Simbolul

1.Simbolul

Termenul de simbol provine din greaca veche. Deoarece etimologia este foarte sugestiva, putem începe prin a examina constituirea semnificatiei cuvântului. Symbolon vine de la cuvântul symbalo, care semnifica a pune împreuna.Verbul a fost utilizat in contextul relatiilor grecesti traditionale de ospitalitate. Pentru a mijloci recunoasterea dintre oamenii care nu se cunosteau , se foloseau diverse obiecte(pieptene,moneda) care erau rupte in doua, obtinându-se jumatati cu margini neregulate. Obiceiul era de a pune împreuna cele doua jumatatati pentru ca posesorii lor sa se recunoasca intre ei.

Comparând simbolul cu alte semne, Gilbert Durand face mai clare aceste calitati sugerate. Durand invoca relatia dintre semnificant si semnificat.Dupa Durand, semnificantul este concretizat la maximum-piatra,animal,planta-iariar senmificatul, cealalta jumatate a simbolului, ramane impalabil, invizibil si indicibil-suflet, divinitate, cauza ultima.

Ambele sunt infinit deschise: la nivelul concretulul, semnificantul poate trimite pana la calitati figurabile, distante intre ele pana la antinomie( de exemplu:focul este atat purificator, cat si sexual, demonic, infernaletc); la nivelul semnificatului,non-sensibilul sub toate formele:lucruri absente, imposibil de perceput sau relativ necunoscute. Astfel ca, intre semnificant si semnificat, sau mai exact intre simbol si ceea ce reprezinta acesta, raportul este de inadecvare.

Gilbert Durand afirma in Limagination simbolique: Pentru ca re-prezentarea simbolica nu poate niciodata sa fie confirmata prin prezentarea pur si simplu a ceea ce ea semnifica, simbolul nu valoreaza, in ultima instanta, decat prin elinsusi. Neputând figura infigurabila transcendenta, imaginea simbolica este transfigurarea unei reprezentari concrete printr-un sens, pentru totdeauna abstract. Simbolul este deci, o reprezentare care face sa aparaun sens secret, el este epifania unui mister.