Analiza Echilibrului Financiar al Întreprinderii

În teoria economica, notinea de echilibru financiar are semnificatii multiple.

Într-o conceptie generala, echilibrul economico-financiar la nivelul întreprinderii se realizeaza atunci când se recupereaza integral mijloacele consumate, respectiv când veniturile sunt egale cu costurile.

Mentinerea echilibrului financiar reprezinta un obiectiv permanent al politicii financiare, care poate fi considerat realizat atunci când exercitiul financiar se încheie cu o trezorerie pozitiva.

Asigurarea echilibrului financiar reprezinta o conditie de baza pentru desfasurarea unei activitati profitabile, iar realizarea acestui echilibru financiar se poate obtine prin reglarea dezechilibrelor care se manifesta în activitatea curenta a firmei.

Analiza echilibrului financiar al firmei necesita studierea urmatoarelor aspecte:

- analiza situatiei nete si a patrimoniului net;

- analiza corelatiei dintre fondul de rulment, necesarul de fond de rulment si trezoreria neta;

- analiza ratelor de echilibru financiar;

- analiza corelatiei dintre creantele si obligatiile întreprinderii

I.Fondul de rulment si nevoia de fond de rulment în sistemul echilibrului financiar

Analiza financiara urmareste sa evidentieze, pe de o parte, modalitatile de realizare a echilibrului financiar pe termen lung si pe termen scurt, si pe de alta parte, treptele de acumulare baneasca, de rentabilitate a întreprinderii.

Pentru realizarea acestor obiective se utilizeaza doua surse importante de informatii, bilantul si contul de profit si pierderi.

Bilantul sintetizeaza starea patrimoniala a întreprinderii la un moment dat, în timp ce contul de rezultate sintetizeaza rezultatul fluxurilor economice si financiare de intrare, de prelucrare si de iesire, pe perioada considerata. Informatia comuna care se întâlneste în cele doua documente de sinteza este rezultatul net (profitul sau pierderea), ca o reflectare a rentabilitatii întreprinderii.

Ca reflectare a starii patrimoniale bilantul, stabilit la sfîrsitul perioadei de gestiune (exercitiul financiar), descrie separate elementele de active si de pasiv ale întreprinderii.

Activul se compune din bunuri detinute de întreprindere (drepturi de proprietate exercitate asupra lucrurilor) si creante (drepturi asupra tertilor).

Pasivul se commune din capitaluri proprii si într-o masura considerabila, din datorii contractate de întreprindere si nerambursate înca.

Diferenta dintre activul total si datoriile totale contractate reflecta o prima si principala evaluare contabila a întreprinderii la data încheierii exercitiului. Ecuatia fundamentala a bilantului reda stuatia neta a întreprinderii:

SITUATIA NETA = ACTIV –DATORII

Situatia neta este, cel mai adesea, pozitiva si crescatoare, ca efect al unei gestiuni economice sanatoase. Aceasta situatie marcheza atingerea obiectivului principal al gestiunii financiare, respectiv maximizarea valorii capitalurilor proprii, a activului net finantat din aceste capitaluri.

Situatia neta poate avea, în anumite cazuri, valoarea negativa. Aceasta semnifica o depasire a activului real de catre datoriile totale contractate de întreprindere. O astfel de situatie este consecinta încheierii cu pierderi a exercitiilor anterioare. Suma acestor pierderi a consumat integral capitalurile proprii, iar partea neacoperita a ramas în sarcina creditorilor, ca rezultat al asumarii riscului de insolvabilitate al întreprinderii.

Bilantul ofera criterii de apreciere a echilibrului financiar la un moment dat, precum si baza de calcul pentru elaborarea bugetelor întreprinderii.