Sistemul Majoritarist din România

II. Rezumat / argument

Pentru realizarea profilului democratic am optat pentru utilizarea unor criterii compozite care au la bază grila lui Arend Lijphart, autor care propune distincţia dintre tipul majoritarist de democraţie şi tipul consensualist.

Analiza bidimensională avansată de Lijphart este aplicată României.

În ceea ce priveşte stadiul de evoluţie democratice la care a ajuns România, Herbert Kitschelt o încadrează în rândul democraţiilor substanţiale incomplete (near full substantive democracy), alături de Bulgaria şi Slovacia.

Trăsăturile acestui tip de democraţie sunt existenţa alegerilor în general democratice dar şi tendinţa de încălcare a unor drepturi civile de asociere şi de articulare a intereselor.

În virtutea fenomenului de grupare a ţărilor foste comuniste la cei doi poli ai continuumului care merge de la democraţie substanţială completă la regim autoritarist, remarcăm faptul că România a făcut progrese în ceea ce priveşte respectul drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, fapt evident şi prin modificările aduse Constituţiei în 2003.

România este, deci, într-un proces de glisare înspre statutul de democraţie substanţială completă.

III. România -democrație majoritaristă sau consensualistă?

Pornind de la ideea de bază propusă de Arend Lijphart putem spune că în timp ce consensualismul aduce un plus de reprezentare, majoritarismul aduce un plus de stabilitate. Aducând în ecuaţie tipul instituţiei parlamentare, putem investiga în ce măsura bicameralismul, trăsătură a democraţiilor consensualiste, aduce un plus de reprezentare, iar unicameralismul, trăsătură a democraţiilor majoritariste, este corelat cu un plus de stabilitate. Sau, într-o abordare mai nuanţată, putem investiga modul în care forme impure de bicameralism sau unicameralism sunt caracterizate de anumite intensităţi ale reprezentării, respectiv ale stabilităţii.

III.1. Modelul majoritarist

Avand ca reper grila lui Lijphart, pentru o mai bună înţelegere a modelului majoritarits din României facem următoarea analiză:

1. Forma cabinetului (concentrarea sau împărţirea puterii executive ) o reprezintă uterea executivă se concentrează în cabinete majoritare monocolore, fapt ce generează pericolul condamnării unor minorităţi la asumarea unui rol de eternă opoziţie, dar şi avantajul eficienţei actului guvernării;

2. Relaţia dintre puterea executivă şi puterea legislativă în care executivul domină, fapt ce după unele interpretări duce la instaurarea unor adevărate „dictaturi elective”;

3. Sistemul electoral majoritar şi disproporţional, în care primul clasat învinge şi care este criticat pentru că duce la „majorităţi fabricate”.

4. Sistemul pluralist al grupurilor de interese, care implică un raport guvern-opoziţie concurenţial şi adversativ şi în care putem identifica o multitudine de grupuri de interese care exercită presiuni asupra guvernării în maniera necoordonată şi concurenţială;

5. Structura statului este reprezinttă de o guvernare centralizată şi unitară;