Altman vs Springate

Studiul de faţă reprezintă o sintetizare a informaţiilor cu privire la analiza riscului de faliment şi facand referire la două dintre cele mai importante modele de predicţie a falimentului.

Falimentul a fost studiat din cele mai vechi timpuri, pentru a fi descoperite modalităţi de combatere a lui. Binenţeles ca nu se poate realiza combaterea lui, in toate cazurile, dar există şi unele cazuri in care se poate realiza o redresare a intreprinderii precum şi determinarea riscului de faliment pe fiecare caz in parte.

Analiza riscului de faliment se poate realiza prin metoda clasică şi anume dacă firma indeplineşte condiţia : Active curente= Datorii curente* atunci firma este solvabilă. Pentru investigarea riscului de faliment in model clasic, se folosesc instrumente precum: fondul de rulment, ratele de structură a pasivului.

O altă modalitate de realizare a analizei riscului de faliment, este cea fundamentată pe modele statistice cunoscute in literaratura de specialitate drept tehnicile analizei discriminante. Cele mai cunoscute metode de acest gen sunt reprezentate de Modelul Altman, Modelul Conan – Holder, Modelul Springate.

Modelul Altman şi Springate sunt două modele care au fost aplicate in anumite condiţii specifice anilor 1980. De accea autorii de diferite materiale pe această temă au o oarecare reticienţă la aplicarea modelelor pe firmele din ziua de azi. Altman şi Springate au realizat două modele de predicţie asupra riscului de faliment. Aceste modele de predicţie a riscului de faliment sunt utile finanţiştilor datorită faptului că pe baza rezultatelor obţinute se pot lua decizii precum:

• Acceptarea unei companii ca şi client

• Luarea de măsuri pentru a rectifica problemele evidenţiate prin prisma rezultatelor obţinute cu ajutorul modelului de predicţie

• Luare de decizii cu privire la injectarea de capital in alte afaceri

• Incurajarea companiei de a căuta finanţare din diferite surse

Acestea sunt doar câteva din elementele care apar ca urmare a aplicării modelului de predicţie Altman, Springate sau altul dintre acestea.

*Mironiuc, M., Analiză economico-financiară - Elemente teoretico metodologice si aplicaţii, Ed.Sedcom Libris, Iaşi 2006, pag 443

. Gordon LV Springate (1978) de origine canadian precum şi Edward Altman (1968) –SUA, au oferit lumii două modele de predicţie a riscului de faliment. La inceputul apariţiei lor aceste modele precum şi altele asemănătoare au fost primite cu oarecare reticienţă. Acest lucru se datora calculelor destul de greoaie ce trebuiau relizate pentru a se ajunge la rezultatul final ce indica starea in care se află intreprinderea. Odată cu răspandirea tehnicii de calcul, utilizarea modelelor de predicţie a devenit mult mai uşoară şi utilă pentru toate firmele vizate de aceste modele

Primul model, si anume cel elaborat de Gordon LV Springate, a fost dezvoltat in 1978. Springate a relizat un studiu pe 40 de firme in urma căruia a ales 4 indicatori pentru relizarea modelului care se calculează pe baza altor elemente foarte cunoscute şi anume:

- Capital propriu

- Total active

- Pasive curente

- Profit net inainte de impozitare

- Venituri din vânzări

Cei patru indicatori au fost puşi in următorea relaţie:

Z=1.03A+3.07B+0.66C+0.4D*

unde:

A= capital propriu / total active

B= profit net inainte de impozitare / total active

C= profit net inainte de impozitare / pasive curente

D= venituri din vânzări / active totale