Supraomul

Friedrich Wilhelm Nietzsche s-a nascut la Rocken la 15 octombrie 1844. Dupa moartea tatalui, a pastorului Nietszche, familia se muta la Naumburg, unde Friedrich isi face studiile liceale pentru a le completa apoi la Schulpforta", scoala vestita pentru modul adancit in care se studiau umanitatile clasice. Nietzsche face apoi studii stralucite de filologie clasica la universitatile din Bonn si Leipzig. Ritschl, profesorul sau, incantat de stiinta elevului, il recomanda universitatii din Basel pentru o catedra. La 25 ani, Nietzsche este profesor de filologie greaca la Basel, unde va profesa timp de 10 ani. Sanatatea lui subreda il sileste sa-si ceara concedii numeroase si apoi sa plece de la catedra, pentru ca la 35 de ani, el sa-si incepa viata de scriitor ratacitor.

Timpul petrecut la Basel este si timpul admiratiei lui pentru Schopenhauer si Wagner. Prin Schopenhauer el isi facuse, in universitate, initierea lui in filosofie. El ii consacra cateva din cele mai frumoase pagini ce s-au scris despre filosoful german in una din Consideratiile inactuale: Schopenhauer ca educator. Este si timpul prieteniei lui cu Wagner (el insusi admirator al lui Schopenhauer) si cu Cosima Wagner. Wagner crea drama sa muzicala, in care Nietzsche vedea o restaurare a tragediei antice. Din acelasi cerc de idei se naste si prima lucrare a lui Nietzsche: Nasterea tragediei din spiritul muzicii. Prietenia cu Wagner se rupe insa dupa primele reprezentari de la Bayreuth, care, pentru Nietzsche, au fost o deceptie. In acelasi timp se pierde si admiratia lui pentru Schopenhauer. Toata doctrina lui ulterioara, ideea eroica a supraomului poate sa fie considerata ca o reactie, de un optimism poate fortat, fata de pesimismul schopenhaurian.

In evolutia gandirii lui Nietzsche se socotesc de obicei trei perioade: 1) perioada wagneriana, legata de ideea unei restaurari posibile a culturii grecesti din epoca tragediei antice; 2) perioada spiritului liber" - a unei considerari reci, pozitiviste, critice, in aforisme taioase - a tuturor aspectelor civilizatiei moderne: epoca de liberare a spiritului de orice prejudecata" morala, religioasa etc.; 3) epoca constituirii doctrinei proprii (Asa grait-o Zarathustra, Dincolo de bine si de rau, Genealogia moralei) pana la violentele din ultimele carti.

In Asa grait-a Zarathustra, scriere in patru parti, ramasa neterminata, Nietzsche, profetic, si-a cristalizat ideea in imaginea supraomului. Supraomul este, trebuie sa fie sensul, sarea pamantului. Zarathustra propovaduieste doctrina unei umanitati superioare, dure, lipsite de mila, dar care creeaza ceva nou pentru cultura umana si tipul de om, care isi da si isi suporta singura destinul intr-o lume fara Dumnezeu. Este vorba de a vrea un viitor al omenirii intr-o domnie a pamantului" in care ceea ce noi consideram ca valori permanente, obligatia imperativelor noastre morale, sa fie inlocuite prin acel trebuie" interior al creatorilor. Table noi de valori sunt necesare, scrie Nietzsche, si o lupta contra reprezentantilor vechilor valori, ai valorilor eterne." Este tema unei revalorificari a tuturor valorilor, in arta, filosofie, morala, politica, intelegere a istoriei, in toate aspectele culturii.

Desfasurarea culturii umane este asa cum o vede Nietzsche un act de putere, de creatie a omului. Dar sensul adanc al acestei deveniri si creatii care fixeaza pozitia omului in cosmos este tocmai de a descoperi tot mai adanc sensul notiunii de umanitate, a ce este mai uman in om. Supraomul sau intreaga cultura umana nu poate fi, asa cum o voia Nietzsche, numai o creatie de arta fara alt criteriu decat pasiunea sau frumusetea creatiei insasi. Cand este vorba de o umanitate superioara, criteriul moral primeaza asupra criteriului estetic.

Conceptul supraomului, care presupune increderea in progres, se afirma in toata amploarea la Nietzsche. Expresia de supraom pare a fi denumirea unei notiuni bastarde, provenita din alierea unor factori mistici, uniune care se gaseste la baza utopiilor.

Intr-adevar, perspectiva supraomului se poate determina in primul rand ca o consecinta a evolutionismului si darwinismului. Admitand ideea scientista a progresului, se poate sustine ca individul uman nu reprezinta ultimul stadiu evolutiv in neincetata dinamica a existentei. Dupa cum omul s-a dezvoltat din specii inferioare, tot astfel si din el se poate naste o noua intruchipare de viata, ce-l va depasi. Pe de alta parte, tinand seama de ideea luptei pentru viata preconizata de Darwin, potrivit careia se asigura biruita celor mai puternici, supraomul cu atributul fortei sale ar putea fi un astfel de invingator. El reprezinta transpunerea factorului progresist de pe planul natural pe cel moral.