Tendințe regresive în democratizarea Europei

Încă din antichitate, se remarcă tema principala care a condus la meditație și dispută în practica vieții sociale, și anume problema modului de guvernare, a tipurilor de mecanisme pe care aceasta le deține și a exercitării lor.

De asemenea, principiile și valorile pe care toate acestea se întemeiază, clasele sociale și grupurile care au dreptul de a fi parte la actul conducerii sociale, sunt subiectele problematice ale democrației.

În societate, disputele pe tema politică referiotare la putere, mai exact la a deține puterea și la a o exercita, au produs două grupări de tip social-politic, și anume aristocrația și democarția. Aceste două mari puteri sunt și cele mai importante forme de guvernământ ale acestei societăți.

Primele concepții practice și teoretice referitoare la democrației sunt din vremea antichității ateniene. Tot de aici, derivă și sensul etimologic al cuvântului demos și karatos.

Din punct de vedre etimologic, democrația, conținutul ei, modul de guvernare impus de aceasta, nu a fost același în toate perioadele societății. Conținutul social-politic a cunoscut o evoluție continuă raportată la valoriile principiale ale naturii sistemului social.

Prima teorie analizată care are în vizor democarția este realizată de Aristotel în lucrările sale de anvergură, Politica, Etica și Constituțiile. Având în prim plan ideea de bine general. Aristotel ascoiază modul de guvernare cu Constituția, asemănându-le și concluzionând cu indicația lui de a cerceta cine guvernează, pentru folosul cui guvernează, obținând astfel felul de guvernământ al statului respectiv și Constituția ce îi corespunde.

Așadar, Aristotel pune la aceeași scară democarția cu sărăcia sau demgogia. Afirmația lui se relatează astfel: „Ceea ce distinge în mod esențial democrația de oligarhie este sărăcia și bogăția; oriunde puterea este în mâna bogaților este oligarhie; oriunde puterea este în mâna săracilor, este demagogie”.

În consecință democrația prin ochii lui Aristotel reprezintă un mod de guvernare impur și corupt asimilată cu un mod social tiran.

Din altă perspectivă, Benjamin Constant privește democarția ca cheia fondatoare a democratismului politic din perioada modernă. Cea ce promovează Benjamin este conceptul de bază, acela că Constituția este actul juridic suprem al oricărei societăți care are ca și fundamente principiile democratice.

O preocupare primordială a savantului a fost cea legată de libertatea individului în contextul democrației constituționale: „nici o libertate fără Constituție și nici o Constituție fără libertate”, afirma B. Constant.

Tot el, susținea democratismul atenian fiind un adept al teoriilor privitoare la societatea modernă, o societate unde drepturile și libertățile politice trebuiau să fie ale unui cetățean cu propietate, propietar. Bazat pe această idee, a propietății, votul trebuia să fie cenzitor, iar cel care reprezenta cetățenii propietari să fie Parlamentul. Prin urmare, participarea la viața poltică a cetățenilor să fie raportată de propietatea pe care o dețineau.

Conform, principiului de mai sus, enunțat de Benjamin Constant, într-o societate se creează două categorii: aceia care au propietate și care pot participa la viața politică, unde aria dreputilor și libertăților este largă și aceia ce nu dețin propietate și drept urmare nu pot fi parte la activitatea politică și implicit fiindu-le restricționată și sfera drepturilor și libertăților. Această situație pare să fie normală și argumentată deoarce propietatea este asigurarea cetățeanului, oferindu-i posibilitatea de a cunoaște și competența necesară ca participarea lor la viața politică să fie acreditată.

Atât în teorie cât și în practica conservatoare, democrația, intr-un sens larg al fenomenului social - politic, este definită o instituție de tip superficial, cu o incapabilitate pe măsură, inaptă să ofere obiectivitatea de a promova interesele tuturor indivizilor și grupurilor din clasa socială.

În schimbul puterii poporului, a democrației, se află la rang de cinste democrația elitelor, o democrație unde calitatea și capacitatea intelectuală a acestor elite, deține un rol categoric în demersul conducerii societății. O astfel de abordare a democrației nu este de neluat în seamă, ci trebuie corelată cu concepția natural - divină pa care conservatorismul o oferă puterii, aceea de a fi independent făță de voința umană și a caracterului absolutist.

Comparând doctina liberală cu cea conservatoare, remarcăm doi poli opuși: în cea liberală oamneii sunt considerați lineri de la nasștere și au automat drepturi și libertăți social politice, iar în cea conservatoare oamnenii sunt definiți prin inegalitate, având înzestrări naturale specifice și diferențiate.

Societatea conservatoare este concepută și structurată pe principiile sociale ale inegalității oamenilor și a claselor sociale, a prezenței în cadrul acestora a unui grup de elită abilitat cu capacitate intelectuală de excepție, capacitatea ce se accentuează în calitatea de a conduce. Se subliniează în societatea de acest tip, că numai această elită naturală este în măsură să îmbine regulile tradiției, ale moștenirii trecutului cu datele concrete ale prezentului și este singura capabilă să asigure stabilitate în societate, conducere puternică și autoritară.

Ralph Adams Cram, unul din reprezentanții conservatorismului, a căutat să afle modele optime de a organiza social și politic societatea, dar ajunge la concluzia că democrația dă dovadă de incapabilitate în faptul de a constitui chiar ea însăși un astfel de model. Atâta timp cât fundamentul societății este inegalitatea socială, nu ar fi compatibilă și nici necesară o participare la actul conducerii a tuturor indivizilor. În acest sens, soluția ar fi ca puteresa să o dețină aristocrația naturală.

Un alt tip de doctrină referitoare la democrația relativ diferită de cea liberală și de cea conservatoare, este concepția promovată de social - democrația europeană. Această teorie se orientează spre o democrație strâns unită între laturile sale esențiale, și anume între libertatea, egalitatea, protecția și puterea societății. Însă, principalul obiectiv al acestei concepții este acela de a ajunge la o echitate și o dreptate socială, creându-se o proximitate a condiților de viață, a tuturor membrilor din cadrul societății.

Pentru a exista o viață politică democratică este necesară respectarea principilor și valorilor de bază, principii și valori fără de care conceperea democrației nu este validă.

Un element important al oricărui sistem politic este statul. Statul trebuie să aibă ca fundament legea și să coordoneze tot prin lege, drept urmare să fie un stat de drept, fiind obligatoriu ca temeiul să rămână Constituția.

Constituția este baza oricărui regim democratic, este definită ca fiind legea fundamentală a acestui regim. Conținutul ei trebuie să asigure drepturile și libertățile cetățenilor, principile și modul prin care se exercită puterea, unde primordial se regăsește principiul separației acesteia, a eligibilității și reprezentativității organelor acestora, a egalității cetățenilor indiferent de sex, rasă, religie, apartenență etică sau starea socială.

Toate organismele și instituțiile puterii, trebuie săîndeplinească voința cetățenilor, să le reprezinte și să le promoveze interesele.

Mijloacele de informare, mass-media cu rol major în formarea și orientarea conștiinței civice și politice a cetățenilor, trebuie să se afle într-o stare de absolută independență și obiectivitate față de putere și de societate.