Teoria Haosului

Se considera ca teoria haosului se bazeaza pe o paradigma. Începând cu Newton si alti mari oameni de stiinta, matematicieni, fizicieni, toti specialistii perioadei mecaniciste s-au bazat pe ideea ca lumea este uniforma, este ordonata si principial predictibila. Se presupunea, ca exista si poate fi gasita o lege universala si cu o conditie initiala sa putem prezice viitorul. Aceasta este premiza de la care se pleaca spre a cunoaste realitatea pe timpul lui Newton si care ulterior a devenit un mod de gândire pe care îl avem fara sa stim, mai mult sau mai putin, cu totii. Însa, când ne uitam in jur, la scara pe care o percepem, putem spune ca natura de fapt înseamna dezordine, întâmplare, neregulat.

Am fost învatati sa reducem natura la un model. În cazul Teoriei haosului, acest model este un sistem dinamic. Daca studiez un fenomen vreau mai întâi sa gasesc o regula, ce poate sa descrie modul în care evolueaza fenomenul si apoi alegem o conditie initiala. Având aceste doua elemente putem alcatui un sistem dinamic si deci spunem ca am atasat un model fenomenului studiat. Aceasta este modul în care se lucreaza în matematica si în fizica. Alegem o ecuatie si folosim o conditie initiala pentru a vedea cum evolueaza in timp solutiile ecuatiei.

În cadrul acestui concept de uniformitate, reproductibilitate, totul avea la baza ideea de liniaritate. Neliniaritatea a fost înlaturata, deoarece, în general, ecuatiile neliniare si sistemele de ecuatii neliniare nu pot fi rezolvate usor, nu se pot gasi întotdeauna solutii analitice. De aceea, s-a format treptat o atitudine ce a devenit "de bun simt": simplificarea lucrurilor prin alegerea unor modele liniare (neglijarea aspectelor neliniare ce pareau a fi doar aproximatii mai fine ale fenomenului deja surprins de aspectul linear).

În scoli, în general, s-a introdus ideea ca ecuatiile neliniare sunt niste exceptii, de fapt, nu este asa. Teoria haosului porneste de la ideea ca trebuie sa cautam în natura termeni contrarii, tensiunea generata de contradictii, de cumulare si relaxare, de invatare si uitare etc. Natura "lucreaza neliniar" si implicit haotic. De exemplu, o mica întârziere a autobuzului de dimineata poate sa strice întreg programul din aceeasi zi ( o adevarata catastrofa).

Liniaritatea este ca un labirint în care poti sa gasesti o lege, pe când neliniaritatea este ca un labirint care-si tot schimba configuratia. Cei ce intra în labirint nu stiu niciodata cum va arata sau cum se va schimba drumul pe care pornesc.

Henri Poincaré a fost cel care a pus bazele acestui concept. În 1885, regele Oscar al II-lea al Suediei si Norvegiei, a pus un premiu pentru cel care va reusi sa gaseasca o solutie în stabilitatea sistemului solar, adica sa gaseasca raspuns la întrebarea: sunt sau nu stabile orbitele planetare în timp? Acest premiu a fost câstigat, 4 ani mai târziu, de catre H. Poincaré, dar nu pentru ca a gasit o solutie acestei probleme, ci pentru ca a introdus diferite concepte si schimbari de perspectiva în matematica.

La început, Teoria haosului a fost ca un laborator în care s-au adunat cunostinte din diferite stiinte, în care matematicienii si fizicienii, sociologi, îsi puneau aceleasi probleme si cautau metode pentru a rezolva probleme comune.