Viața Sfantului Augustin

SFÂNTUL AUGUSTIN (354-430)

Viata. Sf. Augustin s-a nascut la Thagaste, azi Soul Ahras (un mic oras din Numidia). Dintre toti Sfintii Parinti mai vechi, este cel mai cunoscut. Primii 33 de ani din viata lui si cunoastem din Confesiunile sale, iar pentru rest biografia i-a fost scrisa de Sf. Posidiu, episcop de Calama din Numidia, elev al sau. Nascut la 13 noiembrie 354 dintr-o familie bogata, tatal sau, Patriciu de Curion, era pagân, iar mama sa, Monica, o crestina foarte evlavioasa. Ea si-a crescut pe cei trei copii: Augustin, Navidiu si Perpetua dupa principiile crestine. La Thagaste, Augustin a învatat primele elemente de latina si greaca. Promitând mult datorita însusirilor multe cu care era înzestrat, a fost trimis sa-si continue studiile la Madaura si la Cartagina. Învatatura pagâna primita la Madaura între 16-20 de ani, trândavia si prieteniile nu prea bune, stersera aproape cu desavârsire urmele educatiei crestine primite de la mama sa, iar sederea la Cartagina a fost si mai nefasta. Patima pentru teatru si legaturile cu femei pacatoase (cu una, în 372, avu un copil, Adeodat), rupsera ultimele legaturi cu influenta mamei sale. Aproape în acelasi timp ramase orfan de tata. Parea ca va îmbratisa o cariera profana, când, în 373, lecturând pe Hortensius, pe Cicero, se convinse despre desertaciunea lumii acesteia, inspirându-i dorul de o viata morala si de a-si câstiga întelepciunea, singura care este în stare sa dea omului o adevarata fericire. Începu astfel sa caute lumina. Amintindu-si de Sf. Scriptura, pe care o stia din copilarie, ca aceasta cuprinde întelepciunea, se apuca sa studieze. Însa, citita dupa Cicero, Sf. Scriptura, cu stilul ei simplu si cu umilinta pe care o impune mintii, l-a ofensat. În urma acestui fapt, catre 374, se întoarse la manichei, sperând sa gaseasca adevarul pe singura cale a ratiunii filosofice. Se înscrise deci între auditores si ramase în sânul sectei aproape zece ani (374-384), prilej de mari pacate si gresite convingeri. Reîntors la Thagaste, între timp a aprofundat gramatica, însa plictisindu-se de oraselul natal, reveni la Cartagina, unde propuse retorica obtinând rezultate splendide, mai ales în poezie si ocupându-se tot mai mult cu studierea maniheismului, care însa îl nemultumea tot mai mult, si datorita faptului ca maestrul sectei, Faustin, nu putea sa-i rezolve dubiile.

Negasind, în Cartagina, succesul visat, dezgustat de purtarea studentilor, pleca spre Roma, in 383, lasând în Africa pe mama sa, în urma unui siretlic. La Roma propuse retorica si avu mult succes, însa se izbi de o alta greutate: studentii nu achitau taxele. Situatia aceasta nu dura mult. Concurând la catedra de retorica din Milano, iesi învingator la concurs. Cu ajutorul prefectului Romei, Simmacus, si al coreligionarilor sai, dupa noua luni, în 384, obtinu catedra. La Milano era resedinta împaratului Valentinian II, încât cel mai frumos viitor îi sta înainte surâzator. Dupa ce parasi maniheismul, si dupa ce s-a oprit putin în semi-scepticism, a îmbratisat neoplatonismul, citind scrierile lui Marius Victorin. La Milano îl ajunse mama sa iubita, care stia ca este imposibil ca fiul atâtor lacrimi sa se piarda. Augustin începu sa reia drumul Bisericii, ascultând, la început din curiozitate si apoi, pentru a lua lectii de elocinta, pe Sf. Ambrozie, care atragea multimile cu cuvântarile sale. Încetul cu încetul fu captivat nu numai de forma cuvântarilor lui, dar si mai mult de dorul pentru o viata retrasa, închinata studiului, însa nu se putu desparti de concubina sa. Numai dupa multe sfortari reusi sa renunte la aceasta legatura, încât concubina, mama lui Adeodat, pleca spre Cartagina. Însa Augustin recazu în alte brate, luându-si o alta concubina. Acest lucru nu dura prea mult, pentru ca gratia îl învinse. Intrând în relatii cu preotul Simplician, acesta îi povesti convertirea retorului Victorin, iar un ofiter de-al palatului imperial, Pontitan, îi povesti viata Sf. Antonie, precum si convertirea unor tineri ofiteri din Trevere, care, citind viata sfântului Antonie, parasira lumea . Deschizând Biblia, pe care o avea în mâna, citi în Epistola catre Romani, cap. 13, vers 13-14: Nu în ospete si în betii, nu în desfrânari si destrabalare, nu în cearta si zulie, ci invesmântati-va în Domnul Isus Cristos.... În urma acestei lecturi, lupta intima din el avu capat. Augustin se hotarî sa paraseasca lumea si sa se consacre în întregime lui Dumnezeu. Renuntând la învatâmânt, se retrase cu câtiva prieteni la Cassiciacum, lânga Milano, în vila prietenului sau Virecundus, unde fu ajuns de mama-sa, de fiul Adeodat si de prietenul sau, Alipiu. Aici se pregati de botez. începând un nou fel de viata dedicându-si vremea rugaciunii, meditatiei si discutiilor filosofice crestine. În luna martie se întoarce la Milano pentru a urma instructia catehetica, iar în 24 aprilie, în sâmbata mare, fu botezat împreuna cu Alipiu si Adeodat de catre Sf. Ambrozie.

Dupa botez, Sf. Augustin s-a hotarât sa se reîntoarca în Africa pentru a duce o viata ascetica. Însa, la Ostia, înainte de a se îmbarca, Sf. Monica muri (387). În urma acestui fapt, si din cauza evenimentelor politice din Italia, amâna plecarea pâna în 388, ramânând aproape un an la Roma. În vara anului 388 se îmbarca pentru Cartagina, de unde se îndreapta spre Thagaste. Acolo vându toate bunurile sale si le împarti saracilor, transformând mosia sa într-o manastire. Evlavia sa si învatatura sa atrasera, nu dupa mult timp, atentia lumii asupra lui. Pastile anului 391, gasindu-se la Hippona (azi Bona), cu toata împotrivirea lui, fu hirotonit preot de episcopul Valeriu si încredintat cu predicarea. Episcopul sau îl încredinta sa întemeieze în Hippona o adevarata manastire, prima în Africa, destinata pentru scoala clerului. În 395 sau 396 a fost ales auxiliar al episcopului Valeriu, iar dupa moartea lui, putin timp dupa aceea, îi urma în scaun.

Timp de 35 de ani a dezvoltat o activitate admirabila, luptând contra maniheilor, donatistilor, pelagienilor, luând parte la numeroase concilii (Cartagina, 397,401,403,404,418,419; Milevi 416), fiind sufletul multora, întotdeauna de acord cu Aureliu, primatul Africii, organizând conferinte publice cu dusmanii sai, scriind carti si întretinând o vasta corespondenta. În acelasi timp se ocupa si de instruire a poporului sau, pe care o face prin numeroase omilii si, mai ales, prin exemplul sau. Desi episcop, el traieste ca un calugar, transformând casa sa într-o manastire, unde locuia împreuna cu clerul sau. Spre sfârsitul vietii, are durerea sa vada Africa invadata de vandalii arieni ai lui Genseric, care, dupa ce facusera din provincii bogate un desert, asediasera Hippona. În a treia luna a asediului, istovit de durere si lacrimi, de rugaciuni si de pocainta, fu cuprins de friguri si în zece zile muri, în 28 august 430.