Statutul creștinismului patristic

1.Consideratii introductive.

Despre un statut filosofic al crestinismului patristic in raport cu filosofia neoplatonica greaca, in particular, si cu filosofia traditionala, in general, e delicat de vorbit; pe de o parte, datorita cantitatii materialului ce poate fi analizat pentru a schita un raspuns, iar, pe de alta parte, datorita amploarei cu care filosofii neoplatonici si partenerii lor de dialog, filosofii crestini au disputat, la nivel de idei, marile teme ale perioadei despre care vorbim: secolul I d. Ch – secolul al IV-lea d. Ch.

Vom incerca ca in demersul schitat mai jos sa punctam principalele aspecte ale acestei perioade istorice si medioplatonice zbuciumate, dar atat de fecunda din punct de vedere filosofic si spiritual, care sa ne permita sa prezentam un posibil raspuns la problematica statutului filosofic al crestinismului patristic.

1.1. Elenismul.

Elenismul, ca si miscare de idei la nivel mare de spatii geografice si perioade istorice, poate fi considerat retorta in care s-au contopit idei provenite din culturi diverse, ce formeaza ontogeneza perioadei de care vorbim. Chiar daca vorbim de o perioada istorica diferita – cu trei, patru secole mai inainte de primul mileniu crestin- vorbim de o zona in care agregarea diverselor idei din zona Alexandriei ,,de langa” Egipt, au format aceasta punte de sustinere intre spatiile culturale ce si-au dat intalnire in ,,Semiluna fertila”.

Marile curente de idei ce s-au talazuit spre Alexandria au dat nastere si unor mari carti, cele mai multe dintre ele gazduite de marea biblioteca din acest oras, care, din nefericire, a fost distrusa, penultima data prin incendiere de catre Cesar in 30 i.d. H., iar, mai tarziu, de multimea rasculata sub conducerea lui Teofil, episcopul lipsit de scrupule al Alexandriei, in 391 d.H., multime ce a incendiat marele templu al zeului Serapis. In templu se afla cea mai mare parte a bibliotecii, iar incendierea a insemnat sfarsitul acestei faimoase biblioteci. Astfel, un numar apreciabil de mii de volume – dupa unele surse, patru sute de mii, dupa altele, sapte sute de mii sau noua sute de mii - ce reprezentau mari parti din zestrea culturala a Antichitatii s-au pierdut pentru totdeauna.

1.2. Contributii aduse la aparitia crestinismului.

Intrucat nu vom putea sa discutam pe indelete cele trei mari grupe de contributii aduse la edificarea crestinismului in luma antica si pentru faptul ca nu face obiectul demersului nostru, le vom mentiona in treacat, cu observatia ca impactul lor inca nu a fost suficient contabilizat, nici in manualele de istorie, nici in cartile de specialitate, pentru simplul motiv ca multe din manuscrisele, operele de arta, au fost distruse; ce astazi mai poate fi recuperat din diferite site-uri arheologice reprezinta o mica parte a ceea ce a constituit odinioara Antichitatea.

Prima grupa – contributiile politice romane : sentimentul unitatii rasei umane sub o lege universala, Legea romana – cele douasprezece table, acordarea cetateniei romane neromanilor, , unificarea teritoriala a pamanturilor riverane Marii Mediterane, excelentul sistem de drumuri roman, care incepea de la borna de aur din forumul roman spre toate colturile imperiului, armata romana, formata din recruti internationali, proveniti din provinciile nou alipite, victoriile armatei romane ce au dus la pierderea increderii multor comunitati in vechii zei ce nu au fost capabili sa le apere, inlocuirea diverselor religii, cu religiile de mistere, cu mitraismul, cu inchinarea la Cybelle si Isis – toate aceste noi religii puneau accentul pe un zeu-salvator;

A doua grupa – contributiile intelectuale ale grecilor – include: limba greaca, cu precadere greaca koine, filosofia greaca , net superioara religiilor politeiste, care a atras atentia oamenilor asupra unor realitati transcendente, lumea de acum fiind doar o umbra a lumii reale, care este incununata de triada Binelui, Adevarului si Frumosului. Chiar daca imortalitatea sufletului, nu era dublata si de invierea trupului, iar filosofiile grecesti din perioada secolului al VI-lea i.d.H. au distrus vechile credinte politeiste descrise de Homer in Iliada si Odiseea, se poate spune ca atat stoicismul de orientare greaca, reprezentat de Zenon si Epicur, cat si Lucretiu, din arcul roman, au procurat omului doar un sistem etic, fara ca acesta sa-si rezolve problema ascultarii de legile naturale;