Analiza Eșecurilor în Gestiunea Riscurilor Financiare

Introducere

Intr-un sistem complex, ca acela numit ,economie", ameninţările pot să apară la orice nivel şi pot fi oricât de variate. In felul lui, fiecare agent economic caută soluţii şi metode de acţiune pentru a se asigura că activitatea pe care o desfăşoară este cat mai puţin riscantă. In mod normal şi logic, primul pas ar trebui să fie procesul de identificare a riscurilor. Identificarea riscurilor pare a fi pasul cel mai simplu în lupta firmei cu neprevăzutul : chiar dacă există o serie de evenimente unite, impredictibile, în marea lor majoritate riscurile se pot identifica înainte de producerea lor. Problemele se complică în etapa imediat următoare, aceea a evaluării şanselor de apariţie şi a consecinţelor posibile. A spune că un risc are 2% şanse de producere nu e deloc totuna cu a afirma că probabilitatea este de 40%. In primul caz, unii intreprinzători pot să nu ia în calcul posibilitatea producerii, fiind de părere că orice eveniment cu şanse de manifestare mai mici de 7% este probabil, dar nu posibil. Dar dacă acest fenomen are o proba¬bilitate mult subevaluată, atunci posibilitatea apariţiei lui este exclusă de întreprin¬zător, deşi ar trebui, dimpotrivă, tratată cu maximă seriozitate.

Dicţionarul Merriam Webster defineşte un derivat în domeniul chimiei ca „o substanţă rezultată din altă substanţă”. Derivatele în domeniul finanţelor funcţionează pe baza aceluiaşi principiu.

Aceste instrumente financiare promit câştiguri care sunt derivate de la anumite valori numite „underlying” (subiacente). Instrumentele care stau la bza lor sunt de cele mai multe ori active financiare, însă acest lucru nu este obligatoriu.

Atunci când contractele cu derivate duc la mari pierderi financiare, aceste evenimente devin titluri pe prima pagină a ziarelor. In ultimii ani, derivatele au fost asociate cu câteva evenimente notabile, printre care prăbuşirea băncii Barings (banca principală a reginei Angliei) şi a fondului de acoperire numit Long Term Capital Management (LTCM), unul dintre membrii acestui fond fiind chiar un economist laureat al premiului Nobel pentru descoperiri importante în domeniul derivatelor de preţ.

In urmă cu doar doi ani, Warren Buffet, unul dintre cei mai de succes investitori la bursă din lume, preşedinte şi acţionar majoritar al companiei Berkshire Hathaway, a concluzionat că derivatele sunt arme financiare de distrugere în masă, ascunzând pericole care se manifestă latent, dar letal.

1.Scurtă prezentare a instrumentelor financiare derivate

Un instrument financiar reprezintă orice contract ce generează simultan un activ financiar pentru o întreprindere şi o datorie financiară sau un instrument de capitaluri proprii pentru o altă întreprindere. Mai simplu, instrumentele financiare pot fi privite ca fluxuri de numerar cu anumite riscuri, în funcţie de predictibilitatea acestor fluxuri.Instrumentele financiare includ instrumentele primare şi instrumentele derivate.

Exemple de instrumente financiare primare sunt: numerar, creanţe şi datorii, credite luate şi acordate şi obligaţiuni.

Instrumentele derivate sunt un tip special de instrumente financiare:

Instrumentele derivate sunt un tip special de instrumente financiare:

• a căror valoare se modifică în funcţie de evoluţia unei rate specificate a dobânzii, a preţului unui titlu, a cursului de schimb valutar etc. sau a oricărui alt element variabil similar (câteodată denumit „baza”);

• care nu necesită nici o investiţie netă iniţială sau necesită o investiţie netă iniţială de valoare mică în comparaţie cu alte tipuri de contracte ce au o reacţie similară la modificarea condiţiilor de piaţă; şi

• care se decontează la o dată stabilită în viitor.

Principala deosebire dintre instrumentele derivate şi alte instrumente financiare este că, în cazul derivatelor, cumpărătorul plăteşte doar o parte din valoarea activului de bază, însă poate beneficia integral de variaţia preţului acestui activ.

Instrumentele derivate nu sunt noi. De exemplu, contractele forward (care permit societăţilor să fixeze preţul viitor al mărfurilor) au existat cel puţin din secolul al XII-lea, când au fost utilizate de comercianţii flamanzi în Champagne. Opţiunile (care dau deţinătorului dreptul , nu şi obligaţia, de a cumpăra sau vinde ceva) se foloseau în Amsterdam în secolul al XVII-lea. Contractele futures – contracte forward comercializate la bursa de valori – se pare că au fost prima dată utilizate în secolul al XVII-lea de comercianţii de orez din Japonia.

În ultimii douăzeci de ani, utilizarea instrumentelor derivate a luat amploare, în special ca urmare a schimbărilor din economia mondială. La sfârşitul celui de-al doilea război mondial, s-a semnat un acord (Acordul Bretton Woods) pentru menţinerea stabilităţii ratelor dobânzilor şi a cursurilor de schimb valutar la nivel mondial. În primii ani după 1970, Acordul a căzut. Aceasta, precum şi abandonarea standardului aur de către SUA, au condus la o volatilitate ridicată pe pieţele globale de mărfuri şi financiare. Societăţile trebuiau să facă faţă unei volatilităţi excesive a ratei dobânzii şi a cursului de schimb: