Analiza Politicii Veniturilor

Pentru stabilizarea circulaţiei băneşti, reducerea nivelului tensiunii sociale şi economice sunt posibile întreprinderea diferitor acţiuni. Republica Moldova, în primul rând, sa promovat politica monetară şi creditară deflaţionistă axată pe reducerea relativă a masei monetare în circulaţie. Consecinţele aferente acestei politici sunt – căderea drastică a producerii şi creşterea ratei şomajului.

Politica monetară reprezintă un ansamblu de acțiuni prin care autoritățile monetare (banca centrală, trezoreria etc.) influențează asupra cantității de monedă în circulație, nivelul ratelor dobânzii, cursurile de schimb valutar și alți indicatori economico-monetari în vederea realizării obiectivelor generale ale politicii economice (de stimulare a activității economice, ocupare a forței de muncă, stabilitate a prețurilor etc.).

Politica veniturilor este o alternativă adesea cu mai multe posibilităţi de acţionare şi cu o eficienţă mai înaltă în lupta împotriva inflaţiei.

Politica veniturilor în condiţiile luptei împotriva inflaţiei trebuie sa urmarească evoluţia veniturilor în concordanţă cu evoluţia echilibrată, sau care să tindă spre echilibru, a economiei şi să asigure o cît mai reală dreptate socială. În acest spirit masa venitului trebuie să crească în raport de evoluţia produsului real.

Indexarea este metoda ce se aplică în toate ţările pentru a asigura compensarea deplină, de fapt atenuarea pierderii puterii de cumpărare a salariaţilor, în condiţiile inflaţiei.

Indexarea ridică anumite incertitudeni în ceia ce priveşte funcţionalităţile sale din punct de vedere tehnic.

Dacă se exprimă şi se referă la salariul direct, aceasta exclude ansamblul sarcinilor sociale, celelalte suplimente de salariu, care, şi ele, ar trebui actualizate valoric.

Pe de alta parte, aplicarea efectivă poate fi asigurată în sectorul public unde contolul guvernamental acţionează eficient. În celelalte ramuri, în întreprinderi mici sau periferice, aplicarea indexării este relativă. Experienţa unor ţări ca Israel şi Brazilia, care au pus preţ pe această metodă în cadrul unor procese inflaţioniste ample, a demonstrat că indexarea ca sferă de aplicare va rămîne în general incompletă. Prin modul de aplicare acesta este tardivă. Ea se aplică periodic (lunar, trimestrial sau semestrial), ceea ce produce aşa-zisul efect ,,triunghi”, conducînd la o degradare a puterii de cumpărare a beneficiarilor.

În timp, avînd în vedere întîrzierile şi ajustările, majorările aduse prin indexare nu mai ating niciodată o putere de cumpărare aliniată la creşterea preţurilor şi se situiază într-o zonă din ce în ce mai depărtată de aceasta (vezi fig. 1).

Fig. 1 . Indexarea. Derulare şi efecte.

Sursa: Manualul ,,Monedă și credit” pag. 364

De asemeni de multe ori indexarea se bazează pe indici care nu exprimă corect nivelul real de inflaţie.

Aprecierile privind indexarea concluzionează că aceasta crează în economie anumite rigidităţi, automatizează corelaţiile între preţuri şi salarii şi accentuează tensiunile inflaţioniste.

Se apreciază că existenţa indexării accentuează negativ şi relaţia dintre salariu şi productivitatea muncii. Aşa se face că în Italia, în condiţiile unui ritm mai lent al inflaţiei, s-a renunţat la indexare din dorinţa ambelor părţi, patronat şi sindicate; în scopul liberalizării relaţiilor salariate şi asigurării, pe această cale, a stimulării creşterii productivităţii muncii prin salarii.

În ce privesc alte venituri, cum ar fi dobânzele şi chiriile, ele sunt supuse în mod frecvent unei reglementări în marea majoritate a ţărilor, şi efectele depind de angajatorul guvernului în a le înfaptui şi de măsurile de control aplicate.

O problemă deosebită ridică acţiunea asupra dimensiunii profitului care se poate exercita de fapt prin controlul preţurilor.

Specific economiei de piaţă este dezvoltarea unei politici concurenţiale care să asigure competitiv un nivel moderat dimensiunei profitului.

În mod firesc însă în timpul inflaţiei se afirmă ramuri priveligiate, unde preţurile sunt dependente primordial de vânzători şi unde se încearcă adesea implementarea de către guvern şi acceptarea de către agenţii economici a unor norme de evoluţie a preţurilor, respectiv de determinare a profiturilor care să poată fi cit de cît controlate.