Simbolistica steagului și a drapelului

Simbolurile au existat dintotdeauna, oamenii ghidandu-se dupa ele inaintea inlesnirii unui limbaj verbal. In “Dictionarul de simboluri“ a lui Jean Chevalier si Alain Gheerbrant

(1993, p.17) “simbolul reprezinta raporturile existente între imagini, idei, credinte si emotii.“ Astfel, potrivit celor doi autori „ simbolul exprima o realitate care satisface numeroase exigente ivite din dorinta de a cunoaste, de a iubi, de a duce o viata tihnita. Realitatea pe care o exprima nu se identifica cu cea înfatisata de trasaturile exterioare ale imaginii. “

In ceea ce priveste simbolurile politice, acestea sunt constituite atât din cuvinte, cât si din sloganuri, insigne, steaguri si drapeluri, saluturi (gesturi), simboluri sonore.

Steagul si drapelul

Termenul de “steag” deriva din limba slava si defineste un semn distinctiv al unui stat, al unei unitati militare, organizatii sau asociatii, reprezentat printr-o bucata de panza sau de alt material, in una sau mai multe culori, avand imprimata o stema sau o emblema.

Steagurile si drapelurile sunt semne distinctive ale unor grupuri umane, reunite pe baze etnice, sociale, politice, profesionale sau religioase.

In cartea lui Lucien Sfez intitulata “Simbolistica politica“, drapelele apar descrise ca “obiecte fetise, instumente de sanctifiare, semnaluri de adunare, detinatoare a unui sens, subiecte de neintelegeri, care sunt apoi aruncate sau aparate pana la moarte (...) ;acestea au generat pasiuni pe care in cinismul nostru deziluzionat ne este greu sa le acceptam.(...)Atacurile impotriva drapelului national duceau la inchisoare.“

De-a lungul timpului, toate popoarele au folosit ca mijloc de individualizare si comunicare diverse simboluri, devenite apoi insemne nationale. Steagurile simbolizeaza entitatea statala a populatiei de pe un anumit teritoriu, originea acesteia, ca si anumite momente istorice sau obiceiuri, acte de cultura, evocate si recunoscute de intreaga populatie a regiunii respective.

“Avand functii multiple si radacini adanci in mentalitatea si in comportamentul oamenilor din epoci istorice extrem de indepartate, din punct de vedere istoric si cultural, ele deriva din stravechile totemuri ale triburilor, clanurilor si grupurilor umane din epoca paleoliticului, cand se considera ca totemul de factura animala sau vegetala reprezenta stramosul mitic care vegheaza si apara integritatea sau bunastarea grupului, il ajuta in luptele cu dusmanii.“

Se intelege din acest citat ca orice societate organizata isi are insignele sale proprii.La inceputuri drapelul era mai mult un insemn de razboi, de actiune indreptata impotriva fortelor rele,dusmanilor.

Venerarea steagurilor a insotit omenirea de-a lungul istoriei sale, luand forme din cele mai diferite: de la ofrande sangeroase, aduse mai ales stindardelor de lupta, pana la pedepsele penale sau morale aplicate profanatorilor drapelelor nationale.

Aparitia primului steag propriu-zis din Europa, a fost vexillum-ul roman, confectionat dintr-o bucata de panza rosie( simbolul zeului focului adancurilor pamantului si al fulgerelor), inscriptionat grafic cu un semn simbolic si care era destinat calaretilor.Steagul fixat de o prajina( lance) a migrat pana in India, raspandindu-se in lumea Orientului Apropiat, patrunzand mai apoi in toata Europa.

Diversificarea steagurilor a fost stimulata si de aparitia in secolul alXII-lea a HERALDICII, stiinta care se ocupa cu cercetarea, interpretarea si evolutia stemelor unui stat, oras, familie, corporatie. Cu timpul steagurile cuprindeau doar cateva elemente de baza, “campuri” sau benzi colorate, combinate cu semnul crucii sau alte simboluri traditionale ornamentale.

“Aparute din nevoia de a se putea distinge pe campul de lupta o unitate de alta si de a arata luptatorilor locul in care trebuia sa se adune in cazul cand au fost risipiti in timpul luptei, stindardele au fost folosite inca din vechime de numeroase popoare, de egipteni, de asirieni, de persi, de stramosii poporului roman: dacii si romanii“ .

”Steagul reprezinta cel mai statornic simbol al istoriei unui popor, concretizand realizarea unei idei sau a unor inalte aspiratii pe care un stat sau un popor le-a urmarit de-a lungul vremurilor. Acest simbol tacut, dar inteles, ne aminteste trecutul si ne face sa privim viitorul ca pe o “icoana a patriei” si o “relicva sfanta si inaltatoare a credintei patriotice” .

”In timp ce steagurile simbolizeaza protectia acordata unei comunitati umane, unei corporatii, unei patrii, unui stat, stindardele reprezinta in general insemne de razboi, semne de comanda si raliere, instrumente de apel la actiune, razboinice sau spirituale, insasi emblemele comandantilor de osti.”

Importanta si rolul steagului intr-o batalie constituie elemente centrale, indicand fie directia de inaintare, fie concentrarea trupelor, fie retragerea. Inaintea inceperii unei lupte ostile ridicau steagurile, iar la sfarsitul unei lupte, oastea victorioasa il infingea in pamantul cucerit.In cadrul unei lupte, purtatorul drapelului era protejat cu orice pret, iar in cazul in care acesta era omorat, drapelul trebuia preluat imediat de un alt ostean. Capturarea steagului inamic este un indiciu al victoriei, dupa cum pierderea lui inseamna dezonoare si infrangere, rasfrangandu-se asupra tuturor celor care lupta sub culorile lui. De aceea originea sa se datoreaza necesitatii de distingere la o anumita distanta a corpului careia ii apartine, permitand luptatorilor prilejul de a se aduna usor. Ramanad in zona razboaielor, in toate timpurile steagul alb a semnificat ganduri de pace si alianta .

In spatiul romanesc intalnim steagul in diferite ipostaze: in viata politica si militara, ca drapel de stat si stindard de lupta; in manifestarile traditionale ca steag de nunta si al cetelor de calusari; in viata religioasa ca steag de biserica.

“Din punct de vedere al formei, intalnim:

forma bizantina care are la baza “vexillumul”, o bucata de panza fixata intr-o vergea de lemn, in varful unei sulite, facand parte din categoria stindardelor dacice pastrate si azi pe Columna lui Traian, care se mai pastreaza doar in biserica,

forma occidentala frecventa atat in viata politico-militara cat si la manifestarile traditionale.“