Tipuri și forme ale mișcării

Introducere:

Infinita varietate și diversificare a existenței, precum și dinamica permanentă a tuturor modurilor sale de manifestare sunt legate de mișcarea ei în spațiu și în timp. Acestea sunt determinații imanente ale existenței, atribute sau proprietăți interne fundamentale ale materiei. Mișcarea constituie obiect de studiu al științei și al filozofiei. Ca obiect al reflecției filozofice, mișcarea reprezintă un centru de intersecție a multor controverse.

Problemele teoretice principale pe care le ridică conceptul de mișcare sunt următoarele : definirea mișcării, natura, temeiul cauzal și forțele ei motrice, mecanismul de realizare și sensul ei ; raportul dintre materie și mișcare, dintre mișcare și repaus ; formele de manifestare ale mișcării și raporturile dintre ele. , prin mișcare în sensul general al cuvântului, trebuie să avem în vedere nu numai deplasarea mecanică a corpurilor în spațiu, ci orice interacțiune, schimbare, dezvoltare ce apare în urma acestor interacțiuni.

Mișcarea are un caracter absolut, deoarece în lumea înconjurătoare nu există nimic care să fie total neschimbat, totul este în mișcare și trece din unele forme în altele.

Conceptul de mișcare, paradigmele definirii, formele principale de mișcare

Mișcarea este unul din atributele fundamentale ale materiei. Existența ne apare ca totalitatea dinamică a sistemelor materiale și ideale aflate în interacțiune, ca multitudine de transformări cantitative ca devenire continuă. Sistemele materiale, structura lor internă, raporturile dintre componentele lor, proprietățile și interacțiunile ce le sunt caracteristice sunt de obicei și rezultat al devenirii. Devenirea reprezintă, așadar, dimensiunea fundamentală a tot ce exista: lumea infinită ( ca totalitate a sistemelor finite) se află în ansamblu și în fiecare din sistemele care o alcătuiesc în continuă mișcare și transformare. Deci existența constă în devenire, iar devenirea se realizează în mod fundamental ca mișcare.

Cel mai semnificativ atribut al materiei este mișcarea (dinamismul), înțeleasă ca o permanentă acțiune, interacțiune, trecere a ceva în altceva, ca schimbare în genere. Mișcarea dinamismul universal propriu atât realități obiective, cât și celei subiective, atât realității materiale, cât și celei spirituale, pot fi caracterizate prin trei note definitorii, care se presupun reciproc, însă nu poate fi vorba de interacțiune fără acțiune, sau schimbare fără interacțiune și de acțiuni fără interacțiuni, de acțiuni fără modificarea - în ultimă analiză - a elementelor ce interacționează. Adică prin mișcare, sensul general al cuvântului, trebuie să avem în vedere nu numai deplasarea dinamică a corpurilor în spațiu, ci orice interacțiune, schimbare, dezvoltare ce apare în urma acestor interacțiuni.

Mișcarea este legată indisolubil de materie, de procesele materiale și spirituale, este un mod de existență a lor. Obiectul sau sistemul ce a pierdut capacitatea de mișcare, rămâne lipsit de orice relații sau interacțiuni și, în această ordine de ideii, își pierde structura, proprietățile spațio-temporale și toate celelalte atribute. Astfel de obiecte sunt o ficțiune. Dacă ne imaginăm posibilitatea ruperii mișcării de materie putem ajunge la niște concluzii paradoxale. Spre exemplu, o concepție ce admite ruperea materiei de mișcare este teoria morții termice a Universului (elaborată de Clausius și Jihs ). Conform acestei teorii, Universul este cerceta ca un sistem termodinamic închis, în care acțiunea legilor termo-dimamicii generează echilibru termic sau moartea termică. De menționat că concepția nominalizări vine în contradicție cu principiul filozofic al unității materiei și mișcării, dacă Universul se identifică cu lumea în genere. Universul este identificat de autorii acestei concepțiicu sistemul solar, cu galaxia în care existăm.

Încercări de a nega legătura indisolubilă dintre materie, mișcare se fac în contextul analizei de către A.Einstein a interacțiunii dintre masă si energie. Aceste afirmații sunt clădite pe două postulate a) masa este identică materiei (masa=materie ); b) masa se transformă în energie. Întrucât energia este o măsură a mișcării, se concluzionează în mod necesar asupra transformării materiei în mișcare. Postulatele nominalizate mai sus sunt materie și nu trebuie identificată cu materiei ca atare. Pe de altă parte, formula lui Einstein fixează nu transformarea masei în energie, ci legătura indisolubilă a schimbărilor energii și masei. Astfel, concluzia privind transformarea materiei în mișcare nu este corectă nici din punct de vedere filozofic,nici din punct de vedere a fizicii.