Abordări comparative privind impozitarea profiturilor în țări din Europa Occidentală

Capitolul 1. Modalităţi tehnice de impozitare a veniturilor/profitului persoanelor juridice

În unele ţări pentru stabilirea impozitului pe profitul realizat de persoanele juridice se utilizează acelaşi sistem de impunere ca şi cel folosit în cazul veniturilor realizate de persoanele fizice, iar în alte ţări se practică un sistem distinct.

În general, modul în care se realizează impunerea profitului realizat de persoanele juridice are la bază organizarea acestora, ca societăţi de persoane sau ca societăţi de capital. În ceea ce priveşte impunerea veniturilor în cazul societăţilor de persoane aceasta se face frecvent pe baza sistemului aplicat veniturilor realizate de persoanele fizice, datorită dificultăţii în realizarea unei distincţii între averea fiecăreia dintre persoanele asociate şi patrimoniul societăţii respective. La societăţile de capital însă se poate realiza o demarcaţie netă între averea personală a acţionarilor şi patrimoniul societăţii, datorită faptului că acţionarii răspund pentru actele şi faptele societăţii doar în limitele părţii de capital pe care o deţin.

Așadar, pentru stabilirea impozitului pe profit realizat de persoanele juridice (societățile de capital), la nivelul unor țări se folosește același sistem de impunere ca cel utilizat în cazul persoanelor fizice, iar în altele se practică un sistem diferit. Spre exemplu, în Belgia societățile de persoane pot opta, cu respectarea unor criteria, pentru sistemul de impunere ce se practică în cazul persoanelor fizice. În alte țări precum Germania, Italia, Marea Britanie, Italia etc. se întâlnește un sistem de impunere distinct pentru profitul realizat de societățile comerciale.

În calcului profitului impozabil, se procedează astfel: din profitul brut se scad cheltuielile deductibile şi se adaugă cheltuielile care nu sunt admise la deducere de către legislaţia fiscală.

Cheltuielile deductibile din profitul brut se impart în patru categorii: cheltuieli deductibile propriu-zise (ce pot fi deduse doar în măsura în care ele sunt necesare sau cel puţin utile activităţii de exploatare, nu prezintă un caracter anormal şi nu provin dintr-o intenţie de evaziune fiscală), amortismentele, provizioanele şi pierderile din exerciţiile anterioare.

Din punct de vedere al raportului cu destinaţiile date profitului, în practică se întâlnesc mai multe variante de impunere :

- o primă modalitate se realizează atunci când impozitul se aplică la întregul profit impozabil, înainte de a fi stabilite şi repartizate dividendele, apoi aplicându-se separat un impozit pe dividende. Această variantă de impunere este criticată, considerându-se că prezintă caracterul dublu al impozitării părţii din profit repartizată pentru plata dividendelor. Modalitatea de impunere prezentată se practică în Olanda, Belgia, Suedia, Elveția etc.

- se supune impozitului numai partea din profit care ia forma dividendelor, scutindu-se de impozit partea din profit rămasă la dispoziţia societăţii de capital şi reinvestită. Această variantă este văzută ca stimulatorie deoarece oferă avantaje pentru profitul reinvestit, societăţile fiind cointeresate în repartizarea profitului într-o măsură în care să favorizeze creşterea producţiei şi modernizarea activităţii.

- se impozitează numai partea din profit ce rămâne la dispoziţia societăţii de capital, fiind scutită de impozit partea acordată ca dividende. Această variantă este criticată deoarece se consider a fi inechitabilă şi nestimulativă din punct de vedere al interesului societăţii de capital în reinvestirea profitului.

- impunerea separată a profitul rămas la dispoziţia societăţii de capital şi separat dividendele plătite acţionarilor. Această ultimă variantă este mai larg acceptată, prin prisma cerinţelor de echitate fiscală.

Cotele de impunere practicate, în practica fiscală internaţională, sunt de mai multe tipuri:

o cote diferenţiate în funcţie de proprietarul capitalului social (Bulgaria);

o cote diferenţiate în funcţie de natura activităţilor din care se obţine profitul (Franţa, Spania, Irlanda, Germania etc.). În Spania de exemplu este utilizată în mod preponderant o cotă de 35%, dar pentru cooperativele de credit și pentru asociațiile mutual de asigurări se folosește o cotă de 35%. În Irlanda însă, profitul realizat în industrie este impozitat cu 10%, iar la cel din comerț până la nivelul de 253.948 euro se aplică o cotă de impozitare de 12, 5%, iar ec depășește acest nivel cota de impozitare devine 20%.

o cote de impunere în funcţie de cifra de afaceri (Marea Britanie);

o cote diferenţiate în funcţie de destinaţia impozitului (bugetul naţional sau bugetul local, situaţie întâlnită în Rusia, Canada, Norvegia etc.;

o cotă unică de impunere (Polonia, Ungaria).