Thoma D'Aquino

CONTRIBUŢIA LUI THOMA D’AQUINO LA FORMAREA RELIGIEI ŞI APOLOGETICII MODERNE

1.Definirea subiectului.

Pentru a putea înţelege mai bine cerinţa care ne parvine vom prezenta nişte definiţii specifice. Acest lucru ne va ajuta la dezbaterea subiectului.

1.1.Definirea religiei – în “Dicţionarul Limbii române contemporane”, religia este explicată ca fiind o formă a conştiinţei sociale care se caracterizează prin credinţa în fiinţe sau forţe supranaturale, prin oficierea unui cult şi prin existenţa unor organizaţii şi instituţii corespunzătoare. Definirea religiei nu e un lucru uşor, deoarece, în general încercările de a defini religia nu au reuşit să dobândească acordul unanim. Totuşi, marea majoritate a acestor definiţii conţin cel puţin un element comun: conştienţa transcendentului. Transcendentul în definiţia de mai sus nu este înţeles ca fiind echivalentul ideii creştine de Dumnezeu. Împărtăşim această părere deoarece transcendentul este o noţiune foarte largă şi generală cuprinsă în concepţiile religioase panteiste precum şi în toate cele teiste, personale şi

impersonale.

1.2.Definirea apologeticii. – o definţie a apologeticii dată în dicţionar este că apologetica este o ramură a teologiei care are ca scop apărarea creştinismului. Apologetica istorică îşi are originea la apostolii Noului Testament. A fost dezvoltată de Augustin şi a ajuns la maturitate în lucrările lui Toma d’Aquino. Esenţa acestei abordări apologetice este că interesul creştinului este vizibil în a apăra adevărul că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu şi că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu. Întrebarea care se ridică este dacă există Dumnezeu sau nu. Nu are nici un sens să vorbim despre o acţiune a lui Dumnezeu care arată faptul că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu şi că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu decât dacă există un Dumnezeu care poate avea un Fiu şi care poate vorbi prin Cuvântul Lui.

Sintagma religia şi aplogetică modernă poate fi înţeleasă ca, religia şi apologetica care aparţine epocii actuale sau trecutului apropiat care corespunde nivelului actual de gândire, nivelului actual al progresului.

În ceea va urma vom putea observa părerea lui Toma cu privire la acest subiect, dar acum pentru o mai bună înţelegere a gândirii lui vom trece în revistă câteva lucruri importante despre el, activitatea lui, viaţa lui, scrierile lui etc.

2. Cadrul socio-istorico-cultural al secolelor al XII-lea si al XIII-lea

Evul Mediu începe în jurul secolului al IX-lea. Este un moment propice pentru a începe o analiză a filosofiei în relaţia ei cu credinţa creştină. Într-un sens mai general, evul mediu se întinde din secolul al V-lea până în secolul al XV-lea. Îşi are originile în biserica primară şi se întinde până în epoca Renaşterii şi a Reformei. În primele veacuri ale bisericii, marii oameni au cochetat sau nu cu filosofia. În Evul Mediu, însă, nu a existat aproape nici un gânditor important care să ni fi luat în serios filosofia. Cu urmări pozitive sau nu, ideile filosofice au pătruns în fluxul teologiei si gandirii crestine medievale, iar acest lucru a influenţat la rândul său viaţa şi gândirea creştinilor din epocile ulterioare .

2.1. Teologia naturală

Esenţa teologiei naturale se bazează pe faptul că este posibil să se ajungă la o cunoaştere veritabilă a lui Dumnezeu doar pe baza raţiunii fără o sincronizare anterioară a credinţei cu crezurile creştinismului şi fără a se pune accent pe vreo autoritate specială cum ar fi o instituţie (Biserica) sau un document (Biblia). Termenul de raţiune se referă aici la capacitatea omulni de a descoperi, înţelege, interpreta şi evalua adevărul .