Analiza Gestiunii Financiare și Sarcinile Gestiunii Financiare

GESTIUNEA FINANCIARĂ A ÎNTREPRINDERII.

Consideratii generale

1.1. Definirea gestiunii financiare

Noţiunea de gestiune provine de la latinescul ”gestio” sau franţuzescul ”gestion” cu înţeles de organizarea administrării unui patrimoniu în toată complexitatea sa. Prin gestiune în sens larg se înţelege ansamblul normelor privitoare la conservarea, administrarea şi dreptul la dispoziţie asupra unui patrimoniu Conform Dicţionarului Explicativ al Limbii Române, prin gestiune se înţelege: ”administrarea bunurilor unei întreprinderi, instituţii sau persoane; răspunderea păstrării bunurilor şi a mânuirii fondurilor unei întreprinderi, instituţii sau persoane; ansamblul de operaţii privind primirea, păstrarea şi eliberarea unor bunuri materiale aparţinând altcuiva”.

Pe lângă gestiunea de ansamblu putem discuta şi de gestiuni specifice, tipuri, secţiuni ale gestiunii de ansamblu. GESTIUNEA INANCIARĂ, ca parte a gestiunii de ansamblu, cuprinde activităţi de constituire, dezvoltare, sporire sau reducere ale capitalului şi ale fondurilor întreprinderii, utilizarea eficientă a acestora, obtţnerea, repartizarea şi utilizarea rezultatelor financiare, a profitului. Gestiunea financiară se referă la:

- fluxurile dimensionării şi asigurării capitalului şi fondurilor necesare;

- fluxurile atragerii de capital;

- fluxurile folosirii fondurilor, obţinerii rezultatelor şi repartizării lor.

Gestiunea financiară curprinde, prin urmare, totalitatea operaţiilor prin care se asigură:

- capitalul şi fondurile necesare indiferent de sursa şi modalitatea de procurare;

- obţinerea şi repartizarea rezultatelor financiare;

- modalitatea utilizării fondurilor şi a capitalului întreprinderii.

Prin urmare gestiunea mai poate fi definită ca un ansamblu de decizii, operaţiuni şi modalităţi de organizare a activităţii financiare în vederea procurării şi utilizării capitalurilor în scopul obţinerii, repartizării şi utilizării cât mai eficiente a profiturilor întreprinderii. În prezent în locul noţiunii de gestiune financiară se foloseşte tot mai mult noţiunea de ”management financiar”, acest lucru datorându-se faptului că deciziile financiare se iau la nivelul conducerii firmelor.

1.2. Evoluţia gestiunii financiare

Atunci când gestiunea financiară apare ca un domeniu separat de studiu, la începutul anilor 1900, accentul era pus pe aspectele legale privind operaţiunile de fuziuni, formării de noi societăţi precum şi diferitelor tipuri de finanţări la care poate să recurgă o societate pentru a-şi spori capitalul. În perioade de criză în economie, accentul era pus pe rezolvarea problemelor de lichiditate ale firmei, reorganizări şi falimente. În continuare până prin anii ‘50, finanţele continuau să fie privite mai mult din punct de vedere al unui analist extern, decât din punct de vedere al managementului firmei. O schimbare majoră a bazelor teoretice ale gestiunii financiare a avut loc la sfârşitul anilor ‘50 şi a determinat focalizarea acesteia către deciziile manageriale privind alegerea modalităţilor de finanţare sau de investiţii în strânsă corelaţie cu obiectivele firmei privind maximizarea valorii ei. Concentrarea gestiunii financiare pe evaluări a continuat până prin anii ‘90, dar analiza a fost extinsă pentru a include şi:

- inflaţia şi efectele sale în luarea deciziilor financiare;

- diversificarea instituţiilor financiare şi a serviciilor pe care le oferă diferitelor întreprinderi;

- folosirea pe scară largă a tehnicilor computerizate în analiza şi transferul electronic al datelor şi informaţiilor;

- continua tendinţă de globalizare a pieţelor de afaceri.

Dintre aceste tendinţe cele mai importante sunt globalizarea şi computerizarea.

Globalizarea afacerilor. Patru factori au dus ˆın principal la accelerarea globalizării afacerilor:

- îmbunătăţirea comunicaţiilor şi a transporturilor care au dus la

uşurarea desfăşurării tranzacţiilor internaţionale;

- înclinaţia consumatorilor către produse ieftine şi de calitate, care au dus la ridicarea barierelor protecţioniste din calea tranzacţiilor, care protejau ineficienţa şi produsele autohtone realizate la preţuri mai ridicate;

- tehnologia a devenit tot mai avansată, costul dezvoltării unor produse noi a sporit astfel încât trebuie să sporească numărul de unităţi vândute, dacă firma vrea să reuşească să-şi acopere costurile fixe şi să realizeze profit. În consecinţă firmele trebuie să încerce să-şi vândă produsele şi pe pieţele externe.

- într-o lume unde există numeroase firme multinaţionale capabile să-şi mute unităţile de exploatare acolo unde realizează costurile cele mai scăzute, o firmă care operează restrictiv pe piaţa internă, s-ar putea să nu realizeze aceleaşi costuri scăzute şi să fie înlăturată de pe piaţă.

Ca rezultat al acestor patru factori, şansele de supravieţuire şi dezvoltare ale unei firme depind şi de posibilitatea ei de a produce sau vinde pe pieţele externe. Companiile de servicii, incluzând băncile, agenţiile de publicitate, firmele de contabilitate, sunt adesea forţate să se adapteze globalizării deoarece astfel pot să servească mai bine clienţii lor multinaţionali (dacă şi ele au activitatea extinsă pe mai multe pieţe).