Analiză comparativă a sistemelor fiscale din România și Irlanda

Generalități

Sistemul fiscal constituit în România după revoluție a fost conceput și organizat pe trei componente independente:

a. Impozite, taxe și contribuții ca venituri ale statului

b. Mecanismul fiscal

c. Aparatul fiscal

a) Impozitele, taxele și contribuțiile, reprezintă resurse financiare publice ce se constituie și se gestionează printr-un sistem unitar de bugete și anume: bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale, bugetele fondurilor speciale, bugetul trezoreriei statului și bugetele altor instituții publice cu caracter autonom (Parlamentul, Președinția României, Guvernul, ministerele ș.a.) în condițiile asigurării echilibrului financiar. Bugetul de stat, prezentat sub forma unei balanțe economice, prevede și autorizeaza veniturile (sau îincasările) și cheltuielile anuale ale statului. Ca document de sinteza, bugetul de stat este un act autorizat de către Parlament și reflectă marile categorii de resurse și cheltuieli ale statului, constituind forma principală de manifestare a politicii sale financiare.

b) Mecanismul fiscal presupune utilizarea de metode de impunere: tehnici și instrumente specifice, privind formarea veniturilor fiscale ale statului. Impunerea, ca ansamblu de operatiuni prin care se stabilesc obligatiile platitorilor de impozite catre stat, constă în identificarea tuturor categoriilor de persoane fizice si juridice ce dețin sau realizează un anumit obiect impozabil, evaluarea bazei de calcul și cuantumul acestuia.

Obligațiile cetățenilor decurg din însăși Constituția tarii "Cetățenii au obligația să contribuie prin impozite și taxe la cheltuielile publice. Sistemul legal de impunere trebuie să asigure așezarea justă a sarcinilor fiscale". Impozitele, taxele și alte venituri ale bugetului de stat se stabilesc doar prin lege.

Aceasta presupune că întreaga activitate de impunere, de urmărire și de percepere a impozitelor și taxelor constș de fapt în aplicarea și respectarea întocmai a unor prevederi legale. Orice abatere, voită sau nu, înseamnă încălcare a legii și trebuie sancționată.

Eforturile specialiștilor în domeniu dupa 1989, au fost orientate pentru a găsi tehnici și metode ale impunerii adecvate la felul impozitului, natura juridică a plătitorului și instrumentele utilizate.

c) Aparatul fiscal. Eficiența de ansamblu a economiei este dependentă de modul în care funcționează aparatul fiscal. Statul își îndeplinește rolul său prin sistemul legislativ și executiv. Aparatul fiscal este format din Administrațiile Finanțelor Publice, Direcția de Inspecție Fiscală din ANAF, împreună cu direcțiile județene de inspecție fiscalîă și direcția de inspecție fiscală din cadrul Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili.

Scurt istoric

Clasificarea de bază a taxelor și impozitelor le împarte în directe și indirecte.

Impozitele directe au caracteristic faptul că se stabilesc nominal în sarcina unor persoane fizice sau juridice, în funcție de veniturile sau averea acestora, pe baza cotelor de impozit prevăzute de lege. Ele se încasează direct de la subiectul impozitului la anumite termene dinainte stabilite, subiectul și suportatorul impozitului sunt în cazul acestor impozite, în intenția legiuitorului, una și aceeași persoană, deși practic uneori acestea nu coincid. Exemple: impozitul pe profit, impozitul pe salarii, impozitul pe venit, impozitul pe teren, impozitul pe locuință, pe mijloace de transport etc.

Impozitele indirecte se percep cu prilejul vânzării, respectiv al circulației unor bunuri comerciale, atât directe sau de consum final, cât și indirecte sau de producție, precum și al prestării unor servicii. Aceste impozite nu sunt stabilite asupra subiectului impunerii în mod direct și nominal, ci indirect, asupra vînzării unor bunuri și prestări de servicii. Exemple: taxa pe valoarea adăugată (TVA), accize, taxe vamale etc.

În România, în perioada de după decembrie 1989, sistemul de impozitare a persoanelor juridice care realizează profit a cunoscut o evoluție continuă, în strânsă legătură cu schimbările intervenite în derularea reformei economice și sociale.

Astfel, începând cu 1 ianuarie 1991, pentru determinarea impozitului pe profit s-a introdus sistemul bazat pe cote progresive compuse. Acest sistem a înlocuit vechiul mod de calcul care conducea la unele discriminări, deoarece la același profit, obținut de agenții economici din diferite domenii de activitate, aceștia plăteau un impozit diferit. Prin acest sistem s-a creat un cadru juridic unitar, care asigură o participare mai echitabilă a agenților economici la formarea veniturilor statului, fiindcă acesta se făcea în raport cu mărimea profitului realizat. De la 1 ianuarie 1992, în vederea simplificării și reducerii volumului de operațiuni privind calcularea impozitului pe profit, s-a renunțat la cotele progresive pe tranșe de venit în favoarea a două cote 30% și 45% care au fost utilizate până la finele anului 1994. Începând cu 1 ianuarie 1995 a fost instituit un nou sistem de impozitare a profitului , prin care se introducea utilizarea cu unele excepții a unei cote de 38% pentru calcularea impozitului, indiferent de forma de proprietate a capitalului, naționalitatea firmei, sursa de formare a profitului și data înregistrării firmei. În prezent cota de impozitare este de 16% asupra profitului impozabil pentru firmele mari.