spaţiu, „Kakaniaŗ, sugerând monarhia „chezaro-crăiascăŗ („kaiserliche und königlicheŗ Ŕ „kŗ und „kŗ), fost spaţiu imperial căruia Musil îi înregistrează decăderea, prin ironie şi sarcasm (altfel decât au făcut-o, în acelaşi timp, Kafka, Hasek, Krleza şi alţii); o lume a marionetelor trase de sforile unor forţe invizibile, căci Franz Joseph nu apare niciodată, funcţionând simbolic într-un univers fantomatic, în care toţi ceilalţi mimează, la rândul lor, acţiunea şi chiar existenţa.

Volumul al II- lea începe prin prezentarea familiei Fischel. Gerda, fiica lui Leo Fischel (procurist, purtând doar titlul onorific), avea un cerc de prieteni, din care făcea parte şi Hans Sepp, un cerc germanic de tineri , erau oponenţii ,,conştiinţei iudaice”prin care înţelegeau capitalismul, calculul, psihologia şi scepticismul.

Ulrich – eroul romanului, personajul principal, în vârstă de 32 ani nu şi-a pierdut însuşirile, ci le-a suspendat, ca formă de protest şi apărare. Lipsa calităţilor ţine de manifestarea exterioară, iar nu de nume de esenţa personajului. Kakania nu reprezintă pentru el un spaţiu al afirmării. Despre diviziunea muncii spunea că ,,un stat e organizat după principiul stupului de albine. Regina avea să-şi depună ouăle, trântorii aveau să ducă o viaţă închinată voluptăţii şi plăcerilor minţii, iar specialiştii aveau să muncească”.